Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite și citirea Canonului Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron cu sfinţirea Colivei, la Mănăstirea Ciuflea
11:57, vineri, 22 martie, 2024 | Cuvinte-cheie: Arhimandrit Nicolae (Roșca), Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite.

„Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta.
Ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară.” ( Psalmul 140, 2 )
În dimineaţa zilei de vineri, 22 martie 2024, la catedrala mănăstirii ,,Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron” Ciuflea s-au oficiat slujbele orânduite acestei zile: Rugăciunile dimineţii, Utrenia, Ceasurile I, III, VI, IX, Obedniţa şi Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite.
După slujba ceasurilor şi Obedniţa, duhovnicul mănăstirii, Preacuviosul arhimandrit Nicolae (Roșca), împreună cu preoţii slujitori ai catedralei mănăstirești, a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite.
La final, creștinii care sau mărturisit și au primit deazlegare de la duhovnic au fost împărtășiți cu Sfintele și Dumnezeieștile Taine, după care a urmat citirea Canonului Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron cu sfinţirea Colivei.
După încheierea slujbei, arhimadritul Nicolae, s-a adresat credincioşilor cu un cuvânt de învăţătură, în care a relatat din istoria, originea și semnificația colivei, făcând referire la viaţa Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron.
Coliva aminteşte de o minune a Sfântului Teodor Tiron, petrecută în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), care a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate alimentele din pieţe cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare, ca astfel să-i oblige pe creştini să întrerupă postul şi să consume jertfe aduse idolilor. Sfântul Teodor Tiron a apărut în vis arhiepiscopului Eudoxie şi i-a poruncit să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimic din piaţă, ci să mănânce grâu fiert cu miere.
Sursa: https://ciuflea.md/
















În seara zilei de sâmbătă 6 aprilie 2024, ajunul Duminicii a III-a din Postul Mare, a Sfintei Cruci şi a...
Înaltpreasfinţia Voastră, Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit, Întâistătător al Sfintei noastre Biserici Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre, Prin pronia lui Dumnezeu...
Credincioși drept-măritori din capitală dar și din țară, au luat parte la slujba Sfintei Liturghii săvârșită la Mănăstirea Ciuflea, cu...
În prima săptămână a Postului Păresimilor, în primele patru zile se oficiază Canonul Sfântului Andrei Criteanul în cadrul Slujbei Pavecerniţei...
La sfârşitul Pavecerniţei Mari, miercuri, 20 martie, în cadrul căreia s-a citit a treia parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul,...
Miercuri, 20 martie, mănăstirea „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea, și-a deschis larg ușile pentru numeroșii creștini veniți la Liturghia...
Preacuviosul părinte arhimandrit Nicolae (Roșca) a oficiat în seara zilei de marți, 198 martie, în catedrala mănăstirii Ciuflea, Slujba Canonului...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău