„Izvorul vieţii păşeşte către viaţă trecând prin moarte…” Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea Suruceni - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

„Izvorul vieţii păşeşte către viaţă trecând prin moarte…” Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea Suruceni

14:10, duminică, 28 august, 2022 | Cuvinte-cheie:

„Prin înălțarea și mutarea Sfintei Fecioare, firea noastră a urcat acum la cer. Ca odinioară prin Înălțarea Fiului ei, ea s-a făcut mai înaltă decât tronurile, decât heruvimii și serafimii, căci s-a făcut cu adevărat mai înaltă decât toate făpturile nemateriale și netrupești, și preaslăvită, preabinecuvântată, Maică a Mântuitorului nostru, Hristos Dumnezeu, înveșmântată cu slavă împărătească, închinată de toate oștirile, puterile și stăpânirile și de tot numele dat nu numai în această lume, dar și în cea viitoare, nevăzută și necunoscută.” (Sf. Maxim Mărturisitorul)

În duh de rugăciune s-au unit obştea monahală și credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie praznicală de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Adormirea Maicii Domnului, Sărbătoarea mariologică a finalului de an bisericesc, poartă cu sine dimensiunea profundă a vieții prin imperiosul gând la moarte ce este surprins în mod tainic de această sărbătoare. Adormirea Preasfintei Născătoare, „începătoarea Vieţii”, depăşeşte înţelesul morţii, de aceea nu se numeşte moarte ci „adormire”, „dumnezeiască mutare”, şi „plecare” la Domnul. Chiar dacă primeşte moartea, este, însă, o moarte „dătătoare-de-viaţă”, de vreme ce se mută la viaţa cerească și veşnică.

„Ziua Adormirii Maicii Domnului este slava și Paștele Ei personal. Precum și-a deschis larg brațele și inima pentru a-L primi pe Dumnezeiescul Prunc și precum L-a slujit pe Hristos cu desăvârșită lepădare de sine de-a lungul vieții Ei pământești, tot așa în această zi, și El i-a primit sufletul neprihănit în îmbrățișarea Sa și în corturile cele cerești, așezând-o de-a dreapta slavei Sale. Adormirea Maicii Domnului și slăvita Ei mutare la cer îi îndeamnă pe credincioși să cugete și să tânjească după cele de sus, să caute cu toată inima lor unirea cu Mirele Hristos. Iar dacă vrăjmașul sădește gândul smereniei bolnăvicioase, care ne spune că Preacurata Fecioară a fost plină de har și deci prea-vrednică de o asemenea înălțare, în vreme ce noi suntem înrobiți patimilor și zăcem în deșertăciune și în prăpastia stricăciunii, cuvântul Domnului nu îngăduie nicio îndreptățire: „N-am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la pocăință,” ne îndeamnă arhimandritul Zaharia Zaharou.

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este cinstită și slăvită de veacuri, și tot de veacuri adormirea ei este prăznuită cu bucurie. Moartea unui om, care este pentru toți motiv de întristare, se face, în cazul Maicii Domnului, motiv de bucurie. Ne bucurăm de această Sărbătoare, fiindcă ne arătă faptul că moartea a fost desființată. În Hristos toate se tămăduiesc și capătă alte dimensiuni. Moartea devine „slăvită adormire”, după cum vedem la Adormirea Născătoarei de Dumnezeu. Dacă omul s-a sfințit în timpul vieții, trupul primește harul lui Dumnezeu și devine luminos, iar sufletul trăiește și el în Lumină. Acest lucru s-a petrecut cu Maica Domnului și ne-am dori să se petreacă și cu fiecare din noi.

„Când omul se unește cu Hristos, Care este Viața cea adevărată, și trăiește înăuntrul Trupului Său înviat, care este Biserica, atunci perspectiva vieții lui se schimbă. Toate dobândesc un sens și un conținut nou. Moartea se preschimbă în slăvită adormire, viața biologică este insuflată de viața veșnică și toate greutățile vieții devin prilejuri de înnoire și reorientare a existenței. Toate se transfigurează și se schimbă. Viața încetează să mai fie un chin. Ea se umple de lumina Învierii lui Hristos. Întreaga existență a omului devine un Paște”, ne spune ÎPS Hieroteos Vlachos.

Să ne rugăm Maicii Domnului să mijlocească pentru noi, ca să trăim potrivit poruncilor Fiului ei și să ne desfătam și noi de Paștele veșnic împreună cu Hristos, cu ea și cu toți sfinții. Să ne învețe să nu ne temem de moarte, ci să ne pregătim de ea, ca să ne desfătăm și noi de viața veșnică la Paștele Împărăției lui Dumnezeu.

„Întru naştere Fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre.”

Sursa: https://manastireasuruceni.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com