„Văzut-am Lumina cea adevărată, primit-am Duhul cel ceresc…” Ziua Sfântului Duh la Mănăstirea Suruceni

Viaţa duhovnicească este o viaţă în Duhul Sfânt. Viața duhovnicească nu înseamnă să citeşti cărţi, să agoniseşti cunoştinţe, să domini în discuţii, să asculţi muzică şi să fii un bun cunos­cător al scrierilor bisericeşti. Nu înseamnă nici chiar o bună dispoziţie a minţii sau a inimii. Viaţa duhovnicească este tânjire după Duhul Sfânt, agonisire, trăire a Lui, cunoaşterea Adevărului. (Monahul Moise Aghioritul)

A doua zi după Duminica Pogorârii Sfântului Duh Biserica Ortodoxă Îl prăznuieşte pe Sfântul Duh, a treia Persoană a Sfintei Treimi, după cum ne indică Penticostarul la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii : „Întru această zi, prăznuim pe însuşi Preasfântul şi de viaţă făcătorul şi intru tot puternicul Duh, Carele este unul din Treime Dumnezeu…”. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de Ziua Sfântului Duh a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la slujba de Sărbătoare.

„Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le pli­neşti; Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.” Rugăciunea „Împărate ceresc” este cea mai frumoasă și completă formă de prezentare a Duhului Sfânt, cu care începe aproape orice slujbă și care se rostește aproape tot timpul anului bisericesc, de la Rusalii și până la următorul Paște. Este rugăciunea prin care Îl invocăm pe Vistierul bunătăților, pentru a-L ruga să ne devină Călăuzitor pe căile unei noi vieți, de sfințenie.

Viaţa cea nouă pe care Sfântul Apostol Pavel o defineşte ca fiind să trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm (Galateni 5,25) nu este o altă viaţă, ci este însăşi viaţa dată de către Dumnezeu, însă reînnoită, preschimbată şi transfigurată de către Duhul Sfânt, Cel Care scrie cu Sângele Domnului, viaţa de sfinţenie în toţi cei care poartă în lume iubirea lucrătoare a lui Dumnezeu.

Vorbind despre Sfântul Duh, Părintele Alexander Schmemann ne spune: „Nu există vreo icoană de-a Lui și nicio reprezentare, pentru că El nu a fost făcut trup, El nu S-a făcut Om. Şi, totuşi, când vine şi când Se face prezent în noi, totul se transformă în icoană a Lui şi revelaţie a Lui, părtăşie cu El, cunoaştere a Lui. Căci El este Cel ce face ca viaţa să fie viaţă, bucuria, bucurie, iubirea, iubire, iar frumuseţea, frumuseţe şi Care, prin urmare, este Viaţa vieţii, Bucuria bucuriei, Iubirea iubirii şi Frumuseţea frumuseţii. El este Cel care, fiind deasupra şi dincolo de tot lucrul, face din totalitatea creaţiei simbolul, Taina, experierea prezenţei Lui: întâlnirea omului cu Dumnezeu şi părtăşia acestuia cu El. El nu este „deoparte” sau „pretutindeni”, întrucât El este Cel ce le sfinţeşte pe toate, însă Se descoperă pe Sine în această sfinţire ca fiind dincolo de lume, dincolo de tot ce există. Datorită sfinţirii, Îl cunoaştem cu adevărat pe El, iar nu pe un Divin şi impersonal Ceva – deşi cuvintele omeneşti nu-L pot defini şi, aşadar, nu-L pot izola sub formă de obiect pe Cel a Cărui revelaţie însăşi ca Persoană este să descopere pe fiecare şi tot lucrul ca fiind unic şi personal, ca subiect, iar nu ca obiect. El le transformă pe toate într-o întâlnire personală cu dumnezeiescul şi inefabilul „tu”.”

Darul este oferit din belşug, Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură (Ioan 3,34), ci: Din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har (Ioan 1,16). Trebuie să-L primim cu adevărat, să ni-L însuşim. Acesta este scopul vieţii creştine.

„Vino, Persoană ce nu poate fi cunoscută! Vino, Bucurie nesfârșită! Vino, Lumină neasfințită! Vino, înviere a morților! Vino, Tu Cel Care ești de-a pururi și Care în fiecare clipă Te îndrepți spre noi, cei tăvăliți în poftele iadului! Vino, Suflarea și Viața mea!” (Sf. Simeon Noul Teolog, Imnele iubirii dumnezeiești).

Sursa: https://manastireasuruceni.md/