Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului”, s. Cosăuţi, r. Soroca

Hram: Acoperământul Maicii Domnului
Stareţ: Arhimandrit Ieronim Palii
Date de contact: MD 3016, com. Cosăuţi, r. Soroca
Tel. 0230-26-368, 0691-31-116
Aşezare: la N de Soroca, pe malul Nistrului, la aprox. 5 km de Cosăuţi

Tradiţia orală a păstrat pentru posteritate atât anul fondării schitului Cosăuţi, 1729, cât şi numele întemeietorilor – ieroschimonahii Pavel (Dubină) şi Gavriil. Anul 1729 s-a încetăţenit ca început al schitului Cosăuţi şi în diverse acte şi lucrări1, deşi documente vechi care ar documenta înfiinţarea schitului în prima jumătate a sec. XVIII nu s-au păstrat.

Repere istorice
Localitatea Cosăuţi, pe a cărei moşie a fost situat schitul, este menţionată documentar la 3 ianuarie 1509. Dintrun act de danie făcut de Constantin Racoviţă voievod Episcopiei de Huşi în 1757, aflăm numele proprietarului moşiei Cosăuţi – medelnicerul Nicolae Racoviţă2. Moşia acestuia se afla la hotar cu moşiile târgului Soroca, donate de domn Episcopiei Huşilor3.

În a doua jumătate a sec. XVIII se produc mai multe tranzacţii cu moşiile din această zonă. Astfel, în 1761 episcopul Huşilor, Inochentie, a convenit cu logofătul Ştefan Bosie ca în schimbul moşiilor Pojorăuca (Bujorăuca), a vadului de pod peste Nistru şi a târgului Soroca să preia moşia Cosăuţi cu podul peste Nistru. Doar peste două decenii, în 1781, Episcopia Huşilor hotărăşte ca „moşia Cosăuţi cu vadu de podu în Nistru şi cu satu la ţinutul Sorocei, … a fost dată hatmanului Scarlatachi Sturza, în schimbu pentru moşia Tălăieşcii de la ţinutul Lăpuşnei, care era aproape de episcopie”. În 1793, după plecarea lui Scarlatachi Sturza în Rusia (ca urmare a războiului ruso-turc), Cosăuţii au reintrat în posesia Episcopiei de Huşi4.

Prima atestare documentară a schitului Cosăuţi o descoperim într-o inscripţie marginală de pe un Tetraevanghel, inscripţie datată cu luna februarie 1757. Din aceeaşi sursă aflăm şi numele unuia din primii administratori ai schitului, nacealnicul Mihail5.

Schitul Cosăuţi a fost ridicat la o distanţă de 1,5 km de izvorul pârâului Iorginţi, afluent de dreapta al râului Nistru, într-un defileu, din trei părţi înconjurat de dealuri şi din partea nordică hotărnicit cu râul Nistru. A fost denumit Cosăuţi după numele moşiei unde a fost ridicat6. Schitul s-a mai numit şi Iorginţi, după numele pârâului pe al cărui mal se afla. Cu aceste nume, în circulaţie deopotrivă, mănăstirea este atestată în documentele de arhivă până la închiderea sa în 18337.

La 1,5 km de locul unde a fost amplasată vechea mănăstire, în partea superioară a teraselor calcaroase (malul drept al râului Nistru), se află săpată în stâncă o veche chilie, numită de localnici Mănăstirea în Cretă8. Probabil de aici şi-o fi luat începutul şi viaţa monahală din această moşie.

În 1812–1813, odată cu crearea Eparhiei Chişinăului şi Hotinului, la insistenţa noului exarh, mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, schitul Cosăuţi obţine statut de mănăstire9. Se ştie că în 1820 aici funcţiona o singură biserică de lemn cu hramul Naşterea Maicii Domnului, mănăstirea făcând parte din lista celor 12 mănăstiri de călugări din Basarabia10.

În 1823 a fost numit un nou stareţ al mănăstirii Cosăuţi, egumenul Nicandru, care într-o scrisoare, înainte de plecarea sa la Sankt Petersburg, a descris detaliat situaţia mănăstirii la acea vreme, din care rezultă că averile mănăstirilor Cosăuţi şi Călărăşăuca au fost administrate un timp de egumenul Onisifor. Moşiile lor nu erau delimitate, iar mănăstirea Cosăuţi se afla într-o stare precară. În situaţia creată, egumenul Nicandru adresează arhiepiscopului Chişinăului şi Hotinului Dimitrie Sulima o plângere în care relatează despre starea reală a mănăstirii11.

La 19 mai 1833 deja arhimandritul Ioanichie prezintă un raport arhiepiscopului Dimitrie privind sărăcia mănăstirii, lipsa mijloacelor de întreţinere, a terenurilor arabile, după care conchide că „pe viitor mănăstirea Cosăuţi nu mai poate să activeze şi de aceea trebuie lichidată”12. La scurt timp după aceasta, la 7 iunie 1833, acelaşi Ioanichie a prezentat un nou raport, în care descrie cu lux de amănunte situaţia mănăstirii, amplasată pe moşia lui G. Varfolomeu, şi relatează că ea nu are în posesiune pământ arabil, nu are venituri şi se află în mare sărăcie.

La 26 iunie 1833 urmează rezoluţia arhiepiscopului Dimitrie, în care se menţiona: „A se lichida această mănăstire, iar călugării ei să fie transferaţi în apropiata mănăstire Călărăşeuca, tot acesteia transmiţându-i-se şi averea mănăstirii Cosăuţi”13. În consecinţă, Dicasteria duhovnicească din Chişinău iniţiază procesul de desfiinţare a comunităţii monahale. În acest context, la 25 septembrie 1833 s-a întocmit o nouă listă de inventariere a averii, de data aceasta în limba rusă, semnată de arhimandritul Ioanichie şi ieromonahul Rafael.

Astăzi pe locul unde a fiinţat timp de un secol vechea mănăstire Cosăuţi s-a păstrat o mică construcţie de formă pătrată în plan, cu un acoperiş de formă barocă, care are menirea de a proteja locul pristolului bisericii de lemn. În apropiere de acest loc se mai văd câteva pietre funerare, urmele cimitirului mănăstiresc.

Mănăstirea de călugări a fost redeschisă pe un loc nou la 22 aprilie 1990, cu hramul Acoperământul Maicii Domnului. Ctitorii principali care au contribuit substanţial la edificarea noului complex monastic au fost Alexandru Oleinik deputat în Parlamentul Republicii Moldova (2002), Ion Potlog, comisar de poliţie, Vladimir Ţirulinic (†), directorul Parcului auto nr. 11 din Soroca, Ion Lenţa, antreprenor. În 1998 a fost binecuvântată oficial redeschiderea mănăstirii Cosăuţi, tot atunci în scaunul de stăreţie a fost numit arhimandritul Ieronim (Palii)14.

Hramul mănăstirii
Iniţial, în perioada 1729–1833, mănăstirea a avut hramul Naşterea Maicii Domnului, sărbătorit la 21 septembrie. După redeschiderea mănăstirii în 1990, a fost ales un alt hram al mănăstirii, Acoperământul Maicii Domnului, sărbătorit la 14 octombrie.

Stareţi
Primul administrator documentat al schitului Cosăuţi a fost nacealnicul Mihail ot monastire Cosăuţi, care în 1757 vinde o Evanghelie preotului Andoni, martor fiind protopopul Feodose Otcrânciuc15.

În 1801–1806, stareţ al schitului a fost ieromonahul Visarion16, urmat, în anii 1806–1818, de egumenul Onisifor17, acesta fiind o perioadă de timp egumen pentru cele două mănăstiri – Cosăuţi şi Călărăşăuca18. S-a născut egumenul Onisifor în anul 1778, era de etnie rusă (la începutul sec. XIX, la Cosăuţi şi Călărăşăuca stareţii erau de origine rusă19), dintr-o familie de comercianţi, ştia carte. În anul 1801 a primit mantia de călugăr de la stareţul schitului Cosăuţi, ieromonahul Visarion20. În acelaşi an este hirotonisit ierodiacon de către episcopul de Huşi, Gherasim, iar în 1803 – ieromonah. În 1806 acelaşi episcop Gherasim îl numeşte egumen al schitului Cosăuţi. În 1812, cu binecuvântarea mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, este ridicat de către episcopulvicar Dimitrie la rangul de egumen, numit blagocin al mănăstirilor şi schiturilor din ţinutul Soroca. În anul 1818 a fost transferat stareţ la mănăstirea Călărăşăuca. În urma unei decizii a Sfântului Sinod, cu binecuvântarea arhiepiscopului Chişinăului şi Hotinului Dimitrie, la 25 februarie 1827 este avansat de către mitropolitul Grigorie al Irinopoliei la rangul de arhimandrit. La 28 februarie 1827, ca urmare a propunerii arhiepiscopului Dimitrie, este numit econom al Casei Arhiereşti din Chişinău, cu păstrarea funcţiei de blagocin al mănăstirilor şi schiturilor21.

În perioada 14 aprilie 1823 – martie 1827 stareţ al mănăstirii Cosăuţi a fost egumenul Nicandru. În mai 1825 el a fost ridicat la rangul de arhimandrit22 și cu această ocazie a solicitat inventarierea şi delimitarea averii mănăstirilor Cosăuţi şi Călărăşăuca, administrate până atunci de egumenul Onisifor23. La 22 decembrie 1826, arhimandritul Nicandru depune cererea de eliberare din funcţia de stareţ al mănăstirii Cosăuţi din cauza marii sărăcii care s-a abătut asupra mănăstirii, rugând să fie transferat în altă funcţie24.

Totodată, el relata că „mănăstirea nu are niciun stânjen de moşie”, adică nu are venit, este aşezată pe un loc pietros, greu de urcat, din care cauză nu se practică nici vităritul, nici agricultura, şi nici oameni în mănăstire nu sunt. Dicasteria duhovnicească din Chişinău s-a arătat dispusă să-l ajute pe arhimandritul Nicandru şi l-a rânduit cu slujba la Casa Arhierească din Chişinău. Blagocinul mănăstirilor şi stareţul mănăstirii Călărăşăuca, egumenul Onisifor, urma să decidă pe cine îl poate delega la mănăstirea Cosăuţi pentru administrare25.

Conform raportului blagocinului egumenul Onisifor, la stăreţia mănăstirii Cosăuţi a fost propus ieromonahul Arsenie din schitul Rudi, care la acea dată avea deja semnate câteva cereri de a fi transferat la mănăstirea Cosăuţi. Arsenie avea 12 ani de slujire în rangul de ieromonah şi s-a considerat că nu este oportună transferarea lui la Cosăuţi. Din aceste motive s-a propus transferarea la mănăstirea Cosăuţi a unui ieromanah de la mănăstirea Călărăşăuca, şi anume Ioanichie. Însă până la urmă, după numeroase rapoarte şi discuţii, la 28 aprilie 1827 s-a decis numirea în funcţia de stareţ al mănăstirii Cosăuţi a ieromonahului Arsenie din schitul Rudi, iar ieromonahul Ioanichie din mănăstirea Călărăşăuca a fost rânduit în locul lui. Noul stareţ al mănăstirii Cosăuți, ieromonahul Arsenie, s-a născut în anul 1789, a fost tuns în monahism în 1809, în 1816 a fost hirotonisit ieromonah de către mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni26, iar în 1825 a fost rânduit stareţ la mănăstirea Rudi. Era iscusit la citire şi cântare bisericească27.

Nu se ştie în ce împrejurări şi când anume s-a produs o nouă schimbare în administrarea mănăstirii, dar în curând la stăreţie a venit egumenul Lazăr, care a fost ultimul stareţ al mănăstirii Cosăuţi. După decesul acestuia în martie 1833, în iunie acelaşi an mănăstirea a fost închisă. Conform testamentului egumenului Lazăr, au fost documentate averile „mişcătoare şi nemişcătoare” personale ale stareţului, care au fost transmise în dar nepotului său, călugărul Ilarion de la mănăstirea Hârbovăţ28.

De la redeschiderea mănăstirii de monahi Cosăuţi (1990) până în prezent, stăreţia este încredinţată arhimandritului Ieronim (Palii), născut în 1968, în satul Sârcova, raionul Rezina. A făcut şcoală medie şi şcoală profesional-tehnică. La mănăstirea Cosăuţi a venit de la mănăstirea Căpriana. În aprilie 1989 a fost tuns în monahism, după care hirotonisit mai întâi ierodiacon, apoi ieromonah. Tot în acelaşi an a fost ridicat la rangul de egumen şi decorat cu Crucea de aur. În 1993 a fost gratificat cu dreptul de a purta paliţă şi Cruce cu pietre scumpe, fiind ridicat la rangul de arhimandrit29.

Comunitatea monahală
Se cunosc, graţie unor documente de arhivă, şi numele unor vieţuitori ai mănăstirii la începutul sec. XIX, şi anume ieromonahul Feofil30, monahul Arsenie31, ascultătorul Ştefan, tuns în monahism în 181732, monahii Rafail33 şi Eftimie (Kosovski)34 ş.a. Ca răspuns la porunca exarhului şi mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni adresată chiriarhilor din Moldova să prezinte tablouri numerice şi nominale „pentru căti mănăstiri şi schituri, călugări, biserici, preoţi, diaconi, irodiaconi şi ţărcovnici scutiţi sunt în eparhii”, aflăm din raportul episcopului Melentie că în 1809 schitul Cosăuţi din ţinutul Sorocii avea o comunitate de 11 călugări şi un ieromonah, fiind sub conducerea egumenului Onisifor35.

Conform datelor despre mănăstirile şi monahii din Eparhia Chişinăului pe anul 1816, comunitatea monahală includea un stareţ egumen, 3 ieromonahi, un ierodiacon, 7 monahi, în total 12 vieţuitori36.

La 1820, în mănăstirea Cosăuţi erau nouă monahi, care duceau un mod de viaţă comun (chinovial) şi se întreţineau din roadele muncii lor37.
În 1821, la mănăstire existau un ieromonah-stareţ, doi ieromonahi şi şase călugări, în total 9 persoane38. La 30 aprilie 1825, la Cosăuţi au rămas numai un ieromonah şi trei monahi bătrâni şi neputincioşi. Stareţul mănăstirii, egumenul Nicandru, relata: „… sunt la mare întristare, căci nu am cu cine să întâmpin trebuinţele mănăstirii, atât în biserică, cât şi cele denafară”. Stareţul se afla în căutare de un om de nădejde pentru a-i încredinţa economia casei39.

În 1828, în componenţa obştii monahale era un oarecare ieromonah Vasian, despre care aflăm dintr-o notă marginală, pe f. 253-256 a cărţii „Cuvinte pustniceşti de Isaac Sirianul” (anii 1770): „La 1828 mai 15 zile, şezând eu la s[fânta] m[ănăstire] Cosăuţi, am vândut-o monahului Filaret cu 23 lei, acest Isac Sirul, pe cari iscălesc, ieromonah Vasian”40.

În 1833, după moartea egumenului Lazăr, arhimandritul Ioanichie arăta că „din comunitatea monahală făceau parte doar cinci monahi: ieromonahul Ambrosie (în vârstă de 50 de ani), ierodiaconul Gavriil (51 ani) şi monahii Silvestru (35 ani), Iovu (47 ani), Filaret (46 ani). Dar şi aceştia, puţini, deseori părăseau mănăstirea pentru a-şi găsi surse de existenţă”41. La sfârşitul raportului arhimandritul constată cu tristeţe că mănăstirea nu este capabilă să-şi continue activitatea, deoarece duce lipsă în primul rând de resurse umane, dar şi de cele materialfinanciare. Se mai solicita ca unii monahi să fie trimişi cu ascultare la mănăstirile alese de ei, de exemplu, călugărul Selivestru să meargă la mănăstirea Hârbovăţ, călugărul Iovu – la Saharna42.

După redeschiderea mănăstirii în 1990 comunitatea monahală de la Cosăuţi este în formare. Din 1998, funcţia de econom a fost îndeplinită de Oleg Dorogan, născut în 1959, în satul Bădiceni, Soroca.

În 1999 duhovnic al mănăstirii, la solicitarea arhimandritului Ieronim, a fost numit ierodiaconul Iosif (Iurie Caţaga). Născut în 1975, în satul Vasilcău, Soroca, a fost călugărit în 1992, în acelaşi an hirotonisit ierodiacon. A absolvit Şcoala de Cântăreţi de la Chiştelniţa. Din decembrie 1999 a intrat la mănăstirea Cosăuţi, unde a fost hirotonisit ieromonah. În componenţa comunităţii monahale se află ieromonahul Gherman (Ciobanu), iar în noiembrie 2008 egumenul Diodor a fost ridicat la rangul monahal de arhimandrit.

În 2000 la mănăstire sălășluiau 11 monahi şi fraţi de ascultare43. În 2008 unul dintre clericii mănăstirii, iereul Grigore (Romanciuc), după 14 ani de preoţie la această mănăstire, a fost decorat cu bederniţă şi dreptul de a purta Crucea de aur.

În 2012, la mănăstire sunt patru vieţuitori, slujbele se oficiază în română şi rusă.

Domeniul mănăstiresc
La început de sec. XIX comunitatea monahală se întreţinea din lucrarea pământului. Schitul se afla pe pământurile moşierului, consilierul colegial Iordatie Varfolomeu, fără a achita arenda terenului respectiv. Comunitatea monahală deţinea documente eliberate în 1800 de la fostul posesor al moşiei, Alecu Beldiman, privind folosinţa pădurii şi a terenului agricol fără achitarea dijmei44.

În 1824, egumenul Nicandru îi scrie arhiepiscopului Chişinăului şi Hotinului Dimitrie o jalobă, relatând starea reală a mănăstirii45: „Din poronca Înalt Preosfinţiilor Voastre fiind rânduit egumen la mănăstirea Cosăuţii în anul 1823 aprilie 14, dându-mi-se ucazul Decasteriei am mers împreună cu blagocinul egumenul Onisifor ca să-mi dea în samă averile mănăstirii şi fiindcă numitul blagocin era egumen cu mulţi ani mai înainte pe amândouă mănăstiri: Cosăuţii şi Călărăşăuca, n-au putut să-mi dea însamă îngrabă, că erau averile mănăstirilor nedeosebite, ştiubeile erau amestecate, ţarina era la un loc, oile le vândusă cu chip să cumpere altele: şi aşa s-au dus la mănăstirea Călărăşăuca cu cuvânt să vie două săptămâni, să-mi dea însamă toate. Precuvioşia Sa după ce au mers la mănăstire l-au lovit boală şi n-au mai putut veni: încât eu m-am dus în două rânduri la sfinţia sa şi n-au putut vorbi că i să umflasă limba: şi aşa după trecerea a două luni: primind poronca Înalt Preosfinţiilor Voastre ca să mă gătesc de drum la Sankt Petersburg, eu l-am poftit cu patru zile mai înainte ca să vie să punem în rânduială, să aşezăm econom: că pre economul care au fost în vremea egumeniei sale îl scosese cu două săptămâni înainte de ducerea mea la mănăstire: şi biserica trebuia acoperită că ploua întrânsa, ograda era stricată, poarta cădea, în hambari nu era nimic, iazurile erau pline de măluri i cosor: petrile la morişce trebuie cumpărate, că nu era nici una bună, şi cuvioşia sa n-au putut veni degrabă, ci tocma la Chişinău ne-am tâlnit, şi fiindu-ne purcederea îngrabă, aşa au rămas toate după cum le-am găsit tot în seama cuvioşiei sale.

Pre însuşii Înalt Preosfinţia Voastră i-aţi poroncit prin viu cuvânt la purcedere, iulie 28: ca să fie privighitor şi purtător de grijă: până când ne vom întoarce. Însă acum în anul acesta 1824: încă de la martie i-am scris după cum însuşii Înalt Preosfinţia Voastră mi-aţi poroncit: ca să mă înştiinţeze de starea mânăstirii: pe cine au aşezat econom, şi de au cumpărat oile şi cum au ieşit din iarnă vitile, stupii, vinul, şi de va pute ca să-mi trimată şi ceva de cheltuială: şi n-au făcut înştiinţare, iarăşi am mai scris şi al 2-le la aprilie: aşijderea şi a treia oară la iunie în 21 i-am scris: şi nici pentru una n-am primit nici un răspuns, tace! Din care tăcere a cuvioşiei sale am întrat la mare nedumerire şi întristare, pentru o nebăgare de samă ca aceasta, că măcar de sântem şi nevrednici însă tot din slugile Înalt Preosfinţilor Voastre ne numărăm.

Pentru aceasta şi arăt Înalt Preosfinţiilor Voastre ca să puneţ la cale după cum Duhul Sfânt vă va năstăvi, fiind al Înalt Preosfinţiilor Voastre, plecată slugă. 1824, septem[brie], igumen Nicandru, eclisiarh la podvoria Iaroslavului, întru împărăteasca cetate, Sankt Petersburg”46.
Drept răpuns, la 11 septembrie 1824 a fost delegat egumenul mănăstirii Frumuşica (Frumoasa), stareţul Venedict, ca să meargă la mănăstirea Cosăuţi împreună cu egumenul Onisifor şi să delimiteze averile, astfel făcând un izvod al lucrurilor păstrate la mănăstirile Cosăuţi47 şi Călărăşăuca48.

În 1824, la mănăstirea Cosăuţi existau câteva anexe gospodăreşti (hambare, grajduri, pivniţe), care permiteau o anumită dezvoltare economică. De exemplu, în hambar erau depozitate: „Şasă căzi în hanbari de pus pâne, două poloboace mari tij în hanbari, putină mare, doao budălăie mari, doao ştiubei, una balercă de rachiu, o alghie mari de spălat grâu, o chio de piatră, doao poloboace mai mici, o dimirlie” 49.

Conform aceluiaşi izvod de averi „nemişcătoare şi mişcătoare” întocmit de egumenul mănăstirii Frumuşica, Venedict, în 1824 în ograda mănăstirii erau „Doao perechi heră de plug; o boronă cu 36 colţi de fier, pentru grăpat; două sfredeli; o lingură de fier pentru sfredelit la roate; o daltă de fier; trei topoară; o bărdiţă; patru sape; două hârleţe; două cară; o căruţă de un cal; sanie de boi; o săniuţă pentru un cal; o perechi hamuri de un cal de cură cu hăţul şi cercurii; două veretci de cânepă; şapte saci mari; două pluguri cu telegile lor şi cu tânjăli lor şi cu pârghii de lemn; cinci juguri; una lopată de lemn de vânturat” 50. În trapeză erau: „Masă de stejar mare unde şed părinţii la masă; un scaun lung pe care şăd la masă; una putină de apă; o putină de borş; două cofe; două coveţi mari pentru pâine; două coveţi mai mici; două budălăi pentru tărâţă; trei putini; două sâte; o sâtă bună pentru prescuri; un căuş; un ciaun mare; două căldări de aramă una mare de stână şi una mai mică; o oală de ciaun; două custuri de fer pentru ras coveţi; un cuţât; un dulap de lemn pentru pus străchini; un tiasc de aramă; doă lopăţi; două doniţi; trei ciuberi; o tigaie de aramă stricată; o solniţă de lemn; patru poloboace cu curechi murat; un poloboc cu castraveţi muraţi”51.

Tot pe la 1824 mănăstirea mai poseda: „Şeisprezece boi mari de jug; vaci mari, adică douăzeci; un buhai; cinsprezăci viţei; una sută oi; un cal”52. La mănăstire se practica apicultura, dovadă servind cele şaptezeci de ştiubeie pline şi şaptezeci şi trei deşarte. Mănăstirea avea în posesie şi terenuri: „via de trei pogoane, cu gard bun, îngrădită şi schinuită noau şi cu şanţe înprejurul gardului”53. La vie era ridicată o casă pentru vier şi o cramă alăturată. Mănăstirea mai stăpânea „două grădini pentru verdeţuri îngrădită bine şi două grădini cu garduri vechi”54. Despre nivelul viticulturii practicate de comunitatea monahală vorbesc convingător doar câteva cifre, referitoare la vinul produs în anul 1824. Astfel, în beciurile mănăstireşti, la acea dată se păstrau 271 de vedre de vin, roşu, alb şi roşu cu pelin, la fel vin special pentru biserică, după cum urmează: „şapte vasă cu vin, ci au eşit din vie, însă vedri; un poloboc vin alb – 31 vedri; un poloboc vin alb – 44 vedri; un poloboc vin alb – 60 vedri; un poloboc vin roşu – 60 vedri; un poloboc vin alb – 50 vedri; vin roşu pentru biserică – 6 vedri; un poloboc cu vin roş pelin – 20 vedri”. În toamna aceluiaşi an s-au semănat „cinci chile grâu de toamnă; noao chile săcară sau sămănat, şi arătură câtva pentru primăvară gata; 14 fân sămănat”. În timpul întocmirii izvodului, la mănăstire existau „28 chile sacară; 6 chile grâu; 9 chile malai; 20 kile popuşoi; 1 chile orz; 7 dimer (măsuri) sămânţî de cânepă; 5 dimer fasoli; 7 dimer linte; 10 dimer mazări; pânea şi legumele făceau în total 65 de chile” 55.

Mănăstirea mai avea două mori. Conform izvodului, una dintre ele avea: „un ciocan pentru bătutul pietrilor; una cadă de uium; budălăi tij de păs uium; una baniţă de măsurat; un mertic cu care să e uium”. Cea de-a doua moară era plasată şi ea „pe părăul Iorjniţii cu ezişor şi moara cu scânduri de stejar în amnare şi cu toate cele trebuncioasă întrânsa bune, numai mai vechi de cât ceialantă şi cu pietrile bune, însă nu noaă, umblând şi aceasta cu zăpor”. Se ştie că această moară era aşezată „în dreptul mănăstirii, noaă de scânduri de stejari şi în amnari, coperită cu paie de secară şi cu toate celi trebuincioasă înăuntru bune, şi cu pietri noaă de Hârlău cumpărate din anul 1823, noiemvri, şi cu ezişor pi părăul Iorjniţa umblând cu zăpor şi cu 4 piio de păsat întrânsa”. Astfel, în lista acestei mori au fost incluse următoarele obiecte: „un ciocan pentru bătutul pietrilor; trei poloboace mari de pus uium; una baniţă de măsurat pâine; un mertic de luat uium; fân ci să află şi paie pentru vitele mănăstirei; trei stoguri fân mari; doao jirezi paie”.

Din casa stăreţiei, pe lângă odoare bisericeşti, au fost trecute pe lista averii următoarele lucruri: „o masă cu iaşci (sertare) di desupt, doao scaune cu spatari, un crivat de lemn în etac, două divanuri în casă, la uşa casii o broască de her bună, fereştile la casă de sticlă şi cu obloane de lemn pe dinafară, trei garafe pentru vin, o sticlă de băut apă, un păhar de băut vin, un păhar de băut rachiu” 56. Conform unei scrisori semnate de stareţul mănăstirii arhimandritul Nicandru în 1825, economia mănăstirii era stabilă şi în bună rânduială: „Înalt Preosfinţite şi mult milostive stăpâne arhipăstori şi părintele nostru.

După stăpâneasca poruncă Înalt Preosfinţiilor Voastre, viind la mănăstirea Cosăuţului aprilii 24, am şăzut vreo patru zile, am slujit şi Sfânta Leturghie, şi din partea economiei am găsit toate pusă în bună rânduială, vitile şi oile scoasă din iarnă, blagopolucino, după aceasta am mers la mănăstirea Călărăşăuca, de m-am întâlnit cu sfinţia sa părintele Onisifor egumenul, ca să ne sfătuim, să punem în rânduială pentru trebuinţa economiei” 57. Această gospodărie mănăstirească nu putea fi întreţinută de numai un ieromonah şi trei monahi în etate, de aceea arhimandritul era în căutarea unui om de nădejde pentru a-i încredinţa economia mănăstirii.

Peste un an, în 1827, arhimandritul Nicandru a motivat cererea de a fi transferat la altă mănăstire şi eliberat din funcţia de stareţ la Cosăuţi din cauza stării materiale precare a mănăstirii.

La 10 martie 1833 se stinge din viaţă egumenul Lazăr, stareţul mănăstirii Cosăuţi. Arhimandritul Ioanichie, blagocinul mănăstirilor, se deplasează la faţa locului, raportând arhiepiscopului Dimitrie despre starea de lucruri de la mănăstire. Acesta descrie situaţia dezastruoasă de la mănăstirea Cosăuţi, arătând că neavând posibilităţi de a schimba ceva comunitatea monahală se află în sărăcie. La acea vreme, averea mănăstiri cuprindea, conform arhimandritului Ioanichie: „Două mori, care le deţinea mănăstirea, aveau şi ele nevoie de o intervenţie de urgenţă; via mănăstirii din cauza îngheţurilor nu mai rodeşte, iar pământ arabil îi lipseşte cu desăvârşire; pentru diferite servicii comunitatea monahală acumulase datorii în sumă de 40 ruble”.

Un alt raport din 7 iunie 1833 constata că mănăstirea nu dispune de pământ propriu, ci este aşezată pe moşia boierului G. Varfolomeu. Din același document mai aflăm că la 1 iunie 1833 blagocinul mănăstirilor îl informase pe moşierul Varfolomeu despre sărăcia comunităţii monahale din Cosăuţi, sugerându-i-se că fără susţinerea sa comunitatea nu are şanse de a supravieţui, de aceea îl roagă să atribuie legal mănăstirii 33 de desetine de pământ din moşia sa. Varfolomeu a refuzat să acorde ajutor, menţivând că el deja are o biserică în grijă, cea din satul Cosăuţi, pe care îi dator să o întreţină în stare bună.

În urma acestor rapoarte, la 26 iunie 1833 arhiepiscopul Chişinăului şi Hotinului emite decretul de închidere a mănăstirii Cosăuţi, cu dispoziţiile de rigoare privind transferul comunităţii monahale şi al bunurilor materiale la mănăstirea Călărăşăuca. Bunurile materiale mobile
sunt date în primire de blagocinul mănăstirilor Ioanichie, fiind luate la evidenţa mănăstirii de ieromonahul Rafael.

În anii 1836–1838, din cauza îndepărtării locului, podgoria fostei mănăstiri Cosăuţi este vândută de stareţul mănăstirii Călărăşăuca Inochentie moşierului Varfolomeu, proprietarul moşiei Cosăuţi58. După redeschidere, în anul 2000 mănăstirea deţine circa 5 ha de teren agricol, din care se întreţine59.

Complexul monahal
În 1820, la mănăstirea Cosăuţi era o biserică de lemn, bătută din exterior cu scândură nouă de lemn, acoperită cu şindrilă-draniţă60, o clopotniţa mică, de lemn, acoperită cu şindrilă, cu cinci clopote, două mari şi trei mici, casa stăreţiei şi câteva chilii, destule pentru a cuprinde întreaga comunitate. Chiliile erau de lemn, vechi, toate acoperite cu stuf. Mănăstirea era împrejmuită cu un gard făcut pe jumătate din bârne şi pe jumătate din nuiele, o poartă de stejar, dar toate învechite şi parţial deteriorate. Conform izvodului din noiembrie 1824, „Sfânta mănăstire Cosăuţii ci esti cu hramul Naşterea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu are biserica de lemn durată şi pe temelie de piatră, acoperită cu şindrilă, însă acoperemântul vechi, pentru care acoperemânt spre a să acoperi de iznoavă este gata 10 000 şindilă şi 15 000 cuie. Catapeteasma înăuntru de lemn săpată şi zugrăvită cu aur şi argint şi cu vopseli bune” 61.
În ograda mănăstirii mai erau:
1. Chiliile igumeneşti cu dispărţituri înăuntru şi cu foişor deasupra.
2. O pivniţă mare de piatră supt foişor pentru curechi şi must.
3. Una pivniţă nouă de piatră boltită pentru vin.
4. Patru chilii de la celi igumeneşti înrând tot supt un acoperemânt pentru părinţi coperite cu răgoz şi cu paie.
5. Altă chilie deosebită cu tinda ei, de către deal, tot pentru părinţi.
6. Una chilie despre părâu, cu tinda ei.
7. Una chilie pentru iconom cu 2 dispărţituri şi cu tinda ei.
8. Un hanbar lângă poartă de scânduri coperit cu paie pâine.
9. Clopotniţa pe poartă, de lemn de stejar.
10. Cinci clopote, însă unul mare ca de 200 ocă, şi patru mai mici.
11. Un clopoţel pentru trapezi.
12. Trapeza cu cuhne în mijloc şi cu o cămară de o parte, bună şi coperită bine, nouă.
13. Altă cămăruţă în dosul cuhnii osăbită.
14. O pivniţă vechi lângă trapezi pentru verdeţuri.
15. Un grajd de scânduri de stejar podit unde şideaii acoperit cu paie.
16. O şură alăture cu grajdiul cu furci de stejar acoperită bine pentru căruţă şi care.
17. Ograda înprejurul mănăstirii pi din sus cu gard de pari şi nuiele şi pe o parte cu acelaş zăplaz şi poarta de stejar, toate aceste vechi şi stricate.
18. Un coşăr mare nou făcut din anul acesta62.

În 1833, a fost întocmită o nouă listă a clădirilor mănăstireşti, care includea şi o descriere a imobilului: biserica de lemn, care era cămăşuită cu scânduri deja învechite, iar acoperişul, fiind vechi, curgea. Din cauza uzurii clopotniţa era înclinată, chiliile erau vechi, nefiind reparate la timp, au degradat mult63. La 26 iunie 1833 are loc procesul de lichidare a mănăstirii Cosăuţi, sub supravegherea nemijlocită a Consistoriului Duhovnicesc din Chişinău. Lista bunurilor materiale transmise a fost semnată la 25 septembrie de arhimandritul Ioanichie, blagocin, şi de ieromonahul Rafail, din partea mănăstirii Călărăşăuca64. Clădirile mănăstirii erau făcute în special din lemn: o biserică, şapte chilii, un grajd şi o trapeză. După închiderea mănăstirii, rămânând fără supraveghere, clădirile au fost devastate şi distruse.

În 1990 a început edificarea noului complex monastic Cosăuţi, plasat pe un loc nou, pe malul celălalt al râului Cosăuţi. Arhimandritul Ieronim a ridicat o biserică cu hramul Adormirea Maicii Domnului după un proiect donat de ÎPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei (în prezent – Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române). Biserica este terminată în 1999, construindu-se apoi şi un corp de chilii cu trapeză. În octombrie 2002, de hramul mănăstirii, a fost sfinţită biserica nouă. Însă în 1998 la mănăstire a izbucnit un incendiu care practic a mistuit chiliile monahilor. Reparaţiile de la mănăstire au fost finisate abia către 2009. Un interes deosebit pentru cercetători prezintă Mănăstirea în Cretă, o chilie individuală de pe malul drept al Nistrului, denumită astfel de localnicii din satul Cosăuţi65. Prin analogie, stabilim unele asemănări la capitolul materie primă (rocă de cretă), tehnici de lucru (tăierea pietrei) şi amenajarea interiorului Peşterei lui Bichir, de la intrarea în oraşul Soroca. Acest schit rupestru este săpat într-o stâncă la o înălţime de 170 m, într-un plan orientat spre nord-vest. Terasa din faţa chiliei, de cca 5 x 3 m, precum şi accesul la chilie sunt grav accidentate.

În prezent intrarea iniţială şi construcţiile auxiliare sunt slab vizibile. Planul chiliei este neregulat, incluzând o cameră şi o nişă care servea drept dormitor66. Merită atenţie şi inscripţiile în chirilică de pe peretele exterior, în partea de est a intrării, ilizibile din cauza eroziunii puternice. Nu departe se pot desluşi urmele unei cruci incizate în rocă. La vest de intrare, pe peretele exterior, sunt incizate nişte simboluri cu o semnificaţie apropiată de cele ale soarelui din preistorie67. Schitul mai are un loc de dormit, o vatră, nişe de plasare a icoanelor (pe peretele de nord-est al chiliei), fapt care confirmă existenţa unui schit de factură creştină.

Biblioteca mănăstirii
Cea mai veche carte cunoscută ca provenind de la mănăstirea Cosăuţi este un Tetraevanghel, în limba slavonă, care în prezent se află în Biblioteca Academiei din Kiev. Inscripţia marginală de paginile acestei cărţi are următorul text în limba română, grafie chirilică: „Această Evanghelie am cumpărat-o eu, preotul Andoni, în cinci lei de la nacealnicul Mihail ot monastire Cosăuţi şi la cumpăratul Evangheliei a fost şi protopopul Fodose Otcrânciuc în zilele preluminatului domn Constantin Vodă, feciorul lui Mihai Racoviţă Vodă şi umbla veletul atunci 7265 (1757) meseaţa fevruarie”73.

În iulie 1816, Sinodul Rus a trimis în Basarabia 60 de cărţi „Convorbire între neofiiţi şi credincioşi despre biserica ortodoxă greco-rusă de răsărit”, un exemplar ajungând şi la mănăstirea Cosăuţi74. Tot atunci, la Cosăuţi a ajuns şi o Liturghie pe note, în limba rusă75. Conform izvodului din 28 noiembrie 1824, la mănăstire se aflau următoarele cărţi: inscripţia marginală: „La 1828 mai 15 zile, şezând eu la s[fânta] m[ănăstire] Cosăuţi, am vândut-o monahului Filaret cu 23 lei, acest Isac Sirul, pe cari iscălesc, ieromonah Vasian”76.
O sfântă Evanghelie îmbrăcată cu catife verdi şi argint pe amândoao părţile şi pe o parte poleită cu aur77.
Una Evanghelie îmbrăcată cu plisă neagră verde, iar Învierea şi Evangheliştii cu alamă galbenă.
Una Sfântă Evanghelie mare îmbrăcată pe amândouă părţile cu alamă şi cu 5 finifturi bune.
O Evanghelie îmbrăcată cu catife roşie şi Mântuitoriul şi Evangheliştii făcuţi de madem.
Una Evanghelie, îmbrăcată în piele.
Una Evanghelie a sfintelor patimi.
Una Evanghelie Feofilact.
Douăsprezeci Minei pe 12 luni cu slujba sfinţilor.
Două Ohtoice câte 4 clasuri în ohtoih.
Un Tipicon.
Una Biblie mare.
Trei Leturghii (Liturghie).
Un Triodion (Triod).
Un Penticostari.
Un Pateric Pecerschi.
Un litopisis (letopiseţ, cronică) scris de mână.
O carte ci să numeşte Piatra Credinţei.
Una Cazanie la duminici.
Patru tomuri cu vieţile sfinţilor în care cuprind 12 luni.
Patru tomuri proloagele sfinţilor peste an ci au cuprinde întănsăle 12 luni.
Trei tomuri de Proloagele sfinţilor pe 9 luni.
Două Ciasloave.
Trei Psaltiri.
Una Psaltire tălcuită.
Două Molitvenice.
Un Molitvenic moldovenesc.
Una carte Tunderea monahilor.
Două Catavasiere.
Un Molebnic pentru praznicile împărăteşti.
Un Panihidnic cum să cade a să pomeni nume împărăteşti.
Un Molebnic pentru rânduiala la Naşterea lui Hristos,
pentru biruinţă.
Un Molebnic pentru suirea în scaun şi la încoronaţii.
Un Ohtoih mic cu 8 glasuri slujba numai la duminici.
Două tâlcuirile Evangheliei78.
Astfel constatăm că biblioteca mănăstirii cuprindea titluri în limba română, şi în cea slavonă. Cert este faptul că fusese o bibliotecă bogată, luând în consideraţie numărul de cărţi şi prezenţa a 2-3 exemplare la unele titluri (Molitvelnic, Proloage, Liturghier, Mineie). Totodată, menţionăm prezenţa unor cărţi bogat decorate, în catifea, o ţesătură foarte preţioasă; piele (Evanghelia sub nr. 5); cu ferecătură de argint din ambele părţi sau chiar argint placat cu aur, aplice din medalioane emailate etc. (Evangheliile cu nr. 1, 3–5), o carte fiind descrisă ca posedând ferecătură de alamă (Evanghelie cu nr. 2–3). Cărţile satisfăceau cerinţele comunităţii monahale. Odată cu transferarea averii mănăstirii Cosăuţi la Călărăşăuca, aceeaşi soartă a împărtăşit-o şi biblioteca.

Actualmente, după deschiderea mănăstirii Cosăuţi, biblioteca comunităţii include numeroase titluri de cărţi sfinte, unele mai vechi, donate de enoriaşii din localitate şi păstrate cu sfinţenie în anii dezmăţului sovietic, alte titluri sunt mai noi, recent editate.

Manole Brihuneț

material elaborat în cadrul  Institutului de Studii Enciclopedice a AŞM

NOTE :
1 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 2871, f. 31; AB, 1930, an. 2, nr. 3, p. 266.
2 Zagaevschi V., Mănăstirea Cosăuţi în negura timpului, în Tyragetia, 1999, vol. VIII, p. 100.
3 P lugaru, Ştefan, Candu Teodor, Episcopia Huşilor şi Basarabia (1598–1949), Iaşi, 2009, p. 33.
4 Zagaevschi V., Mănăstirea Cosăuţi în negura timpului, în Tyragetia, 1999, vol. VIII, p. 100.
5 Bălan Pavel, Cetăţile sufletului. Mănăstiri şi schituri basarabene, Chişinău, 2002, p. 38.
6 S atul Cosăuţi este larg cunoscut graţie depozitului de piatră deosebită şi meşterilor de aici. Unul dintre primele trasee turistice din Moldova a fost organizat prin anii 1960 în satul pietrarilor – Cosăuţi, situat la 7 km nord de Soroca (aproximativ 160 km nord de Chişinău). Meşterii prelucrează artistic piatra, aşa încât fiecare piesă poate căpăta diverse forme originale: răstigniri cu chipuri de îngeri, decoraţii pentru case, mese, monumente, pietre de mormânt etc. Prezenţa alături a unui izvor cu apă minerală curativă a făcut din mănăstirea Cosăuţi un punct turistic atractiv specific.
7 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 765, f. 50.
8 Carp Lilian, Mănăstirea „în Cretă” de la Cosăuţi, în Revista Arheologică, serie nouă, volumul I, nr. 2, Chişinău, 2005, p. 386.
9 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 2871, f. 55; AB, 1930, an. 2, nr. 3, p. 266.
10 AB, 1930. An. 2, nr. 3, p. 266.
11 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 4624, f. 1.
12 Zagaievschi Alexei, Zagaievschi Vasile, Cosăuţi, Chişinău, 2005, p. 373.
13 Ibidem
14 Arhiva curentă a Mitropoliei Moldovei. Dosarul mănăstirii Cosăuţi. Registrul nr. 45 din 5 iunie 1998 a Sfântului Sinod al Patriarhiei Ruse.
15 Bălan Pavel, Cetăţile sufletului, p. 38.
16 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 2456. Сведения о настоятелях монастырей Кишиневской епархии за 1819 год, f. 11.
17 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 1083, anul 1815.
18 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 4624, f. 1.
19 P opovschi N., Istoria bisericii din Basarabia, p. 97-98.
20 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 2456. Сведения о настоятелях монастырей Кишиневской епархии за 1819 год, f. 11.
21 ANRM, F. 205, inv 1, d. 6202. Сведения об архимандритах и настоятелях монастырей Кишиневской епархии за 1829 год.

22 AB, 1933, an. 5, nr. 1, p. 63.
23 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 4624, f. 1.
24 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 5088, f. 2. Arhimandritul Nicandru a rugat cu tristeţe: „Pentru aceasta mă rog Înalt Preosfinţiilor Voastre să fiu uşurat de la această purtare de grijă, şi să-mi daţi la acea ascultare după puterea mea, în ograda Înalt Preosfinţiilor Voastre: care cu toată osârdia, mă voi sili a o împlini: ca unul ce sânt al Înalt Preosfinţiilor Voastre: plecată şi harnică slugă, arhimandrit Nicandru”.
25 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 5088, f. 2.
26 Mănăstirea Rughi, în EH, 1925, p. 66.
27 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 5088.
28 ANRM, F. 208, inv. 2, d. 403, anul 1833, Dosarul desfiinţării mănăstirii Cosăuţi; Zagaevschi V., Mănăstirea Cosăuţi în negura timpului, în Tyragetia, 1999, vol. VIII, p. 102.
29 Arhiva curentă a Mitropoliei Moldovei. Dosarul mănăstirii Cosăuţi.
30 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 1083, anul 1815, 11 f.
31 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 1198, anul 1816, 6 f.
32 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 1709, anul 1817, 10 f.
33 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 2807, anul 1819, 18 f.
34 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 3317, anul 1821, 28 f.
35 T omescu Const. N., Ştiri catagrafice din Biserica Moldovei în 1809, în AB, 1931, an. 3, nr. 2, p. 73; dosarul nr. 56/1809 din Arhiva Consistoriului Eparhial Chişinău.
36 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 1186, anul 1816, f. 40-41.
37 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 2871, f. 54-55; AB, 1930, an. 2, nr. nr. 3, p. 266.
38 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 3373, anul 1821, f. 2.
39 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 4624, f. 19.
40 O vcinicova-Pelin V., Catalogul bibliotecii mănăstirii Noul Neamţ (sec. XIV–XIX, p. 145-148, nr. 24.
41 A NRM, F. 208, inv. 2, dosar 403, anul 1833, Dosarul desfiinţării mănăstirii Cosăuţi.
42 Zagaievschi V., Mănăstirea Cosăuţi în negura timpului, în Tyragetia, 1999, vol. VIII, p. 103.
43 Брихунец М., Бызгу Е., Свято-Покровский Косэуцкий монастырь, в Монастыри, c. 293.
44 Zagaievschi Alexei, Zagaievschi Vasile, Cosăuţi, Chişinău, 2005, p. 364.
45 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 4624, f. 1.

46 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 4624, f. 1v.
47 A se vedea: ANRM, F. 205, inv. 1, d. 4624, f. 4: „Către Duhovniceasca Dicasterie a Arhiepiscopiei Chişinăului, De la blagocinul igumenul Venedict, Răport: Ucazul Împărăteştii Sale Măriri: de la Duhovniceasca Dicasterie a Sfintei Arhiepiscopiei Chişinăului cu nr. 3730 din 23 zile octonvrie, iar de către mine priimit la 17 zile noienvri alăturat cu o copie de jaloba sfinţiei sale igumenului Nicandru, prin care mi să poronceşte după rezoluţia Înalt Preosfinţiei Sale a Presfinţitului Îndreptătoriului Sinod Dimitrie Arhiepiscop Chişinăului i Hotinului şi Cavaleri ca să mărg la mănăstirea Cosăuţii şi dinpreună cu igumenul Onisifor să fii cu amăruntul de toată averea mănăstirii Cosăuţii izvod, deosăbind toată averea aceştii mănăstiri de a mănăstirii Călărăşăuca şi să o las cu izvod tot în privegherea sfinţiei sale igumenului Onisifor păr la întoarcerea igumenului Nicandru de la Sankt Petreburg, iar un izvod iscălindu-să de către amândoi să să trimată acolo, în urma căruia îndată ci am primit ucazul mam dus mănăstirea Cosăuţii şi dinpreună cu părintele igumenul Onisifor am făcu scriere de toată averea acei mănăstiri atât nemişcătoare cât şi mişcătoare dispărţându-o toată de a mănăstirei Călărăşăucăi după arătarea sfinţiei sale părintelui igumenului Onisiforfăcându-să şi doao izvoadeunul ci să trimite iscălit de amândoi, de mine igumenul Venedict şi de sfinţie sa părintele igumenul Onisifor, iar un izvod sau lăsat la măna părintelui igumenului Onisifor încredinţânduisă şi mănăstirea cu toate ale ei iarş înpurtarea de grijă a sfinţiei sale păr la întoarcerea sfinţiei sale părintelui igumenului Nicandru de la Sankt Peterburg. Pentru care de lucrarea ce sau făcut cu supunere răportuesc Duhovniceştii Dicasterii. Blagocin igumen Venedict. Nr. 142, 1824 ani, noiemvri 30 zile. Măn. Cosouţii”.
48 A se vedea: ANRM, F. 205, inv. 1, d. 4624, f. 1: „După aceasta încredinţez duhovniceştii dicasterie, să scrie Sfinţiei Sale părintelui Vinedicit, igumenului de mânăstirea Frumuşica, trimiţindu-i-să şi copie de pe această jalobă, ca să meargă la mânăstirea Cosăuţii, şi dinîmpreună cu igumenul Onisifor să facă cu amăruntul de toată averea mânăstirii Cosăuţii izvod, deosebind toată averea aceştii mânăstiri de a Călărăşăucii, şi să o lasă cu izvod tot în privegherea Sfinţiei Sale igumenului Onisifor, până la întoarcerea jăluitoriului de la Peterburg, iar un izvod iscălindu-să de către amândoi acei igumeni, să mi să trimată aicea. D.A.C.H”.
49 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 4624, f. 11v.
50 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 4624, f. 12v.
51 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 4624, f. 11v.
52 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 4624, f. 12v.
53 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 4624, f. 13v.
54 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 4624, f. 12v.

55 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 4624, f. 13.
56 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 4624, f. 13v.
57 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 4624, f. 19.
58 ANRM, F. 208, inv. 2, d. 1588, f. 8.
59 Брихунец М., Бызгу Е., Свято-Покровский Косэуцкий монастырь, c.293.
60 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 2871, f. 31; AB, 1930, an. 2, nr. nr. 3, p. 266.
61 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 4624, f. 10v.
62 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 4624, f. 10v.
63 ANRM, F. 208, inv. 2, d. 403, anul 1833, Dosarul desfiinţării mănăstirii Cosăuţi.
64 ANRM, F. 208, inv. 2, d. 1205.
65 C arp Lilian, Mănăstirea „În Cretă” de la Cosăuţi, în Revista Arheologică, Chişinău, S.N., vol. I, nr. 2, 2005, p. 386.
66 V ezi descrierea mai detaliată a chiliei în studiul realizat de Carp Lilian, Mănăstirea „În Cretă” de la Cosăuţi, în Revista Arheologică, Chişinău, S.N., vol. I, nr. 2, 2005, p. 386-392.
67 Ibidem, p. 392.
68 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 4624, f. 6v, f. 9.
69 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 4624, f. 6v, f. 9.
70 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 4624, f. 13v.
71 ANRM, F. 208, inv. 2, d. 403, anul 1833, Dosarul desfiinţării mănăstirii Cosăuţi.
72 ANRM, F. 208, inv. 2, d. 1205.
73 Bălan Pavel, Cetăţile sufletului, p. 38.
74 AB, 1937, an. 9, nr. 1-4, p. 24.
75 Ibidem, p. 25.
76 Catalogul general al manuscriselor moldoveneşti păstrate în URSS. Colecţia bibliotecii mănăstirii Noul-Neamţ (sec. XIV–XIX), Autor-alcătuitor V. Ovcinicova-Pelin, Chişinău, 1989, p. 145-148, nr. 24.
77 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 4624, f. 9v.
78 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 4624, f. 9v.
79 În această perioadă funcţia de stareţ este cumulată de fostul stareţ al mănăstirii Cosăuţi, Onisifor, desemnat în 1818 la conducerea comunităţii monahale din Călărăşeuca.