A avut loc Festivalul dedicat Femeii Creștine ”Șezătoarea-i pe Hîrtop”, ediția a VII-a - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

A avut loc Festivalul dedicat Femeii Creștine ”Șezătoarea-i pe Hîrtop”, ediția a VII-a

21:58, duminică, 19 mai, 2024 | Cuvinte-cheie: ,

În duminica a III-a după Paști (a Sfintelor Femei Mironosițe), în parohia „Nașterea Maicii Domnului” din satul Hârtop, r. Florești a avut loc Festivalul dedicat Femeii Creștine ”Șezătoarea-i pe Hîrtop”, ediția a VII-a.

După oficierea Sfintei Liturghii la biserica din localitate de către preotul-paroh Sergiu Boldirescu, a urmat prezentarea expozițiilor, deschiderea oficială, programul cultural-artistic și prânzul tradițional „Mămăliga satului”.

Au fost abordate următoarele activități: Activitate de promovare a portului popular „Purtăm IE la Sfânta Liturghie”; Prezentare de Ii marca „Meșteșug Brand”; Expoziție „Fața Mamei pe chipul pâinii”; Expoziție de lucrări din ceramică și lemn; Expoziție de produse naturiste „Eco-Produs”; și Bucate tradiționale din gura cuptorului.

Evenimentul a fost moderat de tânărul Dan Juc.

La eveniment au evoluat colective artistice din mai multe localități precum: Corul „Armonia”, or. Florești; Ansamblul „Dalbe Flori”, or. Florești; Ansamblul „Ilincuța”, IPLT „M. Costin” Florești; Ansamblul „Doina Răutului” s. Gura Căinarului; Ansamblul „Lozioara”, s. Coșernița; Ansamblul „Struguraș”, s. Cernița; Ansamblul „Datina Străbună”, s. Cașunca; Ansamblul „Datina”, s. Hîrtop; Ansamblul „Busuioc”, s. Zăluceni; Ansamblul „Străituța”, s. Prodăneștii Vechi; Corul „Ruga Copiilor”, gimnaziul Dobrușa, r. Șoldănești și interpretii: Gabriel Nebunu, Ilie Maxian și Alexandru Galai.

Aducem mulțumiri tuturor celor implicați la acest eveniment, oameni de pretutindeni, spectatori și participanți, mulțumiri și părintelui Sergiu Boldirescu pentru munca depusă la buna evoluare a acestui festival de suflet pentru fiecare.

Sursa: Festivalul ,,Șezătoarea-i pe Hîrtop”

Contact Form Powered By : XYZScripts.com