„Crucii Tale ne închinăm, Hristoase… ” Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci la Mănăstirea Suruceni - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

„Crucii Tale ne închinăm, Hristoase… ” Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci la Mănăstirea Suruceni

12:45, duminică, 27 septembrie, 2026 | Cuvinte-cheie:

„Crucea este blestemul cel mare, este pedeapsa cea mai grozavă, cea mai înjositoare, destinată celor mai nelegiuiți. Or, Dumnezeu, în mila Sa, a luat asupra Lui acest blestem și din ea a făcut cinstea cea mai mare, căci Crucea este semnul Fiului Omului; este semn de binecuvântare, armă de nebiruit împotriva diavolului.” (Pr. Rafail Noica)

Duminică, 27 septembrie 2026, de Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, numeroși creștini s-au adunat la Mănăstirea Suruceni pentru a participa la Sfânta Liturghie. În această zi, Biserica ne așază înainte, spre meditație duhovnicească, taina Crucii lui Hristos, cea care, prin jertfa Lui, a devenit, așa cum cântăm în textele liturgice, „bucurie la toată lumea”, și ne îndeamnă să ne ridicăm privirea spre ea. Nu pentru ca ochii noștri să rămână pironiți asupra suferinței și nici pentru a ne spune că durerea ar fi ultimul adevăr al vieții omenești, ci pentru ca, privind Crucea, să-L vedem pe Hristos și, văzându-L pe Hristos, să înțelegem până unde merge iubirea lui Dumnezeu pentru noi.

„Hristos va rămâne, pentru robii Săi, același răstignit și împuns, rănile acestea ținându-i loc de podoabe împărătești. Și care dintre oameni s-a lăsat dus de atâta dragoste față de cineva, încât, pentru că îi este drag de acela, să sufere, nu numai bătăi de la el, ci și să îi treacă cu vederea orice nerecunoștință, ba încă să îndrăznească, aceste răni să le considere mai presus de orice?”, ne întreabă Sfântul Nicolae Cabasila.

Iar această iubire, pe care o vedem în Jertfa Fiului, este mărturisită chiar în cuvintele Sfintei Liturghii: „Sfânt eşti şi Preasfânt, Tu şi Unul-Născut Fiul Tău şi Duhul Tău cel Sfânt; Sfânt eşti şi Preasfânt, şi slava Ta este plină de măreţie. Căci Tu ai iubit lumea atât de mult, încât pe Unul-Născut Fiul Tău L-ai dat, ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Şi Acesta, venind şi toată rânduiala cea pentru noi plinind, în noaptea în care a fost vândut — sau, mai degrabă, pe Sine Însuşi S-a dat pentru viaţa lumii…”

Jertfa de pe Golgota ni-L descoperă pe Dumnezeu așa cum este El: Dragoste neclintită pentru fiecare dintre noi. Și totuși, cât de puțin trăim noi această taină a Crucii și a iubirii! Iubim puțin, iar cel mai adesea ne iubim pe noi înșine.

Mitropolitul Antonie de Suroj spunea: „Una din «fărădelegile» lui Hristos pentru care a fost condamnat la răstignire a fost învățătura dragostei. Aceasta semăna frică și derută în fiecare suflet, care nu era pregătit să moară păcatului, căci Evanghelia ne comunică vestea revoltătoare că nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu nicio formă a iubirii de sine, că fiecare trebuie să se lepede de omul cel vechi și să trăiască numai în iubirea lui Dumnezeu și de aproapele. Nici atunci, dar nici acum, oamenii nu pot să accepte cu ușurință adevărul acesta, fiindcă aceasta ar însemna să renunțe la tot ce e legat de egoism și de viclenie.”

Din iubire, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiul Omului; din iubire, El a murit cu moartea noastră, iar prin biruința Crucii ne-a dăruit viața veșnică. Însă această viață nu ne este dată doar spre desfătare și odihnă, ci ca un dar sfânt, pe care suntem chemați să-l împărtășim cu aceeași mărinimie, cu aceeași bogăție cu care Dumnezeu Însuși ne împărtășește viața Sa.

În cadrul Sfintei Liturghii, numeroși creștini s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Sursa: https://manastireasuruceni.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com