Duminica Izgonirii lui Adam din Rai la Mănăstirea Suruceni
14:00, duminică, 14 martie, 2021 | Cuvinte-cheie: manastirea suruceni

„Postul este readucerea omului la mișcarea sa către Dumnezeu”. (IPS Hieroteos Vlachos)
Numeroși credincioși au participat alături de obștea monahală, Duminică, 14 martie 2021, la Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Suruceni. Duminica dinaintea începerii Postului Mare este numită Duminica iertării, dar și a izgonirii lui Adam din Rai. Această din urmă denumire ne vorbește despre faptul că omul a fost creat pentru Rai, pentru aflarea în comuniune cu Dumnezeu. Prin căderea sa, Adam s-a separat de Dumnezeu, lipsindu-se pe sine și întreaga omenire de viața Raiului, de acea binecuvântare de a trăi în comuniune cu Dumnezeu și a prelungi lucrarea Sa creatoare. Este Duminica care ne reamintește despre ușurința cu care omul trece peste Cuvântul lui Dumnezeu și consecințele acestui fapt, viața trăită în exil, departe de vederea și de auzirea lui Dumnezeu.
„Omul a fost creat pentru Rai, pentru cunoașterea lui Dumnezeu și pentru comuniunea harică cu El. Păcatul omului l-a lipsit pe om de acea viață binecuvântată, iar existența lui pe pământ s-a transformat într-un exil. Hristos, Mântuitorul lumii, deschide ușa raiului celui ce-L urmează, iar Biserica, prin dezvăluirea frumuseții Împărăției lui Dumnezeu în viața noastră, un pelerinaj către patria noastră cerească.”, ne spune părintele Alexander Schmemann.
Duminica de astăzi deschide calea Postului, calea restaurarării chipului lui Dumnezeu în noi prin Cel Care pentru despătimirea noastră a pătimit moarte pe Cruce. Vremea care ne stă înainte reprezintă o binecuvântată perioadă în care nu doar schimbăm hrana trupească, ci încercăm să ne preocupăm de buna petrecere și viețuire a sufletului.
„Când omul îşi dă seama de harul care vine prin postire, dorirea lui creşte ca să postească tot mai mult şi harurile care vin prin postire sunt fără de număr. Prin postire, omul îşi uşurează atât trupul, cât şi sufletul de povara întunecimii şi a învârtoşării. Trupul său se face uşor şi puternic şi sufletul său se face strălucitor şi curat. Prin postire, omul îşi înalţă sufletul deasupra temniţei pământeşti şi pătrunde prin întunecimea vieţii trupeşti către Lumina Împărăţiei lui Dumnezeu, către adevăratul său sălaş,” menționează Sfântul Nicolae Velimirovici.
Postul Mare ne oferă posibilitatea de a ne curăți sufletul de un trecut apăsător şi întunecat, pentru a trăi o viaţă nouă în bucuria şi lumina prezenţei lui Hristos ca arvună a Învierii. Ne oferă mijlocul de a redeveni fii ai Împărăției, răspunzând îndemnului: „Luați, mâncați! Beți dintru acesta toți…!” și a trăi o viață nouă în comuniune cu Dumnezeu…
Sursa: https://manastireasuruceni.md/









„Crucea este blestemul cel mare, este pedeapsa cea mai grozavă, cea mai înjositoare, destinată celor mai nelegiuiți. Or, Dumnezeu, în...
Fiul lui Dumnezeu, înţelepciunea lui Dumnezeu şi puterea, a coborât din Cer ca să învieze cu iubirea Sa lumea cea...
„Bucuraţi-vă, drepţilor, în Domnul; celor drepţi li se cuvine laudă…” (Ps. 32, 1) Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, cinstit...
În seara zilei de 16 septembrie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Părinte Filaret,...
Episcopul Dionisie Erhan (n. 1868 — d. 1943), Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului (1918-1932), Episcopul Cetății Albe – Ismail (1932-1940), Episcop...
Joi, 17 septembrie 2026, îl vom cinsti în rugăciune pe Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail, ale cărui sfinte moaște...
„Oricine îşi dă cât de cât seama ce face Dumnezeu pentru el şi ce-I datorează el lui Dumnezeu, trebuie cu...
