Sfântul Nichifor Leprosul s-a arătat unui creștin și i-a spus: „Să le transmiți oamenilor să nu se teamă de coronavirus!”. Viața celui ce durerea și stricăciunea cea trupească a nesocotit

„Să le transmiți oamenilor să nu se teamă de coronavirus! Chiar dacă se va îmbolnăvi cineva, să mă cheme în rugăciune, iar eu îl voi vindeca!„

 UPDATE:

• Cuvântul Ortodox: MITROPOLITUL NEOFIT: “Vreti sa va spun un Sfant care se va arata ca mare aparator impotriva acestei molime? SFANTUL NICHIFOR LEPROSUL”/ Avva Anania Koustenis: “SA LE TRANSMITI OAMENILOR SA NU SE TEAMA DE CORONAVIRUS!” (video)

Vreți să vă spun un Sfânt care se va arata ca mare apărător împotriva acestei molime? Sfântul Nichifor Leprosul. El chiar a trăit pe piele lui o boală grea. Acestuia îi va da Dumnezeu har ca să poată îndepărta boala de la cei ce îl vor chema. […]

Deci, oamenii credinței vor fi de mare ajutor. Știți de ce în vremea prigoanelor, mulți s-au încreștinat? Deoarece atunci a fost o epidemie mare și chiar și copiii împăratului se îmbolnăviseră, și doctorii cei bine plătiți dispăruseră toți. Si cine credeți că îi vizitau pe acești copii? Creștinii din închisori. Făceau rugăciuni pentru vindecare și multi se făceau bine. Astfel că s-a întins credința, din faptele bune ale creștinilor și din curajul lor. Aici să vă vad cum vă veți purta! Acum se va învedera care dintre noi, indiferent de poziția noastră socială, avem credință în Adevăratul Dumnezeu și îl vom vizita pe fratele nostru bolnav ca să îi ducem un pahar de apă.

Sfântul Antim îi îngrijea pe leproși din Chios în secolul trecut, și le făcea Sfânta Liturghie și îi împărtășea și nu s-a lipit de le lepra și a trăit până la 95 de ani.

Bătrânul meu, Evmenie, ucenic al sfântului Nichifor, s-a îmbolnăvit de lepră, un om cu viață sfântă – așa a îngăduit Dumnezeu să fie încercat. Si a mers la spitalul de leproși Sfânta Varvara din Egaleo (n.tr: un cartier din Atena). Lepra începuse să îl deranjeze, avea dureri cumplite, îmi zicea: ca un pieptene de fier care îi trăgea bucăți din carne. Își ținea mâinile în sus și zicea:

“Hristoase, Îti mulțumesc pentru Crucea pe care mi-ai dăruit-o! Mare Crucea, mare Învierea. Te rog doar să îmi trimiți un om care să mă învețe să mă rog cu rugăciunea inimii!”

Si pe cine i-a trimis Sfântul Antim? I l-a trimis pe Sfântul Nichifor Leprosul, împreună cu un bilețel pe care scria: “Părinte Sofronie – așa îl chema pe sfânt la acea dată – îți trimit o comoară care să te învețe ceea ce cauți. Să îl îngrijești și vei deveni moștenitorul acestei comori”. Si l-a învățat Sfântul Nichifor toată dogma Sfintei Treimi.

[…] Sfântul Evmenie s-a vindecat după ce s-a găsit tratamentul leprei. Dar, când a văzut călugărițele care s-au legat să nu mance ulei toată viața [ca să se descopere un medicament pentru tratarea leprei n.n.], a zis că nu plecă nici el din spital. Mai ales că unii dintre leproșii care se vindecaseră nu erau acceptați de familiile lor și erau nevoiți să revină în spital. Vreo 300 s-au întors. Si așa, Gheron Evmenie a hotărât, deși se vindecase, să rămână și el împreună cu leproșii ca să îi slujească. A rămas. L-a îngrijit pe Sfântul Nichifor, i-a îngrijit și pe ceilalți bătrâni care rămăseseră în spital, și așa s-a sfințit el. Si acum, în ceruri, el este la aceeași înălțime cu Sfântul Paisie.

După ce s-a preoțit, îi împărtășea pe leproși și apoi consuma tot ce rămânea în Potir. Asta o zic pentru voi, preoții. Ca să nu ziceți mâine că vă este teamă să nu vă îmbolnăviți. Ce este puțina credință? Asta este! Desigur, Dumnezeu să ne păzească! Nu de boală – asta e după cum e Voia Domnului! – ci de puțina credință și de puținătatea sufletului.

– A fost profețit virusul Corona? (…)

– Da, au zis sfinții și de acestea. Si noi am spus că nu ne vor lovi doar evenimentele legate de război, ci vom avea și boli, epdiemii. Ei au zis lucruri foarte concrete, nu le mai spun, nu e nevoie. Noi ce facem?

Doar va spun așa: Dumnezeu va folosi aceste boli ca să dea o rezolvare la probleme care acum nouă ni se par de nerezolvat. Un singur lucru vă voi spune: va da o rezolvare minunată la problema refugiaților. Si toți vor fi mulțumiți: și refugiații, și cei care acum demonstrează împotrivă.

Dar nu este al nostru să facem politică pe baza profețiilor. Noi să facem după cum au făcut Sfântul Nichifor, Sfântul Antim [din Chios] și Sfântul Evmenie, lucrarea pe care au făcut-o cele 5 călugărițe și lucrarea pe care au făcut-o leproșii. Această lucrare să facem. Celelalte sunt ale curiozității. Are Dumnezeu planul Său. […]

Nicolae Tzanakakis s-a născut în anul 1890, din părinți țărani evlavioși, în satul Serikari, în regiunea Chania din insula Creta. Părinții lui au murit pe când era încă copil, lăsându-l orfan, în grija bunicului său. La vârsta de treisprezece ani s-a mutat în Chania și a început să lucreze ca ucenic la un bărbier. La scurt timp după aceea, a început să aibă primele simptome ale maladiei lui Hansen (lepra). Dat fiind că lepra era o maladie contagioasă ce inspira teamă și oroare, în acea vreme bolnavii de lepră erau închiși obligatoriu într-o colonie de leproși din insula Spinaloga. Nicolae a reușit să fugă de acolo în Egipt, unde a lucrat o vreme la un bărbier din Alexandria. Boala a continuat să avanseze, și la sugestia unui cleric, care îi povestise despre Lovokomeio, un azil-spital pentru leproși din insula Chios, Nicolae a fugit din nou, în insula Chios.

La vârsta de 24 de ani, în anul 1914, Nicolae a ajuns la azilul-spital pentru leproși administrat de ieromonahul Antim Vagianos, cunoscut mai târziu ca Sfântul Antim din Chios. În capela Sfântul Lazăr a azilului pentru leproși, unde se găsea o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului Ascultătoarea (Panaghia Ypakoe), Nicolae a aflat o atmosferă spirituală care l-a făcut să își deschidă inima spre credință și l-au făcut să râvnească la o viață de rugăciune. După doi ani, ieromonahul Antim a hotărât că tânărul era gata să primească schima monahală și l-a tuns în monahism, dându-i numele de Nichifor.

Boala lui a avansat (un tratament pentru lepră a fost descoperit abia în 1947), dar Nichifor a stăruit în ascultare, în post și rugăciune. Lucra în grădina azilului. Între el și părintele său duhovnicesc, cuviosul Antim, s-a dezvoltat o strânsă relație de ucenicie duhovnicească. Monahul Nichifor era de nedespărțit de cuviosul Antim, astfel încât mai târziu acesta a reușit să scrie o culegere de texte despre minunile săvârșite de Sfântul Antim pe care le văzuse cu ochii lui. Nichifor se ruga ceasuri în șir, făcea metanii fără număr, dar în același timp nu vorbea despre acestea și nu își deschidea inima nimănui altcuiva decât părintelui său duhovnicesc. A devenit prim-cântăreț al bisericii azilului, dar mai târziu, când, din pricina bolii, și-a pierdut vederea, cele mai multe cântări erau cântate de ceilalți cântăreți de la strană.

În 1957, când azilul-spital a fost închis, Nichifor, dimpreună cu ceilalți pacienți rămași au fost mutați în stațiunea-leprozerie a Sfintei Varvara din Aigaleo, la vest de orașul Atena. În acea vreme, Nichifor avea aproape 67 de ani. Trupul și ochii îi fuseseră profund afectați de boală. În acea vreme, în stațiunea de la Aigaleo trăia un preot pe nume Eumenie, care, vindecat de lepră cu ajutorul noilor tratamente apărute, hotărâse să rămână acolo, alături de ceilalți pacienți. În scurt timp, părintele Eumenie a devenit ucenicul duhovnicesc al monahului Nichifor, căruia Dumnezeu, pentru răbdarea lui în boală, îi dăruise multe haruri duhovnicești.

Vizitatorilor le spunea adesea:

„Copiii mei, vă rugați? Și cum vă rugați? …să vă rugați cu rugăciunea lui Iisus, cu «Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă.» Așa să vă rugați.”

Părintele Nichifor a trecut la Domnul pe 4 ianuarie 1964, la vârsta de 74 ani. Mai târziu, când au fost descoperite sfintele sale moaște, acestea erau binemirositoare.

Pe 1 decembrie 2012, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului a săvârșit proslăvirea Sfântului Nichifor, iar numele acestuia a fost adăugat în calendarul Bisericii Constantinopolului.