Să mergem, ca să murim cu El

Odată cu Intrarea Domnului în Ierusalim, Postul Patruzecimii a luat sfârșit. Un post care ne-a pus la îndemână experiența dureroasă a întoarcerii la Dumnezeu a multor suflete. Un Post care ne-a îndemnat la o refacere a relației personale cu El și la o „postire” nu atât pentru Hristos, ci doar împreună cu Hristos. Și, ferească-ne Dumnezeu să postim fără El! Pentru că, în mod normal, a posti fără a te împărtăși cu Trupul și Sângele Lui, nu-i altceva decât un regim alimentar și o încercare seacă de a ne umple golul sufletesc și urâtul lăuntric pe care ne place să-l „botezăm” – „Depresie” …

Punctul culminant al Dumnezeiescului Urcuș ne face martori ai unei învieri minunate. Lazăr, prietenul Domnului, a murit. Pentru prima dată Evanghelia ne arată urâciunea morții, căci era a patra zi și mirosea urât, dar ne-o descoperă și ca pe o Taină nepercepută de mințile alterate ale materialiștilor religioși.

Ar spune cineva acum: Ce au acestea cu postirea noastră?

„Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor învia”. (Ioan 5.25) Oare nu-i vorba de capacitatea de a auzi și a primi Cuvântul lui Dumnezeu? Iar aceasta o căpătăm doar prin postire și asceză, când, făcându-le cu bună chibzuință, ni se deschid simțirile sufletești. Și acestea nu le căpătăm doar după trecerea la cele veșnice, ci chiar acum în viața aceasta. Lazăr a fost răpus demoartea trupească, dar nicidecum de cea sufletească. Auzind și primind Cuvțntul lui Dumnezeu în viață, a fost în stare să-L audă și după trecerea din ea: „Lazăre, ieși afară!”

Despre această înviere lăuntrică și anume la ea ne îndeamnă Biserica pe parcursul întregului Post, căci restul sunt un soi de automulțumire ce nu rezistă în timp.

Și în Apocalipsa sf. Ioan ni se spune: „Fericit și sfânt este cel ce are parte de învierea cea dintâi; peste aceștia moartea cea de a doua nu are putere…” (Apoc. 20.6)

Un alt „erou” al acestui eveniment, ce ne tulbură liniștea, este Toma, cel numit Geamănul, învinuitul pe nedrept de necredință. Spre deosebire de alții care-și căutau tot felul de posturi în Împărăția lui Dumnezeu, făcând spectacole ieftine, Toma se încăpăținează să le facă tuturor un „duș rece”. Sigur că ne este folositor și nouă acum când întrăm în săptămâna Sfintelor Pătimiri.

Dorind să-L apere pe Hristos, la propunerea Lui de a merge în Iudeea, I-au zis: „Învățătorule, acum căutau iudeii să te ucidă cu pietre, și iarăși Te duci acolo?”  Cu ceva timp înainte, când Mântuitorul le descoperea ucenicilor cele ce au să I se întâmple, și Petru încearcă să-L dojenească: „Milostov fii Ție, Doamne; să nu fie Ție aceasta!” (Matei 16.22)

Spre deosebire de de ceilalți care au văzut și văd în Hristos doar un guru religios sau lider de opinie ce ar putea să schimbe starea morală a națiunii și, de ce nu, a întregii omeniri, Geamănul le propune inacceptabilul: „Să mergem și noi ca să murim împreună cu El.”

Îndrăzneață propunere la început de Săptămână a Pătimirilor Domnului și pentru noi cei primim slavă unii de la alții, şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutăm. (Ioan 5.44)  Nu?

Arhim. Augustin Zaborosciuc