Header image

O zi binecuvântată pentru absolvenții Programului de Master: Consiliere Educațională şi Spirituală

21:13, vineri, 3 iulie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , ,

În ziua înmânării diplomelor pentru absolvenții masteratului de consiliere spirituală din cadrul USM, la capela universitară a fost oficiat un Te-Deum de mulțumire. Slujba a săvârşit-o PS Episcop Ioan, dimpreună cu masteranzii absolvenți.

Zece tineri şi tinere au finisat studiile acestui program, care este la prima promoție. Învățăceii au demonstrat seriozitate şi interes pentru compartimentul Spiritualitate Creştină prin prisma pedagogiei şi au elaborat teze importante şi actuale, care vor fi de real folos pentru cei care implementează ora de Religie în învățământul preuniversitar.

Episcopul Ioan a transmis binecuvântarea Mitropolitului Vladimir, mulțumindu-le cadrelor didactice, în special Pr. Octavian Moşin, precum şi masteranzilor pentru dragoste şi râvnă întru aprofundarea celor sfinte şi dumnezeieşti.

Apoi, Episcopul Ioan le-a înmânat absolvenților cărţi de rugăciuni şi icoane, drept amintire de la acest plăcut eveniment şi i-a binecuvântat în ascultările rânduite de Cel de Sus.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com