Header image

Nu-L poţi iubi pe Dumnezeu, fără să-ţi iubeşti semenii

Sămânţa întregului rău moral este iubirea de sine. Ea zace chiar la fundul inimii. Prin menirea lui, omul ar trebui să uite de sine în viaţa şi în activitatea sa, ar trebui să trăiască numai pentru Dumnezeu şi pentru semeni.

Sfinţindu-şi activitatea prin înălţarea vieţii sale ca jertfă de mulţumire Mântuitorului Dumnezeu, omul ar trebui să-şi pună în întregime viaţa în folosul semenilor şi să reverse asupra lor tot ce primeşte de la Dăruitorul – Dumnezeu.

Aici nu pot exista una fără alta: nu-L poţi iubi pe Dumnezeu, fără să-ţi iubeşti semenii, şi nu poţi să-ţi iubeşti semenii fără să-L iubeşti pe Dumnezeu; tot aşa, iubind pe Dumnezeu şi pe aproapele, nu se poate să nu te jertfeşti pe tine pentru slava lui Dumnezeu şi pentru binele aproapelui. Dar, când omul îşi întoarce faţa de la Dumnezeu cu gândul, cu inima şi cu dorinţa şi, ca urmare, îşi întoarce faţa şi de la semeni, atunci el se opreşte, natural, numai asupra sa, se pune pe sine ca punct central, către care îndreaptă totul, fără să-i pese nici de legile lui Dumnezeu, nici de binele semenilor.

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Învățături și scrisori despre viața creștină, Editura Sophia, București 2006, p. 86

articol_33_2

Contact Form Powered By : XYZScripts.com