Rugăciune către Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț
11:17, marți, 18 august, 2020 | Cuvinte-cheie: ajutorul rugăciunii, rugăciune, Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț

O, Cuvioase Părinte Ioane, viață cerească ai petrecut pe pământ, căci de la Sfântul Botez ai primit numele marelui prooroc Ilie, iar la primirea chipului îngeresc, Sfântului Ioan Botezătorul spre ocrotire ai fost încredințat.
De aceea, ai urmat în viață pilda lor. Pentru viața ta sfântă din pustie, trecând din lumea cea deșartă, Domnul ți-a odihnit sufletul în strălucirea Raiului, iar trupului tău osârduitor i-a dăruit nestricăciunea, arătând întru tine slava numelui Său.
Acestea avându-le în minte, noi, nevrednicii și păcătoșii, venim cu umilință și evlavie, rugându-te să nu ne treci cu vederea când alergăm la ajutorul tău.
Sfinte Părinte Ioane, cel ce din pruncie ai fost orfan de părinți, ajută cu rugăciunile tale pe cei orfani, ca să găsească iubirea Părintelui ceresc; cel ce ai fost frate și viețuitor în mănăstire, ajută-ne să viețuim, oriunde, ca frați întru Hristos; cel ce ai făcut din dorul de pustie dor de cerul sfânt, ajută-ne cu rugăciunile tale să căutăm sfințirea sufletelor noastre pustiite de păcate; cel ce ai fost mult nevoitor, ajută pe cei ce se nevoiesc în dreapta credință să împlinească în viața lor poruncile lui Hristos; cel ce ai fost fierbinte rugător către Dumnezeu, întărește rugăciunile și sporește râvna și evlavia noastră; cel ce ai dorit a viețui în Țara Sfântă, ajută-ne ca, prin fapte bune, să sfințim locul în care trăim, chemând pururea pe Duhul Sfânt să sălășluiască întru noi; cel ce ai coborât prin rugăciunile tale cerul în peșteră, roagă-L pe Hristos să încălzească și să lumineze cu iubirea Sa peștera inimilor noastre; cel ce încă din lumea aceasta ai simțit bucuria și pacea vieții veșnice, roagă-L pe Tatăl Ceresc să ne dăruiască bucuria și pacea Împărăției Sale.
Sfinte Părinte Ioane, păzește pe bătrâni în dreapta credință, pe tineri în viața curată și pe copii în iubire de Dumnezeu și de părinți. Ocrotește cu rugăciunile tale pe săraci și pe bolnavi, pe văduve și pe orfani, pe călători și pe cei robiți.
Ferește țara noastră de primejdii și necazuri și roagă-te pentru întreg poporul binecredincios, ca împreună cu tine să preamărească, prin credință și fapte, pe Dumnezeu: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Amin.


Arhiepiscopul Ioachim al Romanului și Bacăului a alcătuit o rugăciune pe care pot să o citească elevii sau studenții ce se află...
Prin această rugăciune, Părintele cere binecuvântarea lui Dumnezeu ca în vremea întregii zile să lucreze după voia Acestuia. Scrie: „Binecuvântează,...
Cînd omul nu se roagă, se depărtează de Dumnezeu și devine ca boul: muncește, manîncă și doarme. Și cu cît...
O, Preacurată Cea Ce ai împodobit minunat cetele îngereşti cu florile laudelor Tale, mintea mea cea stricată de păcat o bine...
Troparul Sfântului Cuvios Isaachie Mărturisitorul, glasul al 8-lea: Întru tine părinte cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând...
Rugăciunea scurtă a Sfântului Maxim Mărturisitorul pentru limpezirea minții Tot harul Duhului cel de Dumnezeu insuflat picură-l întru mine, din...
Troparul Sfântului Mucenic Iachint, glasul al 4-lea: Mucenicul Tău, Doamne, Iachint, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău