Viaţa Sfântului Mucenic Atinoghen cu cei 10 ucenici ai săi

Pe vremea lui Diocleţian, păgânul împărat al Romei, era cumplită prigonire împotriva creştinilor. Pe atunci erau în primejdie toţi cei ce vieţuiau după Dumnezeu. Toată lumea se tulbura şi mulţi se dădeau la moarte unul pe altul, de frica împăratului; tată pe fiu, frate pe frate şi rudenie pe rudenie. Atunci a venit în Sevastia, cetatea Armeniei, un ighemon oarecare cu numele Filomarh. Acela a adunat mulţime de slujitori idoleşti şi le-a poruncit să-şi pună cununi pe cap şi să aducă jertfe cu veselie şi dănţuire necuraţilor lor zei, zicând din trâmbiţe, glăsuind din chimvale şi cântând din alăute şi din fluiere. Iar el, şezând la divan în faţa poporului, a poruncit propovăduitorului să strige astfel: „Cetăţeni şi oameni de seamă, ascultaţi porunca împăratului şi apropiaţi-vă de aduceţi jertfe zeilor”.

Atunci toată mulţimea poporului a strigat, zicând: „Suntem creştini şi nu ne vom închina idolilor!” Iar ighemonul a poruncit ostaşilor să-i ucidă. Deci mulţi au murit pentru Hristos, luând cununile cereşti. După aceasta, un om, anume Nicolae, mai-marele oştilor, apropiindu-se de chinuitor, a zis: „Stăpâne, este un bărbat cu numele Atinoghen, episcop creştin, care înşeală pe mulţi la credinţa sa şi petrece în satul Pidahton”. Atunci ighemonul a trimis îndată ostaşi să-l prindă. Iar Sfântul Atinoghen petrecea în post şi rugăciuni împreună cu zece ucenici ai săi, într-o mănăstire mică, aproape de satul acela, la un loc osebit şi liniştit. Şi venind ostaşii la mănăstirea lui, n-au găsit pe sfântul episcop, fiindcă se dusese de acolo cu o trebuinţă pentru nevoile mănăstirii. Deci au prins pe ucenicii lui şi, legându-i, i-au dus în Sevastia. Şi văzându-i ighemonul, a poruncit Şi ducându-se ostaşii, au căutat pe Atinoghen pretutindeni, dar nu l-au găsit. Iar Atinoghen, omul lui Dumnezeu, venind în mănăstire şi negăsind pe fraţii săi, a intrat în casa de rugăciune şi, uitându-se spre Sfânta Cruce care era acolo, a grăit cu lacrimi: „Unde sunt fraţii pe care ţi i-am încredinţat? Cine va face cu mine rugăciunile cele obişnuite lui Dumnezeu? Unde sunt ramurile cele frumoase de măslin? Nu ştiu ce li s-a întâmplat”. Şi era sfântul în mare mâhnire şi umbla împrejurul mănăstirii, mirându-se şi nepricepând unde s-au dus fraţii. Şi, iată, a alergat la dânsul o cerboaică, pe care el o hrănise nu demult cu mâinile sale. Aceea cucernicindu-se la dânsul, îi săruta mâinile. Apoi a întâlnit şi pe un oarecare om cunoscut, care i-a zis: „Stăpâne sfinte, unde ai fost când ostaşii ighemonului au prins pe ucenicii tăi şi i-au dus în cetate legaţi, ca să-i muncească?”

Aceasta auzind-o sfântul, s-a umplut de bucurie şi, căutând spre cer, a zis: „Doamne, Iisuse Hristoase, îţi mulţumesc că ai chemat la cereasca Ta împărăţie pe aleşii robii Tăi!” Deci, dând drumul cerboaicei în pustiu, s-a dus cu sârguinţă în cetatea Sevastiei la ucenicii săi. Şi ajungând în curtea ighemonului, a început a striga cu glas mare: „O, muncitorule, pentru ce m-ai furat, jefuindu-mi biserica? Dumnezeu să vadă lucrul tău cel rău pe care l-ai făcut şi să-şi îndrepte mânia Sa asupra ta”. Şi îndată prinzând ostaşii pe sfânt, l-au dus înaintea ighemonului, zicând: „Iată, Atinoghen, pe care ne-ai poruncit să-l căutăm, ocărăşte foarte rău stăpânirea ta”.

Iar ighemonul îndată a poruncit să-l arunce în temniţă, unde erau închişi ucenicii lui. Şi văzând sfântul pe fraţii săi, s-a bucurat foarte mult şi a zis către dânşii: „Fiii mei, pacea voastră să se înmulţească şi darul lui Hristos să fie cu voi. De vreme ce v-aţi făcut bineplăcuţi lui Dumnezeu, pentru aceea El v-a chemat la prânzul cel ceresc. Deci îmbărbătaţi-vă şi nu vă temeţi de îngrozirea muncito­rului, pentru că Domnul vă va dărui ca mâine dimineaţă să vă săvârşiţi nevoinţa şi vă veţi sălăşlui întru bucuriile raiului cu îngerii şi cu cetele sfinţilor, şi întru veselie veţi slăvi în veci pe Stăpânul cerului”.

A doua zi, muncitorul a venit la judecată şi a poruncit să aducă înaintea lui pe Atinoghen şi pe cei zece ucenici ai lui. Şi fiind ei aduşi, ighemonul a zis către dânşii: „Jertfiţi zeilor, după porunca împăratului, căci de nu veţi asculta, vă voi munci cu chinuri cumplite şi vă voi pierde din viaţa aceasta, precum am pierdut mai înainte de voi pe cei ce petreceau în nesupunere şi rău au pierit acei răi”. Iar Sfântul Atinoghen i-a răspuns, zicând: „O, răule ighemon, acei care zici tu că sunt pieriţi, n-au pierit; ci sunt în cer, dănţuind cu sfinţii îngeri”. Ighemonul a zis: „Atinoghene, nu mă osteni, ci ascultă-mă împreună cu tovarăşii tăi, jertfeşte zeilor, ca să nu pieriţi rău”. Sfântul a zis către ighemon: „O, chinuitorule fără de lege, câine prea întinat şi neruşinat, nu ne vei înfricoşa cu îngrozirile tale. Fă ceea ce voieşti pentru că suntem gata să răbdăm toate pentru Dumnezeul nostru”. Atunci ighemonul, mâniindu-se, a poruncit ca pe cei zece ucenici ai lui Atinoghen să-i dezbrace şi, spânzurându-i la muncire, să-i bată cumplit şi să le strujească trupurile lor cu piepteni de fier. Iar ei, suferind, grăiau: „Gata suntem de răni pentru Hristos cel fără de moarte. Nu ne vom lepăda de Tine, Stăpânul şi Dumnezeul nostru!” Deci văzând muncitorul mărimea lor de suflet cea neschim­bată şi răbdarea cea cu bărbăţie, căci ei cu nici un fel de munciri nu se biruiau, a poruncit să-i taie cu sabia. Aşa s-au sfârşit sfinţii în bună mărturisire şi au trecut cu slavă în lăcaşurile Raiului.

După uciderea celor zece sfinţi mucenici, ighemonul, întorcân- du-se spre Sfântul Episcop Atinoghen, a zis către dânsul: „Unde este Hristosul al tău, de care zici că este Dumnezeu? Pentru ce n-a venit aici şi n-a izbăvit pe ucenicii tăi din mâinile mele?” Aceasta zicând-o ighemonul, a poruncit ca şi pe el să-l spânzure gol de lemnul de muncă şi să-l bată. Deci, sfântul, fiind bătut, grăia: „Slavă Ţie, Dumnezeule, că m-ai învrednicit şi pe mine a pătimi pentru numele Tău”. Ighemonul a zis către dânsul: „Pentru ce Dumnezeul tău nu te izbăveşte nici pe tine din mâinile mele?” Mucenicul a răspuns: „Nelegiuitule, El m-a izbăvit şi mă va izbăvi din meşteşugirile tale cele rele”. Atunci ighemonul a poruncit ca, luându-l la muncire, să-l bată cumplit peste coaste. Iar sfântul a strigat către Dumnezeu, zicând: „Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, mântuieşte-mă cu mila Ta!”

Atunci s-a auzit de sus un glas dumnezeiesc, zicându-i: „îndrăz­neşte alesul Meu, Eu sunt cu tine; Eu sunt Dumnezeul tău, Cel ce te păzesc pe tine!” Acest glas a fost auzit nu numai de sfânt, dar şi de slujitorii care îl munceau. Deci, îndată s-au cuprins de frică, nemaiputând să muncească mai mult pe omul lui Dumnezeu, pentru că înţepeniseră mâinile lor. Atunci, un oarecare prieten al ighemonu- lui, cu numele Filip, şezând cu dânsul, a zis către ighemon: „Oare nu ţi-am spus eu ţie mai înainte, că aceşti creştini sunt nişte vrăjitori? Pierde îndată pe acesta, ca să nu se înşele cei ce privesc la dânsul”. Atunci ighemonul a osândit îndată pe mucenic la tăiere cu sabia. Iar sfântul a grăit către ighemon: „Ighemoane, mă rog ţie, porunceşte acestora să mă ducă la mănăstirea mea şi acolo să mă omoare”. Şi n-a oprit ighemonul ca să fie după cererea lui.

Şi dus fiind sfântul spre mănăstirea sa, cânta oarecare stihuri din psalmii lui David, bucurându-se şi veselindu-se, că sufletul său are să se dezlege de trup şi să treacă la Domnul. Şi apropiindu-se el de mănăstire, cerboaica cea zisă mai sus ieşind din pustie, a întâmpinat pe sfânt şi s-a plecat la picioarele lui, iar sfântul a zis către dânsa: „Te-ai lipsit de fraţi, iată acum te vei lipsi şi de acela care te-a hrănit pe tine. Iar Dumnezeul veacurilor să nu te dea pe tine şi seminţia ta spre vânarea vânătorilor, ci seminţia ta să-şi aducă rodul său aici întru pomenirea noastră, spre a fi junghiat şi mâncat, întru slava lui Dumnezeu, de cei ce vor veni la prăznuirea pomenirii noastre”.

Atunci cerboaica, vărsând lacrimi din ochi, a căzut la picioarele sfântului, iar el, însemnând-o pe ea cu semnul Sfintei Cruci, a zis către dânsa: „Mergi cu pace în sânul pustiei”. După aceea, intrând Sfântul Atinoghen în mănăstirea sa, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, Dumnezeul meu, primeşte în pace sufletul meu şi mă învredniceşte să fiu împreună cu fraţii mei, ca împreună să slăvim sfântul Tău nume, în toţi vecii. Şi dă, Doamne, celor ce vor cinsti cu dragoste pomenirea mea, binecuvântarea Ta cea veşnică. Tuturor celor ce se vor ruga Ţie cu pomenirea numelui meu, arată-le darul Tău şi le dă ajutor grabnic întru toate nevoile lor”. Astfel rugându-se el, s-a auzit un glas din cer, zicându-i: „Astăzi vei fi cu Mine şi cu ucenicii tăi în rai şi toată dorinţa ta se va împlini”.

Iar mucenicul, auzind glasul acela, s-a umplut de mare bucurie. Deci, plecându-şi cu veselie capul sub sabie şi fiind tăiat, s-a sfârşit întru Domnul, iar cinstitul lui trup a fost îngropat de credincioşi în acelaşi loc. Şi acolo se adunau creştinii în tot anul, în ziua sfârşitului lui, şi săvârşeau pomenirea lui cu prăznuire. Iar în fiecare an se făcea o mare minune, pentru că acea cerboaică pe care sfântul a hrănit-o şi a binecuvântat-o, venea după porunca lui la praznic şi aducea un pui al său spre jertfire. Apoi, lăsându-l pe el, se ducea în pustie, neoprind-o nimeni pe ea. Aceasta o făcea în toţi anii, căci ea, venind la praznic, îşi aducea puiul său, care se junghia şi se mânca de creştini, întru cinstea şi pomenirea Sfântul Mucenic Atinoghen episcopul şi a celor zece ucenici ai lui, şi spre slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel împreună slăvit cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.