Header image

Despre credința lui Dumnezeu în om

10:58, vineri, 25 august, 2017 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Ei, și-acest om, cu toate acestea, se desparte de Ziditorul său, Îl vinde, Îl trădează, până la urmă Îl răstignește. Și iarăși zic: dacă Dumnezeu n-ar fi știut, n-ar fi fost atoateștiutor și înaintevăzător, am fi putut înțelege. Dar Dumnezeu știa că omul Îl va vinde.

Mitropolitul Antonie al Surojului (…) într-o omilie la Postul Nașterii, la Nașterea Domnului (…) vorbea despre un aspect mai special al vieții noastre, al existenței noastre în univers. El a rostit atunci o omilie în care vorbește nu atât despre credința omului în Dumnezeu, despre care vorbim atâta, ci despre credința lui Dumnezeu în om. Câtă credință a avut Dumnezeu, câtă încredere a avut în noi atunci când ne-a zidit, și totodată știa că noi Îl vom vinde! Câtă dragoste! Câtă nădejde că noi până la urmă ne vom întoarce!

Şi dacă Dumnezeu, în atotputernicia Sa, ne-ar fi mişcat cursul vieții, gândurile noastre înspre Sine, am mai fi înţeles această nădejde a Lui şi încrederea pe care a pus-o în noi. Dar nici aceasta Nu face! El ne lasă să venim liberi către El. Nu voiește nicidecum să se atingă de credința noastră, de hotărârea noastră. Cu atâta gingășie se apropie de făptura Sa, de om, cu atâta respect, cu atâta evlavie putem spune, încât îşi lasă pe cei mai strălucitori sfinți, de exemplu pe Prorocul David, despre care spune: „Am aflat pe David, bărbat după inima Mea” – ei, pe acest bărbat după inima Sa, care îl iubea atât de mult şi care-L slujea din toată inima sa, şi care a rostit cele mai înălţă­toare şi mai frumoase cuvinte de dragos­te, de mulţumire, de tânguire către Dum­nezeu, aşa cum le găsim noi în Psaltire, cuvinte pe care Biserica le cântă până as­tăzi şi până la sfârşitul veacurilor, pen­tru că toate slujbele noastre sunt pline de cuvinte din psalmi – ei bine, acest bărbat atât de minunat, bărbat după inima Lui Dumnezeu, a fost lăsat de Dumnezeu să cadă într-un păcat aşa de ruşinos şi aşa de urât cum este violul.

Acest mare pro­roc, care vedea slava Lui Dumnezeu, a văzut într-o seară, plimbându-se pe aco­periş, pe nevasta unui general de-al său făcând baie în râu, a poftit-o, şi-a trimis o slugă, i-a adus-o şi a violat-o. După ca­re, Nu s-a mulţumit cu asta, i-a omorât şi soţul. Şi nu era un soţ oarecare, era ge­neralul Lui iubit, care conducea oastea în război şi cu care n-a pierdut nici o luptă.

Iată că Dumnezeu nu a intervenit printr-o mişcare dumnezeiască să opreas­că gândul prorocului şi să-l întoarcă spre altceva: într-o clipă ar fi pus capăt căde­rii. Nu s-a atins. Iată pentru ce este minunat Dumnezeu: că, toate ştiindu-le dinainte, Şi-a pus atâta nădejde şi dragoste în noi, ne-a chemat, ne-a aşteptat şi, uitaţi-vă, omul, în persoana Maicii Domnu­lui, care este cea mai mare între oameni, cea care s-a ridicat deasupra puterilor nevăzute despre care spuneţi că Dumne­zeu le-a zidit bine înainte de a fi zidit lu­mea, a devenit „mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii”.

Ei, pentru aceasta l-a zidit Dumnezeu pe om: pentru că ştia că vor fi şi Maica Domnului, şi sfinţii, care vor birui şi vor sfărâma trufia vrăjmaşului diavol care s-a lăudat împotriva Ziditorului, care din invidie a îndemnat pe făptura aceas­ta atât de minunată care este omul să se lepede de Dumnezeu, să-L trădeze, să-L vândă şi chiar să-L răstignească în vre­mea Lui Pilat din Pont. Dar omul, prin Maica Domnului, prin sfinţi, a răspuns dragostei lui Dumnezeu şi a arătat măre­ţia gândului care a stat la începutul veni­rii noastre din nefiinţă în fiinţă. A arătat înălţimea omului pe care o vedem în Maica Domnului.

Iată de ce Dumnezeu a adus pe om pe lume. Şi sfinţii se veselesc astăzi de faţa Lui, dar şi Dumnezeu se veseleşte de sfinţii Săi, pentru că „minunat este Dum­nezeu întru sfinţii Săi”. La aceasta, tre­buie să ştim, suntem chemaţi cu toţii. Şi, dacă există un rost pentru care am apă­rut pe lume, acela este de a răspunde dragostei Lui Dumnezeu şi de a ne reîn­toarce la starea pe care a gândit-o Ziditorul nostru, pentru a petrece împreună cu El în bucuria şi în lumina, şi în dragostea cea nesfârşită, în veci.

Ieromonah Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, ediția a II-a, Editura Cathisma, București, 2006, pp. 39-43

Contact Form Powered By : XYZScripts.com