Header image

În fiecare om este o lumină

Părinţii ortodocşi, cum au fost Sfinţii Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama şi Serafim din Sarov, au vorbit despre această experienţă pe care au recunoscut-o ca fiind cea a Duhului Sfânt. „Această comuniune este o lu­crare a Duhului. El ne leagă de Hristos şi de ceilalţi şi, legându-ne astfel, ne face să iradiem. A fi legaţi de altul înseamnă a avea comuniune, şi a avea comuniune înseamnă a comunica lumină. Fiecare are o lumină, dar această lumină se actualizează numai în comunicare. De aceea, Dumnezeul Treime este comparat cu un sfeşnic cu trei braţe.

În fiecare om este o lumină. Dar ea nu se actualizează decât în comuniune, în iubire. Suntem lumină unii pentru alţii. Fiecare se umple de lumina celuilalt. Această lumină e un sens profund, o bucurie, o odihnă în dăruirea recipro­că, sentimentul de a avea totul: având iubirea celorlalţi avem totul. Pe Dumnezeu Îl avem în ceilalţi şi Îl avem în El Însuşi. Pustnicii Îl cunosc pe Dumnezeu ca lumină în iubirea Sa; şi sunt plini de iubire pentru toţi oamenii şi pentru toate făpturile; chiar dacă nu văd alţi oameni, ei se roagă pentru ei şi primesc luminarea în rugăciunea lor pentru lume.

Această lumină e sensul inepuizabil al existenţei înrădăcinate în Dumnezeu. Sunt lucruri negrăite… Dar cei care trăiesc această experienţă sunt nerăbdători să o împărtă­şească. Vieţile sfinţilor ne arată făpturi de lumină: făptura dezvoltată duhovniceşte e un om adevărat, de un farmec, de o frumuseţe, de o armonie extraordinară; sfinţii sunt de o blândeţe şi o delicateţe nespusă. Avem nevoie să cu­noaştem viaţa unor astfel de făpturi pentru a şti ce cale trebuie să urmăm.” Scopul rugăciunii este acela de a deveni sfinţi în unire cu Dumnezeu.

Din Marc-Antoine Costa de Beauregard, Dumitru Stăniloae, Mica dogmatică vorbită, dialoguri la Cernica, Editura Deisis, p. 207-208

staniloae4

Contact Form Powered By : XYZScripts.com