Zi de sărbătoare la mănăstirea ”Sfînta Treime” din localitatea Rudi
18:11, marți, 10 iunie, 2014 | Cuvinte-cheie: iubire, manastirea rudi, sarbatoare, sfanta treime, slujba

Cu prilejul zilei Sfîntului Duh, luni, pe 9 iunie, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, împreună cu Înalt Prea Sfințitul Agapit Arhiepiscop de Moghileov-Podolisk și Șargorod și cu un impresionant sobor de preoți a oficiat Sfînta Liturghie Arhierească la mănăstirea ”Sfînta Treime” din localitatea Rudi, care-și serbează în aceste zile hramul. Serviciul divin a fost săvîrșit în aer liber pe o Sfîntă Masă special amenajată într-un foișor din curte, deoarece biserica mănăstirii s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulțimea slujitorilor, a închinătorilor și pelerinilor care au ales să se roage aici de această mare sărbătoare. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul de maici al mănăstirii.
La sfîrșitul serviciului divin, vlădica Nicodim a rostit un cuvînt de învățătură în care s-a referit la importanța praznicului pe care îl sărbătorim astăzi. „Dumnezeu Tatăl, din iubire nemărginită L-a adus pe Unicul Său Fiu Jertfă pentru mîntuirea noastră. La încheierea misiunii Sale pămîntești, Mîntuitorul S-a înălțat la cer, dar a făcut bucurie ucenicilor Săi prin făgăduința Sfîntului Duh, care, pogorîndu-se peste Sfinții Apostoli a dat naștere Bisericii. Biserica este „stîlp și temelie a adevărului” (I Timotei 3,15) prin faptul că piatra din capul unghiului este Hristos, iar harul Duhului Sfînt este veșnic viu și lucrător în ea”. Totodată, Prea Sfinția Sa a adus mulțumiri obștii monahale și duhovnicului mănăstirii, arhimandritului Patrocl, pentru invitația și bucuria de a-l avea în mijlocul lor în rugăciune de această sărbătoare și a felicitat-o pe maica stareță, egumena Maria, pe toate viețuitoarele și închinătorii sfîntului așezămînt cu prilejul hramului.
La rîndul său, arhimandritul Patrocl, duhovnicul mănăstirii ”Sfînta Treime”, a adus mulțumiri, în numele întregii obști monahale, Prea Sfinției Sale pentru grija părintească ce o poartă mănăstirii și pentru slujba arhierească ce a fost săvîrșită, slujitorilor pentru bunăvoința de a sluji și a se bucura împreună de această masă duhovnicească și creștinilor pentru rîvna cu care mulți din ei au venit pe jos, din localități mai apropiate și mai îndepărtate, în cadrul tradiționalului pelerinaj ce se desfășoară cu binecuvîntarea Prea Sfințitului Nicodim al treilea an consecutiv, pentru a se bucura de sărbătoare.
La încheiere, fiecare creștin, în semn de felicitare și binecuvîntare arhierească, a primit prin mîna preoților cîte o iconiță cu Sfînta Treime.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni
















Condac 1: Veniți, ucenicilor ai lui Hristos, care însetați după împărăția cea cerească, să îi aducem laude iubitorului nostru ocrotitor,...
“Cel ce îşi ascunde păcatele lui nu propăşeşte, iar cel ce le mărturiseşte şi se lasă de ele va fi...
Condac 1 Învățătorului dreptslăvitoarei credințe celei întru Hristos, surpătorului și rușinătorului păgânătății, Izvorâtorului de mir, Marelui Mucenic Dimitrie, ostașul cel...
Toţi, iubiţii mei, toţi ne numim creştini. Dar ne întrebăm: suntem într-adevăr creştini? Ca să fie cineva creştin, trebuie să asculte şi...
Rugăciunile începătoare, obligatorii: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!...
Rugăciunile începătoare după care : Condacele și Icoasele: Condacul 1 Pe mlădiţele cele sfinţite ale lui Hristos, pe râurile înţelepciunii...
Iubiţii mei fii duhovniceşti, Astăzi pământul musteşte continuu de sângele războaielor şi al celorlalte mari nenorociri câte se întâmplă. Musteşte,...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău