Deschiderea anului universitar la Facultatea de Teologie din Bucureşti
16:23, marți, 8 octombrie, 2013 | Cuvinte-cheie: Facultatea de Teologie, liturghie, patriarhia română, patriarhie, slujba, teologie
Studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din Bucureşti au participat la 7 octombrie 2013, la deschiderea noului an universitar.
Evenimentul a început dimineaţă cu participarea studenţilor şi a cadrelor didactice la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, la Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon Nou din Capitală.
A urmat apoi un Te-Deum după care a fost transmis mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la deschiderea anului universitar.
Preasfinţia Sa le-a transmis studenților cuvântul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și le-a vorbit despre îndatoririle pe care le au studiind la această instituție de învățământ.
„Pentru toată această lucrare la care sunteți chemați și așteptați în ogorul sfintei noastre Biserici trebuie multă și temeinică pregătire intelectuală, dar așa cum ați văzut în rugăciunile care s-au rostit am cerut ca Dumnezeu să coboare asupra dumneavoastră înțelepciunea, harul înţelepciunii, darul vorbirii ca odinioară peste David și peste Solomon pentru că într-adevăr în școală putem acumula multă cultură, multă informație însă înțelepciunea este cu totul altceva, este sinteza dintre cultura și cunoștințele acumulate și echilibrul, pacea sufletească, darul deosebirii duhurilor pe care le primim numai prin lucrarea lui Dumnezeu și prin prezența harului Sfântului Duh în sufletul și în viața noastră. De asemenea, să învățați aici în școală această bucurie a rugăciunii, a prezenței în Biserică, a curățirii sufletului de fiecare dată când simțiți această imperioasă nevoie duhovnicească prin Taina Spovedaniei și mai ales să-L primiți cu curaj și cu vrednicie pe Hristos euharistic în interiorul dvs. ca prezența Lui să fie tot timpul o lumină care să vă călăuzească spre tot darul cel bun”, a spus PS Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, potrivit TRINITAS TV.
La slujba de binecuvântare a începutului de an academic au participat și reprezentanți ai Universității București.
După momentul religios, în Amfiteatrul Părintele Academician Dumitru Stăniloae a avut loc întâlnirea conducerii Facultăţii de Teologie cu studenţii anului întâi: „Începem anul universitar prin rugăciunile pe care le-am adus aici în Sfânta Biserică, dar în acelaşi timp sub puternica impresie a Congresului Internaţional de Teologie dedicat Părintelui Profesor de Teologie Dumitru Stăniloae. Toată teologia pe care noi o receptăm şi sperăm să o recepteze şi studenţii este de o bogăţie care ne obligă pe noi ca să transmitem studenţilor şi lucrul acesta îl vom face totdeauna, dar mai ales în acest an care începe. Avem în anul întâi un număr de 300 de studenţi la toate specializările pe care îi primim cu multă bucurie şi avem multe speranţe pe care le punem în ei”, le-a transmis studenţilor Părintele Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie „Justinian Patriarhul” din Capitală.
Facultatea de Teologie din București oferă programe de studiu pentru patru specializări: Teologie pastorală, Teologie didactică, Teologie socială, Artă sacră, pe o durata de 3 ani – licenţa, 2 ani – master şi 3 ani – doctorat.
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” funcţionează în cadrul Universităţii din Bucureşti şi se află sub dubla coordonare a Bisericii Ortodoxe Române şi a Ministerului Educaţiei.
sursa basilica.ro