Duminica Izgonirii lui Adam din Rai la Mănăstirea Suruceni
14:00, duminică, 14 martie, 2021 | Cuvinte-cheie: manastirea suruceni

„Postul este readucerea omului la mișcarea sa către Dumnezeu”. (IPS Hieroteos Vlachos)
Numeroși credincioși au participat alături de obștea monahală, Duminică, 14 martie 2021, la Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Suruceni. Duminica dinaintea începerii Postului Mare este numită Duminica iertării, dar și a izgonirii lui Adam din Rai. Această din urmă denumire ne vorbește despre faptul că omul a fost creat pentru Rai, pentru aflarea în comuniune cu Dumnezeu. Prin căderea sa, Adam s-a separat de Dumnezeu, lipsindu-se pe sine și întreaga omenire de viața Raiului, de acea binecuvântare de a trăi în comuniune cu Dumnezeu și a prelungi lucrarea Sa creatoare. Este Duminica care ne reamintește despre ușurința cu care omul trece peste Cuvântul lui Dumnezeu și consecințele acestui fapt, viața trăită în exil, departe de vederea și de auzirea lui Dumnezeu.
„Omul a fost creat pentru Rai, pentru cunoașterea lui Dumnezeu și pentru comuniunea harică cu El. Păcatul omului l-a lipsit pe om de acea viață binecuvântată, iar existența lui pe pământ s-a transformat într-un exil. Hristos, Mântuitorul lumii, deschide ușa raiului celui ce-L urmează, iar Biserica, prin dezvăluirea frumuseții Împărăției lui Dumnezeu în viața noastră, un pelerinaj către patria noastră cerească.”, ne spune părintele Alexander Schmemann.
Duminica de astăzi deschide calea Postului, calea restaurarării chipului lui Dumnezeu în noi prin Cel Care pentru despătimirea noastră a pătimit moarte pe Cruce. Vremea care ne stă înainte reprezintă o binecuvântată perioadă în care nu doar schimbăm hrana trupească, ci încercăm să ne preocupăm de buna petrecere și viețuire a sufletului.
„Când omul îşi dă seama de harul care vine prin postire, dorirea lui creşte ca să postească tot mai mult şi harurile care vin prin postire sunt fără de număr. Prin postire, omul îşi uşurează atât trupul, cât şi sufletul de povara întunecimii şi a învârtoşării. Trupul său se face uşor şi puternic şi sufletul său se face strălucitor şi curat. Prin postire, omul îşi înalţă sufletul deasupra temniţei pământeşti şi pătrunde prin întunecimea vieţii trupeşti către Lumina Împărăţiei lui Dumnezeu, către adevăratul său sălaş,” menționează Sfântul Nicolae Velimirovici.
Postul Mare ne oferă posibilitatea de a ne curăți sufletul de un trecut apăsător şi întunecat, pentru a trăi o viaţă nouă în bucuria şi lumina prezenţei lui Hristos ca arvună a Învierii. Ne oferă mijlocul de a redeveni fii ai Împărăției, răspunzând îndemnului: „Luați, mâncați! Beți dintru acesta toți…!” și a trăi o viață nouă în comuniune cu Dumnezeu…
Sursa: https://manastireasuruceni.md/









„O, Băutură Dumnezeiască, ce minunată ești Tu! O, dulce Mântuitorule, Tu răcorești și împrospătezi Fântâna, cât ești de luminos, îndestulător...
Singura misiune pe care o avem în lumea aceasta este să mergem în Cer, să ne întâlnim cu Sfinții. Aceasta...
Dacă, atunci când suntem bolnavi, săpăm puțin sub picioare, în loc să aruncăm cu pietre în cer, se poate să...
În Duminica a treia după Paști, a Sfintelor Femei Mironosițe, numeroși credincioși s-au adunat la Mănăstirea Suruceni pentru a participa,...
Treapta cea mai ridicată pe care o poate atinge creatura este indicată de Domnul prin cele spuse lui Toma: „Fericiți...
„Toată istoria creştinismului nu este altceva decât istoria unei singure şi unice minuni, a minunii Învierii lui Hristos, care se...
„Zorii dimineţii din care se naşte soarele ar fi ruşinaţi înaintea curăţiei Fecioarei Maria, din care S-a născut Soarele cel...
