Violenţa în familie

Atitudinea unui creștin faţă de o altă persoană izvorăște din dragoste și smerenie, căci iubirea aproapelui este mijlocul prin care se caștigă dragostea pentru Dumnezeu, iar smerenia in relaţiile cu semenul este un mijloc de a ajunge la dragostea pentru aproapele. Violenţa in relaţiile cu oamenii e cauzată de lipsa iubirii faţă de aproapele și lipsa de smerenie in relaţiile ca semenii. Mai jos ne propunem să expunem mai pe larg aceste ganduri.

 Iubirea aproapelui
Mantuitorul lumii a rezumat toate poruncile Sale in două: “Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufl etul tău și cu tot cugetul tău. Aceasta este marea și cea dintai poruncă. Iar a doua, la fel cu aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine insuţi” (Matei 22,37-40).

Porunca iubirii aproapelui servește de temelie pentru porunca iubirii lui Dumnezeu. Dacă nu s-a pus fundamentul, in zadar se lucrează la construirea clădirii. Prin iubirea de aproapele noi ajungem la iubirea de Dumnezeu. Iubindu-ne aproapele, in Domnul, dobandim dragostea de Hristos; or a-L iubi pe Hristos inseamnă a-L iubi pe Dumnezeu. Acest lucru l-au enunţat incă sfi nţii dascăli ai monahismului. Sfantul Antonie cel Mare zice: “De aproapele nostru depinde și viaţa, și moartea.

Părăsindu-l pe aproapele, il părăsim pe Dumnezeu; smintindu-l pe fratele nostru, păcătuim impotriva lui Dumnezeu”. Sfantul Ioan Colov, a zis: “Este imposibil să construiești o casă, incepand de la acoperiș, ci trebuie să incepi construcţia cu fundaţia și să o ridici pană la acoperiș”. Cand a fost intrebat ce inseamnă fundaţia, a răspuns: “Fundaţia este aproapele nostru: pe el trebuie să-1 caștigăm, să incepem cu el. Pe el sunt intemeiate toate poruncile lui Hristos”.

Sfantul Marcu Ascetul zice: “Nu te poţi mantui altfel decat prin aproapele tău”. Toţi sfi nţii părinţi sunt unanimi in a gandi și invăţa astfel. Poruncile Evangheliei ne invaţă cum să iubim aproapele: Iubește-l pe semenul tău in felul următor: nu te mania pe el și nu-l uri pe el; nu-i face reproșuri, nu-i aduce injurii, nu-l barfi , nu-i vorbi aspru. Cat stă din tine fi i in pace cu el; smereștete in faţa lui; nu te răzbuna impotriva lui, nici direct, nici indirect. In toate domeniile, in care este posibil, cedează inaintea lui. Dezobișnuiește-te de a te contrazice și a intra in dispută; inlătură aceste două atitudini care sunt semne de orgoliu și de iubire de sine.

Vorbește-i de bine pe cei ce zic rău de tine; răsplătește răul cu bine. Roagă-te pentru cei ce te copleșesc cu tot felul de impotriviri, de loviri, de mizerie și de persecuţii ( Matei 5, 21-48). Sub nici un motiv nu judeca pe cineva, nici nu incerca să vezi, dacă o persoană este bună sau rea, ci fi xeazăţi privirea asupra unui singur om rău de care vei răspunde in faţa lui Dumnezeu: Comportă-te faţă de semenul tău așa cum ţi-ar plăcea să se comporte el faţă de tine (Matei 7,1-12). Din toată inima iartă-le oamenilor greșelile lor, ca și Tatăl Cel ceresc, de asemenea, să-ţi ierte nenumăratele greșeli și să te scape de greutatea păcatelor tale care te pot duce in legăturile iadului pentru totdeauna (Matei 18,23-35). Dacă te comporţi in această manieră faţă de aproapele tău, prin aceasta vei avea acces la dragostea de Dumnezeu.

Smerenia in relaţiile cu semenul

Dragostea faţă de aproapele este precedată și insoţită de smerenie. Ura faţă de semenul nostru este precedată de critică, de denigrare, de barfă, de dispreţ, de violenţă, cu alte cuvinte: de mandria noastră. Cuvintele Domnului Hristos ne avertizează: “Adevărat zic vouă intrucat aţi făcut unuia dintr-acești fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut”(Matei 25,40). Căci semenul nostru este chipul lui Dumnezeu și că Hristos insuși este atent la ceea ce-i facem. Ingerul căzut din mandrie detestă o asemenea atitudine; el face tot ce poate pentru a inșela omul, fără a fi băgat in seamă.

Atitudinea smerită este străină inţelepciunii trupești și simţuale a naturii umane căzute și trebuie să avem o atenţie deosebită pentru a o păstra in memorie. Prin mila lui Dumnezeu ne insușim in mod real o asemenea atitudine. O asemenea dragoste are o singură cauză: Hristos, cinstit și iubit in tot omul. Avva Dorotei avea obiceiul să-i spună ucenicului său de cate ori acesta se lăsa cuprins de manie: “Dositei, tu ești manios. Nu-ţi este rușine să te manii și să-l superi pe fratele tău? Nu știi tu că el este Hristos și că tu-L superi pe Hristos?” Datorită smereniei omului in raporturile cu ceilalţi și datorită dragostei pentru ei, impietrirea inimii va slăbi incet, incet. Ea va ceda ca o piatră grea ce este rostogolită să intre intr-un mormant și inima va putea renaște pentru legături duhovnicești cu Dumnezeu, pentru care, pană aici, era moartă.

Violenţa in familie

Conform datelor statistice procentajul mărit al manifestărilor de violenţă le revine persoanelor cu un grad mai scăzut al nivelului de studii. Cu cat o persoană este mai puţin supusă unei evoluţii spirituale, cu atat comportamentul său faţă de aproapele este mai puţin stabil. Inţeleg prin nivelul de studii nu doar acela care este propus in licee sau instituţii de invăţămant superior, dar și acela, sau mai bine zis, in primul rand, acela care oferă cunoștinţe din domeniul educaţiei religioase, a normelor de conduită creștină și a principiilor creștinismului.

Spre regret, școala noastră nu oferă, exact ca și in perioada sovietică, lecţii de religie, lecţii ce sunt acceptate și predate in școlile din multe ţări dezvoltate ale lumii. Un copil care este familiarizat cu perceptele creștinismului, crescand și devenind matur, va stima și va iubi aproapele său, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, ceea ce exclude, evident, agresiunea și violenţa faţă de frate, părinte, soţie sau chiar faţă de un necunoscut.

Este știut că un procent considerabil al manifestărilor de violenţă le revine persoanelor tinere ce locuiesc in concubinaj. Pentru a exclude posibilitatea violenţei in aceste relaţii, ar fi cel mai indicat de a educa tinerii in spiritul perceptelor creștinești in a păstra curăţenia trupească pană la căsătorie. Astfel va fi lichidată baza pe care poate apărea violenţa, adică relaţiile intime prenupţiale, ce provoacă, conform statisticii, un anumit procent de agresiuni.

Să nu uităm, că tineretul ţării noastre este și victima ateismului dictat și impus timp de aproape o jumătate de secol. Nu le-a vorbit nimeni cu convingere și căldură de Hristos, de Sf. Liturghie, de pocăinţă, de spovedanie, de valoarea cărţilor sfi nte. In această ordine de idei aș vrea sa amintesc că la biserica „Sf. Dumitru” din Chișinău există deja de zece ani o școală duminicală in care studiază principiile creștinismului cateva sute de copii de diferite varste. Această scoală duminicală de acum a pregătit, s-ar putea spune, o generaţie de tineri creștini care au inceput invăţătura pe cand aveau doar 10-12 ani, iar acum sunt in ultima clasă de liceu sau sunt studenţi, ei continuand să frecventeze școala duminicală. Acești tineri se deosebesc de alţii care nu au avut posibilitatea evoluţiei duhovnicești, ei fi ind speranţa noastră in ziua de maine, dar și speranţa a ţării noastre. Un procent considerabil al violenţei faţă de femeie ii revine violenţei in familie.

Această ar putea fi exclusă, dacă familia ar fi inemeiată in conformitate cu normele creștinești de viaţă baza cărora este dragostea și smerenia faţă de aproapele, fapte despre care am vorbit mai sus. Familia este celula vieţii pe pămant, cea mai veche comunitate umană intemeiată de Tatăl Ceresc, după modelul tainic al Preasfi ntei Treimi. “Nu este bine să fi e omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el” (Facere 2,18). Vedeţi că omul a fost creat de Dumnezeu să trăiască in comunitate, in familie? Adică in comuniune cu Dumnezeu, dar și cu zidirea Lui, din care cea dintai este femeia. Femeia este soţie, femeia este mamă, femeia este soră de viaţă și sprijin bărbatului, dar și el femeii sale, in lupta vieţii, in nașterea de copii, in boli și necazuri, de la cununie pană la moarte.

Condiţiile pentru o căsătorie creștină

Familia a fost intemeiată de Dumnezeu in Rai, avand ca preot și martor pe insuși Dumnezeu. Vedeţi ce mare rol are familia? Nu uitarea de Dumnezeu și osteneala pentru trup pană la moarte. Nu ura și uciderea de copii. Nu divorţul. Nu depărtarea de Dumnezeu, lipsa de la slujbele Bisericii. Ci căsătorie după legea lăsată de Dumnezeu, pentru naștere de copii și buna lor creștere și educare in dreapta credinţă. Apoi infranare de la plăceri, postul, milostenie la săraci și implinirea poruncilor dumnezeiești, iată adevăratul scop al familiei creștine.

Care sunt, deci, condiţiile unei căsătorii creștine, după invăţătura Bisericii noastre? Iată-le: Cei doi tineri care vor să se căsătorească să fi e in feciorie și in curăţenie pană la cununia religioasă. Or, conform datelor statistice, după cum am vorbit mai sus; un procent anumit revine violenţei dintre tineri, afl aţi in relaţii de concubinaj. Să se căsătorească din iubire și cu voia părinţilor lor, iar nu din silă, pentru avere și pentru plăceri. Tinerii miri trebuie inainte de cununie să se spovedească și să se impărtășească cu Sfi ntele Taine. Apoi sa-și aleagă nași dintre cei mai buni creștini din sat sau oraș, ca să le fi e sfetnici și indrumători către Hristos.

Cununia să se facă la biserică in zilele randuite. Alte datorii ale soţilor sunt și acestea: să meargă regulat cu copiii lor la slujbele Bisericii, mai ales in sărbători, la Sfanta Liturghie; să aibă duhovnici buni și să se spovedească cat mai des. Apoi să se roage regulat dimineaţa, seara după Ceaslov, Psaltire și din alte cărţi de rugăciune. Să citească regulat, in familie, cărţi folositore pentru sufl et, incepand cu Sfanta Scriptură. Să viziteze pe cei bolnavi, să facă milostenie și să ajute pe toţi cei care au pășit pe calea pocăinţei. Dacă familia va trăi, conducandu-se de aceste percepte, atunci; desigur, nici nu va mai fi motiv de a trata astfel de fenomene cum este violenţa in familie.

In concluzie la cele relatate, aș dori să menţionez că doar o viaţă, bazată pe dragoste pentru Dumnezeu și aproapele, pe urcuș duhovnicesc și curăţenie trupească ar putea exclude multe monstruozităţi ale violenţei faţă de persoana in general, faţă de femeie in particular și faţă de femeia in familie, in mod special.

Prot. Pavel Borșevschi

Sursa curierulortodox.info