Episcopul Ambrozie a slujit Dumnezeiasca Liturghie în comunitatea cu hramul ”Toți Sfinții” din or. Verona
13:06, duminică, 7 aprilie, 2024 | Cuvinte-cheie: episcop Ambrozie Munteanu

La 7 aprilie, în duminica a treia a Postului Mare și sărbătoarea Bunei Vestiri a Maicii Domnului, Preasfințitul Ambrozie, episcopul parohiilor ortodoxe moldovenești din Italia s-a aflat în mijlocul credincioșilor din comunitatea cu hramul ”Toți Sfinții” din or. Verona.
La Sfânta Liturghie alături pe Preasfinția Sa au liturghisit părintele-paroh, prot. Oleg Pîrțu, preotul Igor Cotelea (parohia Brescia est), protod. Vasile Ciumac (parohia Este), protod. Ioan Tătaru (parohia Rovereto) și diaconul Aureliu Stratulat (parohia Verona).
Către sărbătoarea Învierii Domnului, la vohodul mic, pentru slujire osârduitoare Sfintei Biserici, parohul, prot. Oleg Pîrțu a fost decorat cu dreptul de a sluji Sfânta Liturghie cu Ușile împărătești deschise până la rugăciunea domnească Tatăl nostru.
De asemenea, preotul Igor Cotelea a fost decorat cu prima distincție preoțească – bedernița, iar diaconul Aureliu Stratulat – cu dreptul de a sluji cu orar dublu.
La sfârșitul slujbei s-a făcut închinarea la Sfânta Cruce, apoi episcopul Ambrozie a rostit predica duminicală. Preasfinția Sa a adresat călduroase felicitări părintelui paroh care aniversează în această zi de mare sărbătoare – 29 ani de slujire la Sfântul Altar și 15 ani de activitate pastorală în Verona.
Sărbătoarea s-a încheiat cu un prânz în comun, oferit cu drag de dna preoteasă Anghelina Pîrțu și enoriașele parohiei Verona.






































Marți, 24 iunie 2025, parohia “Bunavestire a Maicii Domnului” din orașul Chiari, provincia Brescia, Italia a trăit un moment cu...
Ție, celei alese de Dumnezeu pentru ajutorarea celor suferinzi și din nevoi, cuvioasă maică Agafia, care fiind în neputință trupească...
„Prea proslăvit eşti Hristoase Dumnezeul nostru, Cela ce ai aşezat pe Părinţii noştri luminători pe pământ şi prin ei ne‑ai...
„Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.” (In. 9, 3)...
Pe lauda doctorilor şi mândria Simferopolului, pe alesul ierarh al lui Hristos şi ocrotitorul Mănăstirii Dovra, pe Sfinţitul Luca Doctorul...
Astăzi, 2 iunie 2024 a avut loc încheierea anului școlar 2023-2024 a Scolii Parohiale ”Sfanta Fecioara Maria” din cadrul Mănăstirii...
În Duminica a cincea după Paști (a Samarinencei), Preasfințitul Ambrozie, episcopul parohiilor ortodoxe moldovenești din Italia a oficiat Sfânta Liturghie...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău