Trăsături principale ale sectelor religioase

Ce este o sectă?

Prin definitie, secta este o grupare care s-a desprins dintr-o structură/organizatie initială, în scopul corectării unor abateri doctrinare atribuite structurii-mamă. Există, de asemenea, secte desprinse din alte secte.

O sectă este un grup sau o miscare caracterizată printr-un devotament sau dedicare exagerată fată de o persoană, o idee sau un obiect, folosind tehnici de manipulare si control care nu sunt etice (de exemplu, izolarea de prieteni si membri ai familiei, debilitare, folosirea unor metode pentru a mări sugestibilitatea si supunerea, controlul informatiilor, anularea individualitătii sau a judecătii critice, promovarea dependentei fată de grup si teama de a-l părăsi, etc.) în scopul atingerii scopurilor conducătorilor de grup, în defavoarea membrilor, a familiilor lor sau a comunitătii.

Sectele pretind o anumită pozitie pentru ele sau pentru conducătorii lor, ceea ce le asează în opozitie cu societatea si/sau cu familia. Ele adoptă atitudini fătarnice, propagandistice, pentru a câstiga noi membri. Într-o lume în care cifrele vorbesc, un număr mai mare de membri creează iluzia de veridicitate învătăturii religioase.

Caracteristicile unei secte

Voi prezenta mai jos câteva dintre aspectele care caracterizează sectele religioase, cu precizarea că aceste trăsături nu se regăsesc cumulativ la toate sectele, ele variind destul de mult de la o grupare la alta.

1. Ruptură abruptă cu crestinătatea istorică. Deoarece secta crede că întreaga Biserică crestină a devenit apostată la scurt timp de la moartea Apostolilor si că Dumnezeu a dat conducătorilor sectei o nouă lumină privind adevărul mântuitor. În consecintă, ea s-a despărtit de Biserică si a devenit complet independentă. Astfel, pentru secte, istoria Bisericii este o chestiune simplă: de pe vremea lui Hristos nu s-a întâmplat cu adevărat nimic important în Biserică, până când fondatorul sectei a început organizarea a ceea ce este salutat acum ca singurul popor adevărat al lui Dumnezeu. Secta se bucură de separarea initiată si este foarte multumită să rămână separată.

2. Tendinta spre perfectionism. Membrii sectei se simt mult mai sfinti fată de cei din alte grupări religioase, mai ales fată de membrii Bisericii istorice. Pentru sectă nu este importantă o sensibilitate fată de păcat, materializată prin convingerea că nu suntem la înăltimea asteptărilor în privinta îndeplinirii a ceea ce vrea Dumnezeu de la noi. Membrii sectelor se laudă cu ceea ce fac. Ei pretind că ascultă de Dumnezeu si îndeplinesc lucrări pe care altii le neglijează. Ei cred că Dumnezeu foloseste standardul lor în ce priveste faptele si se consideră singurii care-l satisfac. Ca urmare, celelalte grupări sunt moarte spiritual, ipocrite si crestine doar cu numele.

3. Tendinta de a supra-aprecia lucrurile secundare. Mai precis, sectele tind să ia anumite adevăruri secundare si să le dea o importantă mai mare decât li se cuvine, în timp ce chestiuni de importantă majoră sunt nesocotite. Rezultatul este că teologia sectei devine unilaterală si deformată. De obicei aceste adevăruri sunt cele care au dus la nasterea sectei sau care mentin acum separarea. Membrii sectelor au versete speciale în Scriptură pe care numai ei le înteleg corect si pe care le consideră providentiale în sustinerea teologiei lor.

4. Comunitatea exclusivă a celor mântuiti. Secta se absolutizează pe sine prin pretentia că numai ea ar reprezenta comunitatea celor mântuiti/iluminati/alesi. Prin contrast, Biserica este fie apostată, fie unealta diavolului. Membrii sectei sunt prezentati ca sfinti, în timp ce păcatele celorlalti sunt amplificate. Dumnezeu devine astfel proprietatea grupării, El apreciindu-i pe toti oameni asa cum face aceasta. Prin urmare, Dumnezeu îi foloseste numai pe membrii sectei ca instrumente pentru a-si revela voia si adevărul Său. Ei au astfel o misiune specială. Secta se ridică pe sine la pozitia transantă a lui Iisus, aplicându-si cuvintele Lui: „Cine nu este cu mine, este împotriva mea.” Ea nu se multumeste cu atitudinea pe care Iisus a recomandat-o ucenicilor Săi: „Cine nu este împotriva voastră, este pentru voi” (Luca 9:50).

5. Rolul central al grupării în sfârsitul lumii. Secta este convinsă că a luat nastere conform unui plan special al lui Dumnezeu, pentru a umple un loc lăsat gol de Biserica depărtată de la credinta adevărată. Deseori, nasterea sectei marchează un moment istoric în escatologia lumii. Sfârsitul lumii joacă un rol determinant în teologia grupării: ea devine arena pe care se va desăvârsi glorificarea sectei, atunci când toti ceilalti vor fi înfrânti. Desi poate fi mică si neînsemnată, atunci când vine ziua încheierii socotelilor, ea va primi de la Dumnezeu locul de onoare pe care îl merită. Ea este mesagera, cea care pregăteste revenirea lui Hristos si participantă alături de Dumnezeu la judecata finală.

Pe evreii vinovati de mândrie spirituală cu privire la locul lor, Iisus i-a avertizat: „Multi de la răsărit si de la apus vor veni si vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac si cu Iacov în împărătia cerurilor. Iar fiii împărătiei vor fi aruncati în întunericul cel mai din afară” (Mat. 8:11,12).

6. Conducător carismatic sau mesianic. Acesta fie se consideră Dumnezeu, fie numai el interpretează Scripturile asa cum ar voi Dumnezeu, interpretări care nu pot fi contestate de membri. Conducătorul este auto-numit si nu se subordonează nici unei alte autorităti. El hotărăste cum trebuie să gândească, să reactioneze sau să simtă membrii în diferite situatii ale vietii.

7. Dependentă psihologică fată de grup. În timp, membrilor li se induce credinta că părăsirea sectei echivalează cu părăsirea lui Dumnezeu si cu pierderea mântuirii. Astfel, secta capătă un rol tot mai mare în viata individului, cu valente de viată socială si familială. Prin urmare, membrii au tendinta să rupă legaturile cu familia si cu prietenii care nu frecventează gruparea respectivă. Ei renuntă la telurile în viată si la activitatile de interes pe care la aveau înainte de a se alătura grupului; întreaga lor viată începe să graviteze în jurul sectei, rezultând o izolare de societate – restul lumii nu sunt mântuiti, nu sunt crestini, nu sunt transformati; Secta devine singura sursă valabilă de informare.

Lumea este împărtită în noi si ei: curati si păcătosi, binele absolut si răul absolut. Persoana trebuie să se schimbe în permanentă pentru a se conforma normelor grupului; tendinta spre rusine si vina sunt folosite ca pârghii emotionale pentru a-i influenta si manipula pe membri.

Dacă persoana se izolează de familie sau de societate, ea îsi poate pierde simtul realitatii. De aici decurge un comportament nefiresc în societate, la serviciu, etc. Dacă individul nu petrece timp de unul singur, el îsi va pierde capacitatea de a fi obiectiv si de a avea o imagine corecta asupra lucrurilor.

Premize pentru convertire

Farber, Harlow si West (1957) au lansat termenul de „sindrom DDT” pentru a descrie transformarea la nivelul gândirii suferita de prizonierii din războiul din Coreea: debilitate, dependenta, teama. Lifton (1961), care a studiat modificarea gândirii folosita în universitatile din China, a demonstrat ca procesul nu necesita afectiuni sau probleme fizice. Cultele contemporane, care nu dispun de ajutorul statului, au mai multe în comun cu aceasta transformare a gândirii decât cu situatia prizonierilor de război, în sensul ca ele nu folosesc forta fizica. Pentru a-si controla subiectii, ele recurg la subterfugii si la domeniile naturale de intersectie între ele si individ. Sectele induc stări de dependenta pentru a obtine controlul asupra membrilor si folosesc metode de pedeapsa psihologica pentru a întretine acest control. Procesul, după opinia mea, poate fi descris pe scurt ca un sindrom DDT modificat: debilitate, dependentă, teamă.

Desi procesul descris aici este complex si variat, cele de mai jos reprezintă schema clasica de aderare la o sectă:

• Individul vulnerabil se întâlneste cu grupul.
• Conducătorul (conducătorii) grupului se prezintă pe sine ca un binevoitor care îi poate îmbunatati viata.
• Individul răspunde pozitiv, are parte de o crestere a respectului de sine si a sentimentului de securitate, acestea având loc pe fundal psihologic. Individul poate fi considerat ca „racolat”.
• Prin intermediul împărtăsirii de experiente, a mărturisirilor si a exemplelor individualizate, conducătorul(ii) grupul capătă acces la punctele tari si la cele slabe ale individului.
• Prin mărturisiri ale membrilor grupului, prin denigrarea „concurentei” (alte biserici sau grupuri religioase), prin accentuarea constanta a amintirilor rusinoase ale individului si a altor slăbiciuni, prin îndoctrinarea treptata cu sistemul de gândire strict si închis al cultului, se afirmă superioritatea grupului ca un adevăr fundamental.
• Mărturisirile membrilor, întărirea încrederii individului în grup, amintirea discreta a slăbiciunilor individului si diferite forme de presiune îi creează individului sentimentul ca bunăstarea lui viitoare, sub toate aspectele, depinde de respectarea credintelor grupului, mai exact a „programului de schimbare”.

Aceste tehnici de influentare sunt însotite de o subminare a respectului de sine al individului (de exemplu prin exagerarea păcătoseniei faptelor pe care individul trebuie să le mărturisească), suprimarea sau slăbirea gândirii critice prin alocarea de sarcini care să ocupe cât mai mult din timpul liber al individului si prin repetarea constanta ca numai lucruri rele se pot întâmpla dacă nu se respecta reteta de „transformare” sau mântuire a grupului. Aceste manipulări îl fac pe individ sa-si exprime loialitatea fata de grup si să se angajeze să se schimbe conform cu schema locala. De acum el sau ea va fi considerat ca fiind „pe cale” (ca mergând pe calea „mântuirii”, „iluminării”, „curătirii”, etc.). Dependenta individului fata de grup este deja creata si afirmata implicit sau explicit. Mai mult, el sau ea accepta autoritatea grupului în definirea binelui sau a răului, în inima individului precum si în ceea ce priveste lumea.

Convertitul face apoi obiectul asteptărilor nerealist de mari din partea grupului. Se afirma „cu dragoste” potentialul de care este el capabil, în timp ce membrii grupului mărturisesc cu putere nivelurile la care au ajuns ei sau idolii lor (conducătorii sau fondatorii grupului). Misiunea de căpătâi a grupului (o falsa mântuire) sunt o justificare pentru toate expectatiile denaturate.

Deoarece cuvântul grupului este întotdeauna adevărat iar gândirea „negativa” nu este acceptata, esecurile individului sunt numai si numai ale lui, în timp ce îndoielile personale sau criticile sunt eliminate sau redefinite ca păcate personale. Individul are parte de o alienare tot mai mare. Firea lui de dinainte de a veni în sectă este eliminata; îndoielile cu privire la grup sunt eliminate din gândire; este mentinut sentimentul de vinovatie de a nu te ridica la nivelul asteptărilor grupului. Singura adaptare posibila este fragmentarea si compartimentizarea. Nu este surprinzător deci ca multi doctori considera disocierea ca reprezentând miezul tulburărilor si disfunctionalitatilor legate de secte.

Alienarea individului va atrage după sine ruperea psihologica, dacă nu si fizica, de lumea exterioara, în special de familie. Informatiile din exterior amenintă să tulbure falsul sistem de valori si echilibru al individului, pe care acesta le-a preluat de la grup în încercarea de a se conforma cerintelor implicit afirmate ale grupului. Aceasta alienare accentuează dependenta individului fata de grup.

Grupul promovează echilibrul disociativ al individului, încurajând activ dependenta acestuia, de exemplu prin exagerarea „păcatelor” din trecut si a conflictelor cu familia, prin denigrarea celor din afara, prin folosirea de cântări care să abată orice gândire critica si prin oferirea de posibilităti prin care individul poate ocupa un anume loc în structura grupului (de exemplu a lucra în beneficiul grupului, a vinde reviste pe strada, a munci pentru construirea/întretinerea locului de adunare).

Grupul favorizează dependenta crescânda a individului, prezentând pericole si tragedii care se vor întâmpla dacă individul sau o forta din afară (vizita unui membru al familiei, de exemplu) tulbura echilibrul disociativ care îi permite lui sau ei să functioneze în acel sistem închis. De obicei pedeapsa este de natura psihologica sau metafizica. În unele secte, la initiativa conducătorului grupului sau a unor membrii „fierbinti pe cale”, individul este ostracizat, evitat si catalogat ca având un „duh rau” sau ca fiind rebel. Mai mult, individul este avertizat că dacă perseverează în acea atitudine critica, îsi pierde mântuirea si, în general, îl asteaptă iadul. Trebuie amintit ca aceste amenintări sau pedepse apar în contextul unei dependente fata de grup si al unei alienări psihologice (separări) fata de sistemul de suport din trecut. Aceasta face avertizările grupului mult mai puternice decât avertizările folosite de grupările religioase traditionale, de genul „vei ajunge în iad dacă mori având un păcat de moarte”.

Rezultatul acestui proces, atunci când este dus până la capăt, este o persoana care vrea să para foarte fericita, dar care ascunde o suferintă adâncă. Cu un zâmbet nenatural pe fata, persoana va mărturisi cum i s-a schimbat viata si chiar cum „fratii” au devenit oxigen pentru ea. În aceste cazuri dependenta este totala iar persoana nu concepe sa-si trăiască viata separat. Întâlniri cât mai frecvente, petrecerea împreună a timpului, presărată cu mărturisiri personale, totul creează un univers închis si îi dau individului senzatia ca nici nu ar putea trai fără grup. Am discutat cu multi fosti membri de secte care, atunci când au părăsit adunarea si au vorbit cu alti fosti membri, a fost surprinsi să constate ca multi dintre „fratii” lor zâmbeau si ei fals, cu totii crezând ca ei sunt singurii care nu se simt bine acolo.

Cine aderă la aceste secte si de ce?

Contrar părerii generale ca membrii acestor secte sunt „ciudati”, cercetările si dovezile arata ca majoritatea acestor membri sunt persoane relativ normale, desi o treime se pare ca au avut parte de usoare tulburări psihice înainte de convertire. Trebuie mentionat, de asemenea, că un studiu recent efectuat de Institutul de Sănătate Mintală din SUA arata ca aproximativ 20% din populatia generală are suferă de cel putin o tulburare psihică.

Membrii includ tineri, bătrâni, bogati, săraci, educati si needucati. Nu este usor de identificat tipul de persoana care adera la o sectă. Oricum, experientele clinice si studiile efectuate arata ca marea majoritate a celor care au aderat sufereau de un stres semnificativ (deseori legat de crizele normale ale adolescentei si ale primei tinereti, cum ar fi idile esuate, esecuri la scoala sau confuzii profesionale) înainte de venirea în aceste secte. Deoarece capacitatea lor de a face fata problemelor vietii era redusa, aceste persoane stresate erau mai deschise decât altele la ofertele de „cai către fericire”.

Alti factori care pot indica o persoana influentabilă de către o sectă includ:

• dependentă (dorinta de a fi al cuiva; lipsa de încredere în sine)
• labilitate psihică (incapacitatea de a spune Nu sau de a manifesta scepticism sau îndoiala)
• naivitate (capacitate redusa de a analiza critic afirmatiile cuiva, ceea ce vede, aude sau gândeste, etc.)
• intolerantă la ambiguitate (nevoie de răspunsuri absolute, nerăbdarea de a obtine răspunsuri)
• deziluzie culturală (înstrăinare, nemultumire de conditia socială)
• căutarea de sensuri spirituale.
• singurătate si lipsa prietenilor; secta oferă peste noapte o viata sociala.
• ignorantă fată de modurile în care un grup poate manipula individul.

Atunci când persoanele vulnerabile pentru unul din aceste motive întâlnesc un astfel de grup care practica tehnici de control al mintii, convertirea se poate produce relativ usor, în functie de cât de bine se potrivesc doctrina grupului, mediul social si practicile de control al mintii cu punctele sensibile ale individului. Persoanele labile, de exemplu, pot fi foarte susceptibile la activitatea de convingere a grupului deoarece le este teama să conteste orientarea dogmatica a sectei.

Convertirea la aceste secte nu reprezintă rezultatul unei alegeri, ci a unei căderi, alunecări sau atrageri. Punctele vulnerabile nu sunt de natura să „conducă” individul către un anume grup. Grupul se foloseste de aceste puncte slabe si îi amageste pe indivizi pentru a-i convinge să se alăture si să renunte la modul lor de viata anterior. Manipularea de către grup pe baza punctelor slabe ale persoanei nu este de obicei un lucru rational, gândit sau planificat, ci un mecanism tacit rezultat din mediul strict si închis.

Cum se schimbă cei care aderă la secte?

După ce convertitii se înrolează într-o sectă, modul de gândire, de simtire si de actiune al cultului devine o a doua natura, în timp ce aspectele importante anterioare venirii în sectă sunt suprimate sau se atrofiază prin abandonare. Noi convertiti încep sa-si formeze o carapace datorita asaltului propagandistic al sectei. Încep să apară ca „defazati”, rigizi si stereotipici în răspunsuri, cu un vocabular limitat, cu o capacitate redusa de analiza si fatis distanti în relatiile cu ceilalti. Multi parinti au spus: „Acesta nu e copilul meu!”. Astfel de constatări întăresc opinia ca membrii unor astfel de secte sunt un fel de „zombi” sau niste roboti. Desi aceasta descriere este o exagerare, ea reflecta totusi faptul ca manipulările sectare formează în timp o forma denaturata de constiinta la unele persoane.

Cu timpul, convertitii reduc din distanta fata de restul lumii, din „defazaj”. Învata diferite metode sau adopta atitudini de suprafata pentru a combate opinia generala despre ei si pentru a-i minti mai usor pe altii si pe sine. Deseori ei pierd legătura cu persoanele cunoscute anterior venirii în grup, ca rezultat al opozitiei sectei fata de parinti si de societate. Mai mult, în cadrul grupului devin apreciati pentru conformarea cu cerintele sectei de care au devenit atât de dependenti. Eventual sunt prezentati noilor veniti ca „eroi ai credintei”, modele vrednic de urmat.

Dacă li se permite amintirile suprimate sau îndoielile înabusite să vina la suprafata, acestea pot declansa o anxietate care, la rândul ei, poate favoriza anumite stari de cvasi-transa, cum ar fi vorbirea în limbi, în scopul apărării sistemului de gândire, de sentimente si de comportament al cultului. Astfel de persoane pot avea un comportament normal, cel putin la suprafata. Totusi, adaptarea lor la societate depinde de măsura în care si-au păstrat vechiul mod de gândire, telurile, valorile si afectele personale. Un nivel normal de dezvoltare psihologica si integrare a personalitatii este foarte greu de atins.

Cum îi influentează pe oameni apartenenta la o sectă?

Deoarece sesizează deseori schimbările negative care le scapă noilor convertiti, familiile acestora sunt de obicei primele rănite. În încercarea lor de a-si ajuta rudele căzute în aceste culte, familiile au parte de frustrări, lipsa de ajutor, vina si, din cauza ca putini le înteleg situatia, de singurătate.

Membrii pot fi afectati în sensul ca îsi pierd autonomia psihologica. Mai mult, separarea grupului de restul societatii, în numele ideii biblice de „iesire din lume”, îi lipseste pe membri de ocazia de a învata din variatele experiente ale unei vieti normale. Membrii pot pierde irecuperabil ani într-o stare de „blocaj al dezvoltării”. În unele cazuri, ei au parte de căderi psihice. Copiii din astfel de secte sunt supusi riscului de neglijare din partea parintilor din cauza ca parintii si-au modificat sistemul anterior si normal de afecte, declinându-si acum tacit responsabilitatea pe motivul „voii Domnului” sau al unei entităti superioare.

Cei care părăsesc grupul au parte de sentimente de anxietate, depresie, mânie, teama, vina, tulburări de gândire, „plutire”, trecere de la atitudinea sectară fata de lume la una nesectară, sau senzatia ca sunt întepeniti într-o stare intermediară. Aceasta tulburare emotională afectează capacitatea de a lua decizii si de a-si asuma responsabilitătile vietii.

Într-adevăr, multi fosti membri au nevoie de un an sau doi pentru a se întoarce la vechiul nivel de adaptare, în timp de unii suferă căderi nervoase sau rămân afectati psihologic ani de zile.

Nu toti cei care adera la o sectă sunt afectati din punct de vedere psihologic. Unii se refugiază într-o sectă din fata dificultătilor vietii, prea mari pentru ei. Altii au putut păstra o distanta emotională si au urmat secta fără a deveni însă cu adevărat o parte din el si fără a fi prea afectati de ideologia grupului. În fine, unii au tăria de a rezista presiunii propagandistice, ceea ce le permite sa-si păstreze un grad de autonomie chiar într-un mediu foarte presant.

De ce pleacă oamenii din secte?

Oamenii pot pleca din secte din mai multe motive. După ce au devenit constienti de coruptia si/sau ipocrizia din interiorul grupului, indivizii care si-au păstrat un grad de independenta si o oarecare legătura cu vechile lor valori pot pur si simplu să plece, deziluzionati. Alti membri pleacă pentru ca s-au plictisit de rutina prozelitismului sau a colectării de fonduri, prezenta în adunare dându-le un sentiment de „tras barca pe uscat”. Uneori chiar si cei mai „fierbinti” membrii ai cultului ajung să se simtă nepotriviti în fata cerintelor exagerate ale sectei si pleacă, nu pentru ca au încetat să mai creadă, ci pentru ca se simt niste esecuri irecuperabile. Altii pot renunta la sectă după ce se reîntâlnesc cu vechile valori, teluri în viata, interese sau relatii, ca rezultat al vizitelor parintilor sau a discutiilor cu fosti membri.

Este usor să părăsesti o sectă?

Persoanele care încep să se gândească să părăsească adunarea se vad supusi anumitor presiuni să rămână. Unii fosti membri povestesc ca au avut nevoie de luni, chiar ani de zile pentru a găsi puterea să plece. Unii au fost atât de intimidati încât au plecat în secret.

Desi majoritatea membrilor din secte singuri în cele din urma, rudele nu trebuie să fie linistite. Mai întâi, multi, dacă nu majoritatea celor care pleacă singuri sunt afectati din punct de vedere psihologic, deseori într-o maniera pe care ei nu o înteleg. În al doilea rând, unii nu pleacă niciodată si sunt afectati foarte grav. În al treilea rând, nu se poate prezice cine va pleca si cine nu sau cine va fi afectat. În consecinta, a renunta la atentie din partea rudelor înainte de vreme este ca si cum ai renunta la precautii în cazul tinerilor care fumează marijuana pe motivul ca majoritatea celor care încearcă marijuana nu devin drogati.

Ce este consilierea pentru iesirea din sectă? Cum diferă aceasta de deprogramare?

Consilierea pentru iesirea dintr-o sectă si deprogramarea implică discutarea cu membrii sectei (uneori în sedinte lungi, pe parcursul multor zile), pentru a-i ajuta să identifice practicile manipulante si înselatoare ale sectei, sa-si refacă legăturile avute anterior de convertire si sa-si reia capacitatea de a gândi independent si critic. Aceste doua concepte diferă însă printr-un aspect foarte important.

Deprogramarea, spre deosebire de consiliere, este asociata unui proces de „salvare” în care membrii familiei si prietenii au un rol extrem de important.

Desi propaganda din interiorul sectei încearcă să contracareze procesul de „salvare”, numindu-l „cădere de la credintă”, „părăsire a căii”, „întoarcere la păcat” sau la lumea cea rea, multi fosti membri care au fost ajutati să se re-echilibreze au declarat ca au fost surprinsi de respectul si grija de care au avut parte.

Riscurile esuarii unui astfel de proces de „salvare” sunt mari. În unele cazuri copiii au dezvoltat o ura fata de parinti si în general, fata de cei din afara grupului. Lipsa de tact si de răbdare a familiei a fost atent speculata de sectă pentru a întări în mintea persoanei imaginea de răutate a lumii din afara, persoana devenind în cele din urmă mai legată de grup.

Reactii organizate la adresa sectelor

În Occident, opozitia socială, organizată, fată de secte a început să apară în anii 1960, în special din partea părintilor, din cauza eforturilor unor secte de a-i atrage pe tineri si datorită influentelor asupra acestora. Recrutarea în secte conducea si conduce în unele cazuri la abandon scolar si la adoptarea unui stil de viată separat de familie, într-un cadru strict sectar. Conformismul, obedienta si disciplina membrilor sectelor au tras semnale de alarmă. Unele secte le solicitau membrilor să se separe fizic de mediul social anterior si să se retragă în anumite locuri, întrerupând orice contact cu familia si cu cei din afara organizatiei.

Părintii si alte persoane îngrijorate au acuzat sectele că folosesc metode de înselare si manipulare pentru recrutarea si păstrarea membrilor. Una dintre cel mai grave acuzatii a fost aceea că sectele folosesc tehnici de spălare a creierului astfel încât membrii devin incapabili de a gândi independent, obiectiv.

Primul grup social anti-secte a fost Comitetul Părintilor pentru Eliberarea Copiilor din secta Copiii lui Dumnezeu (pe scurt, FREECOG), format la începutul anilor 1970. FREECOG denunta secta Copiii lui Dumnezeu din cauza practicilor sexuale care includeau sexul în grup si recrutarea de noi membri prin tehnici de seducere sexuală. Până la jumătatea anilor 1970, publicitatea realizată împotriva sectelor a condus la aparitia unei miscări anti-secte în America de Nord, în Europa de vest si în alte zone din lume. La începutul anilor 1980, majoritatea asociatiilor de părinti s-au unit în ceea ce a devenit Cult Awareness Network (Reteaua Anti-Secte).

Date fiind pericolele apartenentei la o sectă, multi părinti au recurs la retragerea fortată a copiilor lor din acele secte. În unele cazuri copiii au fost luati cu forta si tinuti închisi împotriva vointei lor. Părintii au recurs apoi la deprogramare, ceea ce implica presiuni psihologice intense pentru a rupe dependenta individului de grupul respectiv. În replică la aceste măsuri, unele grupuri de „apărare a drepturilor omului” au atras atentia că sunt încălcate anumite libertăti fundamentale ale cetăteanului.

Controversa în ceea ce priveste sectele a condus la studierea organizată a noilor religii. Informarea si cunoasterea în detaliu a practicilor si credintelor unei secte sunt necesare ca o măsură de prevenire a alienării acelor persoane care ar putea fi recrutate în astfel de organizatii religioase.

sursa odaiadesus.ro