Header image

Ediția a VII-a a Festivalului-concurs raional pascal la Corjeuți, Briceni

8:52, miercuri, 26 aprilie, 2017 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Într-o atmosferă caldă și senină de sărbătoare, luminată de mărețul praznic al Învierii Domnului, Căminul Cultural din satul Corjeuți, Briceni, a găzduit marți, 25 aprilie 2017, ediția a VII-a a Festivalului-concurs raional al Cîntecului pascal „Hristos a Înviat!”.

Cu aportul și purtarea de grijă a părintelui paroh din satul Corjeuți, protoiereului Constantin Pintilie, a ctitorilor și organizatorilor, a colectivului pedagogic de la Liceul Teoretic Corjeuți și a autorităților locale, și în acest an festivalul a fost organizat în cele mai bune condiții, sala festivă prezentîndu-se ca o adevărată Casă Mare, luminoasă și ospitalieră pentru toți concurenții și spectatorii.

O bucurie deosebită o constituie participarea constantă la acest eveniment a invitatului de onoare – Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni.

În prezența unui public numeros, pe scenă au interpretat dulci cîntări pascale, dînd slavă lui Hristos cel Înviat, colective și grupuri artistice de la 26 de instituții de învățămînt din raion: Liceul Teoretic „Grigore Vieru” Briceni, Liceul Teoretic Beleavințî, Liceul Teoretic Caracușenii Vechi, Liceul Teoretic Colicăuți, Liceul Teoretic Corjeuți, Liceul Teoretic Cotiujeni, Liceul Teoretic Drepcăuți, Liceul Teoretic Grimăncăuți, Liceul Teoretic Larga, Liceul Teoretic Lipcani, Liceul Teoretic Tabani, Liceul Teoretic Trebisăuți, Gimnaziul Balasinești, Gimnaziul Bogdănești, Gimnaziul Corjeuți, Gimnaziul Coteala, Gimnaziul Larga, Gimnaziul Lipcani, Gimnaziul Hlina, Gimnaziul Medveja, Gimnaziul Pererîta, Gimnaziul Șirăuți, Gimnaziul Slobozia-Șirăuți.

Pentru început, Prea Sfințitul Nicodim a adresat participanților un cuvînt de felicitare cu prilejul sfintelor sărbători pascale și binecuvîntări arhierești, mulțumindu-le pentru dragostea ce o manifestă în cultivarea și perpetuarea frumoaselor tradiții și cîntece pascale, prin care se aduce slavă Mîntuitorului Hristos cel Înviat.

Un cuvînt de salut, felicitări pascale, mulțumire și urări de succes a adresat participanților și tuturor celor prezenți și Primarul  localității Corjeuți Victor Andronic.

Interpretarea colictivelor artistice a fost evaluată de un juriu din care a făcut parte Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, domnul Vitalie Știrbu, șeful Direcției Raionale Învățămînt, Tineret și Sport Briceni, protoiereul Adrian Cotelea, secretar eparhial, protoiereul Lilian Ciubatîi, reprezentant pentru raionul Briceni al Departamentului Eparhial Învățămînt Religios și Activitate Pastorală, doamna Maria Burea, specialist principal al Direcței Raionale Învățămînt, Tineret și Sport Briceni.

La final, Ierarhul a mulțumit tuturor pentru participare, prezentare și organizare, a apreciat eforturilor depuse spre promovarea și perpetuarea frumoaselor tradiții ortodoxe legate de sărbătoarea Sfintelor Paști.

Cu distincții arhierești au fost onorați organizatorii și gazdele festivalului.

Amintim că acest eveniment organizat an de an este rod al unei frumoase și durabile colaborări dintre Direcția Raională Învățămînt, Tineret și Sport Briceni și Departamentul Eparhial Învățămînt Religios și Activivate Pastorală, reprezentat în raionul Briceni de protoiereul Lilian Ciubatîi.

Sursa: http://www.eparhia-edinet.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com