Să ne bucurăm de Nașterea și Botezul Domnului, de apropierea Sa desăvârșită față de noi
20:19, miercuri, 7 ianuarie, 2026 | Cuvinte-cheie: manastirea suruceni

Să dăm, credincioșilor, slavă lui Dumnezeu, Celui ce din multă milostivire S-a întrupat și cu sărăcia, și cu smerenia Sa a îmbogățit pe toți cei ce în ticăloșie sărăciseră, și a dat frumusețea cea dintâi celor ce cu credință strigă: Binecuvântat ești, Mântuitorule, Unule Iubitorule de oameni. (Stihiră la laude, Utrenia Înainteprăznuirii Nașterii Domnului)
Dragii noștri,
Avem deosebita bucurie de a Vă adresa sincere felicitări și urări de tot binele cu ocazia Sfintelor Sărbători, Nașterea și Botezul Domnului nostru Iisus Hristos.
Întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, sălășluirea în iesle, pogorârea Sa către noi să ne amintească de sărăcia noastră și de faptul că numai întru Domnul putem fi cu adevărat bogați. Într-o lume care se află în permanentă goană după bogății trecătoare, noi, creștinii, să căutăm adevărata bogăție – pacea lui Hristos, care este darul și, totodată, dovada legăturii noastre cu El. Să ne rugăm Fiului lui Dumnezeu, Cel ce S-a întrupat, să ne îmbogățească cu smerenia Sa și să ne redea, fiecăruia dintre noi, frumusețea cea dintâi, vindecându-ne de patimile și de neputințele noastre.
Să ne bucurăm de Nașterea și Botezul Domnului, de apropierea Sa desăvârșită față de noi, căci „nu este spațiu, nu este loc pentru păcat, dacă Hristos, Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit, intră în sufletul meu și al tău – prin Sfântul Botez, prin Sfânta Împărtășanie, prin Sfintele Taine”. (Sf. Iustin Popovici)
Sfintele Sărbători, Nașterea și Botezul Domnului, să ne aducă binecuvântare Cerească, pace, sănătate și alese împliniri duhovnicești.
Cu dragoste întru Iisus Hristos,
Domnul nostru,
Egumena Epistemia
împreună cu obștea monahală
Mănăstirea „Sf. M. Mc. Gheorghe”
Suruceni, 2026

„În toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi. Prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu...
„Pomenirea dreptului se face cu laude și binecuvântarea Domnului este peste capul lui. Fericit este omul care a aflat înțelepciunea...
Iubiţi fraţi şi surori întru Hristos, Vă așteptăm alături de noi să cinstim în rugăciune Aflarea moaștelor Sfântului Ierarh Dionisie,...
“De unde sunt oamenii nebuni in această lume, de unde vine nebunia in această lume? De la diavol. Cine vindecă de...
„Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să...
E vreo făptură pe faţa pământului pe care s-o fi făcut Dumnezeu şi apoi să o fi părăsit golaşă? Cine...
Porunca lui Hristos, Fiţi desăvârşiţi precum şi Tatăl vostru cel din ceruri desăvârşit este (Mt. 5:48), trebuie înţeleasă nu relativ,...
