Trebuie văzut ce vrea Dumnezeu cu tine, nu numai ce vrei tu cu tine
9:43, vineri, 1 ianuarie, 2016 | Cuvinte-cheie: familia, mama, Parintele Nicolae Tanase, sfaturi duhovnicești, sfaturi pentru tineri, voia Domnului, voia mea

Ceea ce vă spun eu acum ştiţi mai bine, căci adesea o spuneţi cu durere. Pentru noi, preoţii duhovnici, este ca o experienţă ce putem s-o împărtăşim altora şi putem să luăm măsuri spre bine. Căci vedeau în istorie că au pierit imperiile lumii? Când au murit mamele, când au dispărut mamele? Imperiile au dispărut odată cu declinul populaţiei, când n-au mai fost mame. Ce se urmăreşte acum? Se urmăreşte dispariţia mamelor, să nu mai fie mame, adică să fie doar femei, dar să nu mai nască. Şi cum să nu mai nască? Acum trebuie să începem enumerarea metodelor contraceptive.
Populaţia actuală a lumii, chiar dacă s-ar înmulţi de 5 ori, pământul ar suporta această populaţie. Pământul suportă 30 de miliarde de oameni cu resursele lui alimentare şi nu numai. Dar acum suntem speriaţi de unii ce zic că trebuie să ajungem doar 2 miliarde. Din 6 miliarde, 2, în doar ceva timp. Cum? Cum făcea şi faraon, îi izbea de stâncă şi gata! Soluţia atunci era la moaşe, acum soluţia este de la Occident, care furnizează la preţ ieftin şi chiar gratuit tot felul de mijloace contraceptive. Pare greu, dar nu imposibil pentru cei care v-aţi hotărât să vă căsătoriţi, că trebuie să vă încadraţi în nişte reguli. Iar aceste reguli vi le stabiliţi singuri, desigur, după principiile creştine. Apoi aceste reguli trebuie respectate de ambii soţi, în comuniune.
În antichitate se spunea că „omul este măsura tuturor lucrurilor”. Hristos a venit şi a zis: „Eu sunt măsura tuturor lucrurilor.” Deci măsura noastră este Hristos. Vrem să-L recunoaştem pe Hristos ca măsură a tuturor lucrurilor? Eu nu vorbesc acum de aspectele mistice, de înalte trăiri, eu vorbesc de normalitatea vieţii. Şi o să spuneţi că normalitatea vieţii înseamnă sfinţenie. Da, ţi se cere să fii sfânt. Ţi se cere să fii student, sau orice altceva, ţi se cere să te căsătoreşti, să faci copii, să-i educi, să mergi la biserică, să munceşti, să te mai şi relaxezi din când în când. Şi imediat vine întrebarea: „Dar cum? Cum, că eu n-am unde să stau, uitaţi ce s-a mai ivit acum, ce-am păţit …” N-ai unde să stai pentru că eşti prea pretenţios. Deci trebuie văzut ce vrea Dumnezeu cu tine, nu numai ce vrei tu cu tine. Tu încerci, dacă vezi că nu prea merge, lasă aşa, că Dumnezeu ştie cum, ştie de ce, ştie în ce moment, nu putem forţa lucrurile. Ştie de ce nu te măriţi, ştie de ce te măriţi.
Deci, toată lumea îşi doreşte o căsnicie fericită, dar fără să pornească de la bază, de la educaţia de bază a fiecăruia.
Extras din Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, p. 125-126


Fertilizarea, în termeni medicali, reprezintă actul prin care este adusă pe lume o nouă fiinţă. Folosirea acestui termen, în cazul...
În nici un caz nu trebuie ca soţii să-şi îngăduie grosolănii violențe şi jigniri. Adeseori un mare rău în relaţiile...
Familia preotului, mai mult ca oricare altă familie, are datoria de a forma biserica din casă. Pentru înființarea ei e...
Soţul trebuie să fie apărătorul, ca un fel de zid între soţie și rudele cu care cei tineri convieţuiesc. Primind...
O familie este aceea în care soții se completează între ei, se iartă, il au pe Dumnezeu în prin plan,...
Vreți să știți ce ține familia? Rugăciunea. Dar căsătoria? Iubirea lui Dumnezeu şi ascultarea. Dar ce se întâmplă la noi...
Casa, oricât ar fi ea de modestă, de mică, pentru un membru iubitor al familiei, trebuie să fie locul cel...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău