Și iarăși banii…

Ci ca să nu-i smintim pe ei, merge la mare și aruncă undița și peștele care va ieși întâi, ia-l, și, deschizându-i gura, vei găsi un statir. Ia-l și dă-l lor pentru Mine și pentru tine. (Matei 17.27)

Dacă e să fiu sincer, mi-i greu să-mi aduc aminte de tema asta, nu să și mai vorbesc. Însă mă conving încă o dată că acesta abea-i începutul. Interesant e faptul că în aceste discuții se avântă mai des oamenii care, practic, nu au nimic comun cu viața Bisericii. Care privesc la icoane ca la tablouri, talismane, aducătoare de noroc și care-s gata să le pună și în tălpile pantofilor, doar ca să le meargă în afaceri și să aibă succes în viață. (Ceea ce spun acum nu e o invenție sau exagerare. De trei săptămâni fac ascultare la pangarul mănăstirii și știu ce vorbesc)

 Astăzi au intrat câteva persoane care nu prea se sfiau să se expună în glas despre poziția Bisericii față de problemele actuale și să discute starea financiară, iar când a fost vorba despre 40 de liturghii, una din ele a zis cu o doză mare de cinism, bătându-se peste gură: Of, să zic sau să tac!

Mai deunăzi am fost criticați http://www.jurnal.md/ro/news/statul-si-biserica-jupoaie-mirii-1158387/ precum că nu plătim impozite, jupuiem lumea de bani și certăm pe cei care întârzie la slujba cununiei. Mai pe scurt „bani și iarăși bani”.

Stau acum și mă gândesc: Sigur nu-i în competența mea, dar oare ce o fi dacă Biserica ar veni singură cu inițiativa de a plăti impozite la stat?  Asta oare să fie cea mai mare frică? Poate s-o facă, dar oricum, părerea față de păcat  nu Și-o va schimba.  Oamenii aceștea probabil nu cunosc istoria. Ei nu știu prin ce perioade a trecut Ea. Câți s-au pornit impotriva Bisericii, insă a pierit pomenirea lor cu sunet. (Psalm 9. 6) În perioada sovietică, maicile de la mănăstirea Japca, pe lângă toate celelalte, plăteau și impozit pentru că nu aveau copii!? Le-a fost greu, dar de foame n-au murit. Zică lumea ce n-ar zice, dar am impresia că mai mult statul sau persoane din umbră n-o voiesc și nu Biserica, precum se dau cu părerea unii „plângători” ai poporului. Interesant, dacă ar fi asta, oare ce învinuiri au să mai găsească iubitorii de scandaluri și limbuții „teologice”?

Spunea cineva că la parintele Teofil Pârâian a venit o domnișoară și l-a întrebat: „Părinte, prostia e un păcat?” – „Nu, draga. Prostia e un necaz.”

Vai câtă dreptate avea …

Arhim. Augustin (Zaboroșciuc)