Înainte spre sfinţire!

Te vei lupta în fiecare zi tot mai mult să te sfinţeşti, iar soţia ta, văzîndu-ţi chipul strălucind de bucuria lui Hristos, va fi geloasă şi va voi să te imite”. Părintele găsea cea mai bună soluţie pentru fiecare problemă.

Odată l-am întrebat: „Preacuvioase, această atracţie sufletească şi trupească, care se iveşte între bărbat şi femeie, este diavolească?”. Părintele mi-a răspuns: „Uneori da, alteori nu. Depinde”.

La următoarea întîlnire, am revenit la această problemă şi mi-a spus mai concret: „Ştii, ceea ce îndeobşte numim fericire prin căsnicie există, însă cu o condiţie: ca soţii să fi dobîndit avere duhovnicească, iubindu-L pe Hristos şi îndeplinind poruncile Sale. Astfel vor ajunge să se iubească cu adevărat şi să fie fericiţi. Altminteri, vor fi săraci sufleteşte, nu vor putea să dăruiască iubire şi vor avea probleme demonice, care îi vor face nefericiţi”.

Altădată mi-a descris mai bine lucrurile. L-am întrebat: „Preacuvioase, am auzit că problema insatisfacţiei dorinţelor senzuale şi sentimentale, între cele două sexe, rămîne nerezolvată, găsindu-şi dezlegare, doar odată cu moartea”.

Părintele a reacţionat foarte puternic: „Nu, măi, nu o mai numi problemă. Iacă, aşa este”. Şi schiţă cu palma şi degetele o mişcare peste pătura patului, arătînd ceva ce se mişca înainte tîrîndu-se, apoi începînd încet-încet a se ridica de la pămînt şi în cele din urmă, înălţîndu-se la cer. Această imagine pe care a schiţat-o este întru totul opusă aceleia înfăţişate de descrierile romantice ale unor iubiri extatice, care pornesi de foarte sus, pierd apoi din înălţime încet-încet iar la sfîrşit cad pe pămînt în chip nefiresc. Imaginea descrisa de Părintele prin gesturi era legată direct de „averea duhovnicească”, a cărei existenţă sau absenţă, creează in chip firesc un drum în sus sau în jos.

Unui frate i-a spus acestea:
«Dacă vreodată te ceartă soţia ta că te ocupi prea mult de cele bisericeşti, să nu-i răspunzi. Du-te şi plimbă-te şi, cînd i-a trecut şi găteşte în bucătărie, du-te la ea, mîngîi-o uşor pe cap sau sărut-o pe obraz. Asta o va îmbuna şi va uita tot ce-ai făcut înainte».

Unui alt frate i-a spus:
«Fii atent să nu o sîcîi prea mult pe soţia ta. Să nu fii nici prea înnebunit după ea. Să fii cumpanit şi să nu exagerezi».

«De multe ori femeile vor să semene cu bărbaţii şi le place să poarte haine bărbăteşti să să facăv aceleaşi lucruri şi aceleaşi mişcări pe care le fac bărbaţii», mi-a spus odată Părintele Porfirie.

Unei surori părintele i-a spus:
«Femeile care sînt geloase pe soţii lor, adesea se îmbolnăvesc de cancer.

Asta li se întîmplă chiar şi preoteselor.

Toate bolile sînt pricinuite de supărări, chiar şi piatra la rinichi».

Pentru a îndrepta metehnele unui frate, aşa cum făcea cu noi toţi, părintele luă exemple din natură şi din viaţa sa şi îi spuse:

– Să ştii, fiule, că nimic nu este la voia întîmplării. Toate au un rost şi nimic nu se petrece fără pricină. Nici o frunză nu cade din copac fără voia lui Dumnezeu. De aceea nu trebuie să te întristezi de cele ce ţi se întîmplă. Doar astfel ne putem sfinţi. Iată, tu de pildă, te necăjeşti din pricina casnicilor tăi şi te frămînţi fie pentru soţia ta, fie pentru copiii tăi. Să ştii însă că doar astfel poţi spori duhovniceşte. Dacă nu ar fi ei, n-ai putea spori deloc. Dumnezeu ţi i-a dat înadins. Bine, bine, îmi vei spune – continuă părintele – dar e drept să suferim din pricina celor dragi? Da, îţi voi răspunde, fiindcă aşa vrea Dumnezeu. Iar tu eşti din cale-afară de sensibil şi, din pricina supărării, te doare stomacul şi toată cavitatea abdominală, nu-i aşa?

– Aşa e, părinte. Dar, spune-mi, e aşa de rău să fii sensibil?

– Da, îi răspunse părintele. Este rău cînd cineva este aşa de sensibil cum eşti tu, fiindcă din cauza supărării îţi vei pricinui tot felul de boli trupeşti şi nu numai. Şi nu ştii oare că toate bolile psihice sînt demonice?

– Nu, nu ştiu, îi răspunse fratele.

– Ei bine, ai aflat acum de la mine, îi spuse părintele.

Konstantinos Yannitsiotis, Lângă părintele Porfirie,  Editura Bunavestire Bacău – 2002