Un pelerinaj pentru câștigătorii Olimpiadei de Religie, la mănăstirile din codrii Orheiului
19:12, duminică, 27 martie, 2016 | Cuvinte-cheie: concurs, copii, costesti, ialoveni, manastiri, olimpiada la religie, pelerinaj

În perioada lunii martie 2016, în cadrul Liceului Teoretic „Olimp” din s. Costești, r-ul Ialoveni, s-a desfășurat faza locală a Olimpiadei de Religie Ortodoxă, competiţie organizată cu stăruința Părintelui Ioan Grigoriță, cleric al Bisericii „Sf. Ier. Nicolae” din localitate, în cooperare cu Profesorul de Religie al liceului, Serghei Crudu.
Tematica pentru olimpiadă a cuprins materia de studiu specifică fiecărei clase, conform programelor școlare anuale în vigoare pentru disciplina Religie, și a fost elaborată de către o comisie de profesori de religie din raion, care au format și comisia de evaluare a competențelor înregistrate de elevi.
Participarea unui număr mare de elevi la această competiție demonstrează încă o dată că Biserica, familia și şcoala au o importanţă covârşitoare în vederea formării socio-religioase a caracterelor şi personalităţilor copiilor şi tinerilor noștri.
În cadrul competiţiilor au fost prezenţi: Dna Maria Bivol, Director al L. T. „Olimp” Costești şi Diaconul Ioan Scutaru, Profesor metodist pe disciplina Religie în cadrul Protopopiatului Ialoveni.
La concurs au participat cu bucurie şi entuziasm elevi din clasele IV-IX, ce s-au calificat prin rezultate foarte bune. Pentru elevii calificați pe locul I în urma rezultatelor finale a etapei locale a fost organizată cu sprijinul agenților economici locali o călătorie gratuită la mănăstirile din codrii Orheiului: Orheiul-Vechi, Curchi, Hirova și Țigănești. În acest pelerinaj elevii au fost însoțiți și de câțiva profesori ai instituției de învățământ.
În Liceul Teoretic Olimp din Costești Ialoveni disciplina Religia se predă la toate clasele I-IX, la cererile părinților, lucru firesc și îndreptățit, întrucât elevii sunt 100 % de religie ortodoxă.
Disciplina „Religia” trebuie să fie pusă pe același nivel și importanță cu oricare altă disciplină, deoarece ea vine și răspunde căutării copilului, îndrumându-l pe calea îndumnezeirii. Necesitatea predării ei se simte din ce în ce mai mult astăzi, în condițiile în care societatea în care cresc acești copilași este atât de bolnavă din punct de vedere spiritual.
Serghei Crudu



























Pe data de 15 aprilie 2022, în pragul marii sărbători creștine Intrarea Domnului în Ierusalim, la sediul mitropolitan s-a desfășurat Gala...
Cabinetul Metodic al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove anunță ediția a II-a a concursului online la Religie...
Pentru a trezi motivația participării la orele de religie, dar și la cursurile școlilor catehetice...
Site-ul de fotografie ortodoxă OrthPhoto.net desfășoară un nou concurs foto destinat promovării Ortodoxiei prin imaginea fotografică: OrthPhoto Awards. Participanții pot trimite imagini...
Direcția Metodică a Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove demarează concursul on-line la Religie – „Ora de Religie – cunoaștere și devenire spirituală”. Concursul...
În ziua de joi a Săptămânii Luminate, 2 mai 2019, în incinta Sălii Festive a Liceului Teoretic ,,Miron Costin” or....
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău