Header image

Sfinţii Închisorilor sub Legea 217

9:35, marți, 12 aprilie, 2016 | Cuvinte-cheie: , ,

Conferință organizată de LS Iași

Liga Studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (LS IAŞI) organizează conferinţa cu tema Sfinţii Închisorilor sub Legea 217, care va avea loc

joi, 14 aprilie, de la ora 18:00, la Teatrul de Copii „Luceafărul” (zona Palas).

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2017 să fie închinat apărătorilor Ortodoxiei din timpul prigoanei comuniste, având în vedere ataşamentul şi evlavia credincioşilor faţă de cei care sunt numiţi astăzi sfinţii închisorilor. În acelaşi timp, începând de vara trecută, în mass-media şi în mediile academice există o dezbatere constantă asupra aplicării controversatei Legi 217/2015, cunoscută drept „legea memoriei” sau „legea antilegionară”.

Care sunt implicaţiile legale ale cinstirii eroilor anticomunişti? Sunt ei sau nu criminali de război? Afectează într-un fel Legea 217 procesul de canonizare al mărturisitorilor din închisorile comuniste? Mai avem voie să-i citim pe filosoful Mircea Vulcănescu sau pe poetul Radu Gyr?

Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care vor răspunde invitaţii conferinţei: dr. Corneliu Ciucanu, istoric, cercetător ştiinţific la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Academiei Române – filiala Iaşi, profesorul Constantin Străchinaru, fost deţinut politic timp de 14 ani, părintele ieroschimonah Ioan Şişmanian de la mănăstirea „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” Petru-Vodă din judeţul Neamţ şi alţi invitaţi.

Sursa: https://bucovinaprofunda.wordpress.com/

afis-sf-inchisorilor-is-apr-2016

Contact Form Powered By : XYZScripts.com