Episcopul Ambrozie a slujit în Duminica a 6-a după Paști, la Mănăstirea Sf. Ierarh Luca al Crimeei din or. Bologna, Italia
13:50, duminică, 9 iunie, 2024 | Cuvinte-cheie: episcop Ambrozie Munteanu

„Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.” (In. 9, 3)
Preasfințitul Ambrozie, episcopul parohiilor ortodoxe moldovenești din Italia, a slujit în Duminica a 6-a după Paști (a Orbului), la Mănăstirea Sfântul Ierarh Luca al Crimeei din or. Bologna, Italia.
Sfânta Evanghelie de astăzi ne relatează minunea vindecării de către Mântuitorul Iisus a orbului din naștere. Această minune este dublă: vindecarea fizică și vindecarea de orbirea sufletului.
La orbul din Sfânta Evanghelie lucrarea lui Dumnezeu a început de la vindecarea fizică, a orbirii, dar s-a terminat cu vindecarea sufletească. Cea dintâi, adică vindecarea vederii, s-a făcut fără mult efort, pentru că s-a făcut doar cu puterea dumnezeiască, dar la cea de a doua lucrare, adică vindecarea sufletului, a fost nevoie de participarea tânărului, care s-a luptat cu dușmanul lui Hristos, apărându-l ca pe un făcător de minuni, ca pe Fiul lui Dumnezeu.
Când Iisus s-a întâlnit cu el și l-a întrebat: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?” (In. 9, 35) și când i-a spus că El este, orbul a răspuns: „Cred, Doamne” și s-a închinat Lui. Cu aceasta se termină a doua lui naștere, cea spirituală, duhovnicească.
Sursa: Mănăstirea Sfântul Ierarh Luca
















Marți, 24 iunie 2025, parohia “Bunavestire a Maicii Domnului” din orașul Chiari, provincia Brescia, Italia a trăit un moment cu...
Ție, celei alese de Dumnezeu pentru ajutorarea celor suferinzi și din nevoi, cuvioasă maică Agafia, care fiind în neputință trupească...
„Prea proslăvit eşti Hristoase Dumnezeul nostru, Cela ce ai aşezat pe Părinţii noştri luminători pe pământ şi prin ei ne‑ai...
Pe lauda doctorilor şi mândria Simferopolului, pe alesul ierarh al lui Hristos şi ocrotitorul Mănăstirii Dovra, pe Sfinţitul Luca Doctorul...
Astăzi, 2 iunie 2024 a avut loc încheierea anului școlar 2023-2024 a Scolii Parohiale ”Sfanta Fecioara Maria” din cadrul Mănăstirii...
În Duminica a cincea după Paști (a Samarinencei), Preasfințitul Ambrozie, episcopul parohiilor ortodoxe moldovenești din Italia a oficiat Sfânta Liturghie...
La 26 mai, în Duminica a patra după Paști, Preasfințitul Ambrozie, episcopul parohiilor ortodoxe moldovenești din Italia s-a aflat în...

Adresarea Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova către cler şi popor
Ierarhii Bisericii Ortodoxe din Moldova s-au reunit în ședința Sinodului, la Reședința mitropolitană
Anunț: A XIV-a Conferință Internațională „Lecturi Paisiene” – 6-7 decembrie 2025
Jubileu: 90 de ani de la prima sfințire a bisericii din Văsieni
Cununie religioasă în Penitenciarul Cricova: familia – temelia reintegrării sociale
ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat sfințirea Prestolului și Sfânta Liturghie în Biserica istorică „Sf. M. Mc. Gheorghe” a Mănăstirii Suruceni
ÎPS Mitropolit Vladimir a vizitat biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel” din satul Valea Perjei, raionul Cimișlia