Duminica a XIV-a dupa Cincizecime la Mănăstirea Suruceni

Suntem suflare a lui Dumnezeu. Pentru că avem această rudenie cu Dumnezeu și Dumnezeu este prezent pretutindeni, suntem și noi mereu aproape de El. Suntem fiii Lui. Și văzând vrednicia cu care ne-a învrednicit, fiind suflarea Sa, trebuie să ne îngrijim să nu-L întristăm. Și pentru că am întinat mintea noastra și inima noastră, și trupul nostru cu cuvântul, cu fapta, cu cugetul, acum nu mai avem îndrăzneală. Nu avem haină de nuntă. De aceea trebuie să ne curățim; cu spovedanie, cu lacrimi, cu durere în suflet; și peste toate, cu rugăciunea, care curățește și desăvârșește pe om. (Sfântul Iosif Isihastul)

În Duminica a XIV-a după Rusalii numeroși credincioși s-au rugat alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie. Această Duminică ne descrie o nuntă făcută de un împărat fiului său. Înțele­gem că Împăratul este Dumnezeu, Fiul este Hristos, iar invitația este adresată tuturor celor care vor dori să fie părtași Împărăției Cerurilor. Împăratul și-a dorit să-i aibă oaspeți pe cei apropiați, pe care-i consideră casnici. Cu regret, aceștia nu au știut să prețuiască chemarea, fiind preocupați de problemele zilnice și chiar răspunzând binelui cu rău. În acest context, la nuntă sunt invitați cei care au bucuria de a primi această chemare ca pe un dar.

Chiar dacă trebuie să recunoaştem că starea noastră de păcătoşenie nu este cuvenită cu cea de a fi părtaşi la Nunta Fiului de Împărat, trebuie să primim darul oferit Dumnezeu, precum nişte copii ai Săi, nu spunând: „nu sunt vrednic”, ci primindu-L cu recunoştinţă, cu adevărată bucurie. „Sentimentul de nevrednicie trebuie mai mult să ne apropie de împărtăşanie decât să ne îndepărteze. Dacă ne împărtăşim, nu o facem pentru că ne considerăm vrednici de a-L primi pe Dumnezeu şi de intra în comuniune cu El, ci pentru că suntem slabi, neputincioşi, răniţi, infirmi, bolnavi şi pentru că avem nevoie de prezenţa Lui în noi, în modul cel mai lăuntric, pentru a ne întări, pentru a ne trata rănile, a ne vindeca, pentru a ne mântui,” ne îndeamnă teologul Jean-Claude Larchet.

Dumnezeu ne cheamă la nunta Fiului Său. Ne cheamă la bucurie, la comuniune şi la ospăţ, această chemare dumnezeiască poate să ne transfigureze, să ne înveșmânteze cu haina luminoasă a asemănării cu Dumnezeu. Omul este liber să aleagă cum va răspunde acestei chemări. „Dacă noi nu avem nevoie de Hristos din Împărtășanie, pe Care Îl primim într-un cadru liturgic, nu mai are niciun sens ceea ce El spunea, că fără Trupul și Sângele Lui, nu putem moșteni viața veșnică”, ne spune Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor. Vorbind despre Taina Euharistiei, părintele Dumitru Stăniloaie menționează: „Împărtăşania mai deasă, cu toată pregătirea, face ca în trupul şi sângele nostru să se întipărească tot mai mult Trupul şi Sângele Cel Curat şi Înviat al lui Hristos, făcându-ne tot mai asemenea sfinţilor în curăţie, în dragoste, în duh de jertfă şi în puterea de a învia spre viaţa de veci, întru fericire. Astfel, devenim tot mai mult fii ai Tatălui după har şi fraţi între noi, în Hristos…”