Header image

A fost sfințită biserica „Sf. Trei Ierarhi”, de pe teritoriul penitenciarului nr. 6 din Soroca

14:27, miercuri, 31 mai, 2017 | Cuvinte-cheie: , ,

Marți, 30 mai, biserica, recent amenajată, de pe teritoriul penitenciarului nr. 6 din Soroca, a primit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, alături de care au coliturghisit un sobor de preoți capelani din cadrul Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în Instituții Penitenciare.

Lăcașul sfânt a fost zidit în cinstea Sfinților Trei Ierarhi care  au trăit în secolul al IV-lea şi sunt consemnaţi în istoria Bisericii ca ocrotitori ai învăţământului teologic şi apărători ai dreptei credinţe cu privire la dogma Sfintei Treimi. Pe lângă darul tâlcuirii Sfintelor Scripturi, au deţinut şi înalta treaptă a arhieriei.

Piatra de temelie a acestui sfânt locaș de rugăciune a fost pusă în anul 2011 de către Prot. Nicolae Craveț, protopop de Soroca. Un sprijin esențial la edificarea bisericii „Sfinții Trei Ierarhi” l-a acordat protoiereul Vasile Șestovschi, preot-misionar în Italia, or. Padova.

Cei care au contribuit la edificarea bisericii au fost menționați cu ordine și medalii bisericești, în semn de recunoștință, pentru contribuția depusă.

Penitenciarul nr.6-Soroca este amplasat în oraşul  Soroca, str. V. Stroescu, 38, este un penitenciar de tip închis pentru detenţia condamnaţilor majori de gen masculin. Îşi ispăşesc pedeapsa deţinuţii condamnaţi pentru săvîrşirea infracţiunilor grave, extrem de grave şi recidivişti.

Sursa: www.mitropolia.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com