Articole din rubrica Monitorizarea presei
Mihai Neşu pentru GSP: Dumnezeu mi-a sacrificat trupul ca să-mi salveze sufletul
Cred că Dumnezeu mi-a sacrificat trupul ca să-mi salveze sufletul. Mi-a mai ușurat boala și mi-a schimbat un pic felul de a gândi. Așa am tras concluzia că El există și lucrează. E Creatorul nostru”, a declarat Mihai Neşu într-un interviu pentru GSP. Fostul internaţional a vorbit deschis despre viaţa de după accident şi despre…
2:54, marți, 24 decembrie, 2019 | Continuarea
Sfântului Spiridon …
O poezie dedicată Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei de Alexandra Tkacenko *** Sfinte Spiridoane, Milostiv și blând, Bucuria oamenilor Pe acest pământ! Minunile Tale Mișcă tot ce-i viu, Pentru că și morții Ți-răspund din sicriu… Șarpele în aur Îl transformi oricând, Creștinul smerit La nevoi ajutând. Perpetuu veghezi A noastre umblări, Dovedesc aceasta A…
2:27, marți, 24 decembrie, 2019 | Continuarea
Educaţia în familie începe de la obişnuirea copilului cu ascultarea
Copilul la o vârstă fragedă percepe totul prin simţămintele sale. Pe măsură ce creşte, e nevoie să se dezvolte întru el voinţa. Cum la o fragedă vârstă omul trăieşte în primul rând atras de simţurile şi dorinţele sale, mintea lui nefiind coaptă încă, nu trebuie să-l împovărăm pe copil atât de mult cu mulţime învăţături…
2:15, marți, 24 decembrie, 2019 | Continuarea
Părintele Constantin Necula către tineri: „Vă rog să-L lăsați pe Hristos să se nască!”
Părintele Constantin Necula către tineri: „Vă rog să-L lăsați pe Hristos să se nască! Încercați să vedeți dincolo de rafturi și cozonaci!”
1:43, marți, 24 decembrie, 2019 | Continuarea
Cu cât oamenii te împing în jos, cu atât Dumnezeu te ridică
Pe omul cel drept, pe cel blând, toţi încearcă să-l împingă în locul cel mai rău, să-l nedreptăţească, să-l bage la fund. Dar cu cât oamenii îl împing în jos, cu atât Dumnezeu îl ridică. Precum se întâmplă şi cu pluta, cu cât o împingi în jos, cu atât apa o ridică mai sus. Iată,…
1:30, marți, 24 decembrie, 2019 | Continuarea
Am transformat Crăciunul într-o sărbătoare prea puțin pentru spirit
Am transformat Craciunul într-o sărbaăoare despre haleu, băgat la ghiozdan și umplerea matzului până la explozie. Ne călcăm în picioare în magazine, ne îmbrâncim pe la cozi, ne înjurăm în trafic, ne tăiem calea și ne încăieram. Pentru ce? Să ajungem acasă, să ne punem la masă și să fim mai buni, în Ajun. Eram…
1:10, marți, 24 decembrie, 2019 | Continuarea
„Linella” împreună cu Mitropolia Moldovei colectează alimente pentru persoanele defavorizate, în perioada Sărbătorilor de iarnă
Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, Mitropolia Moldovei în parteneriat cu Rețeaua de magazine „Linella” organizează Campania de ajutorare a familiilor nevoiașe din Capitală „De Crăciun devii mai bun!”. În acest sens, în cadrul magazinelor „Linella” din Chișinău au fost plasate urne (Coșul bunătății) în care…
12:14, marți, 24 decembrie, 2019 | Continuarea
În comuna Coșnița, raionul Dubăsari s-a desfășurat ediția a XV-a a festivalului ortodox ”Aho, aho, răsună Nistru!”
Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, la 20 decembrie 2019 în comuna Coșnița raionul Dubăsari s-a desfășurat ediția a XV-a a festivalului ortodox ”Aho, aho, răsună Nistru!”, dedicat sărbătorilor de iarnă și frumoaselor tradiții nistrene legate de acestea. An de an, ansambluri folclorice și coruri bisericești de copii și adulți,…
9:08, marți, 24 decembrie, 2019 | Continuarea
Sfințirea Prestolului și prima Sf. Liturghie la Biserica Spitalului de Urgență din Chișinău – Galerie Foto
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir a sfințit duminică, 22 decembrie 2019, Prestolul Bisericii Spitalului de Urgență din municipiul Chișinău. (Galerie foto) Vezi și: ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Sfințirea Prestolului și prima Sf. Liturghie la Biserica Spitalului de Urgență din Chișinău
10:31, luni, 23 decembrie, 2019 | Continuarea
Galerie foto | Spectacol dedicat Nașterii Domnului și daruri din partea Mitropoliei Moldovei pentru copiii plasați în Serviciul de Asistență Parentală Profesionistă din mun. Chișinău
Sâmbătă, 21 decembrie 2019, Serviciul de Asistență Parentală Profesionistă din cadrul Direcției Municipale pentru Protecția Drepturilor Copilului mun. Chișinău în parteneriat cu Mitropolia Moldovei a organizat la Casa de Cultură din comuna Trușeni, Chișinău un spectacol de Crăciun dedicat copiilor rămași temporar fără ocrotirea părintească plasați temporar în familii de asistenți parentali profesioniști. La eveniment…
9:41, luni, 23 decembrie, 2019 | Continuarea
Nu priviţi lucrurile la suprafaţă…
Din articolul: Stranie, dar, totuşi, cunoscută: Călătoria mea spre Biserica Ortodoxă de Mitropolitul Kallistos Ware de Diokleia Şi totuşi, mai aveam un motiv foarte puternic pentru a nu mă grăbi. Dacă Ortodoxia este singura Biserică a lui Hristos pe pământ, mă întrebam, cum se face că această Biserică Ortodoxă în Occident este în aparenţă atât…
4:20, luni, 23 decembrie, 2019 | Continuarea
ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Sfințirea Prestolului și prima Sf. Liturghie la Biserica Spitalului de Urgență din Chișinău
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir a sfințit duminică, 22 decembrie 2019, Prestolul Bisericii Spitalului de Urgență din municipiul Chișinău. Biserica a fost târnosită cu Sfântul și Marele Mir, stropită cu apă sfințită, iar, mai apoi, s-a oficiat rânduiala de zidire a Sfintei Mese, în piciorul căreia s-au așezat sfinte moaște. Sfânta Masă…
1:52, luni, 23 decembrie, 2019 | Continuarea
Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru toate! În Duminica a XXVII-a după Cincizecime PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
„Gura ce mulţumeşte pururea primeşte binecuvântare de la Dumnezeu; şi în inima ce petrece în mulţumire se iveşte harul.” (Sfântul Isaac Sirul) În Duminica a XXVII-a după Cincizecime (a Vindecării celor 10 leproși), cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și…
11:41, luni, 23 decembrie, 2019 | Continuarea
Liturghie arhierească în parohia „Nașterea Maicii Domnului” din satul Cureșnița Veche, raionul Soroca
În Duminica a XXVII-a după Pogorârea Sfântului Duh, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a liturghisit în parohia „Nașterea Maicii Domnului” din satul Cureșnița Veche, raionul Soroca. Împreună cu Episcopul Sorocii s-au rugat prot. Alexandru Ilescu, chelar al Catedralei episcopale din Soroca, prot. Vitalie Andriuță, prot. Nicolae Robu, paroh al bisericii și prot. Iurie…
2:50, duminică, 22 decembrie, 2019 | Continuarea
Când zorii se-arată zâmbind dimineaţa
Împărate, Dumnezeule atotputernice, Care, cu purtarea Ta de grijă cea dumnezeiască și de oameni iubitoare, m-ai învrednicit pe mine, păcătosul și nevrednicul, a mă scula din somn și a dobândi intrare în casa Ta. Primește, Doamne, și glasul rugăciunii mele, ca și al sfintelor și înțelegătoarelor Tale puteri, și binevoiește ca, din inimă curată și…
5:38, duminică, 22 decembrie, 2019 | Continuarea

