Toate pornesc din familie

Familia este prima celulă nu doar a societăţii, ci şi a Bisericii, fiind cea mai veche instituţie atestată de istorie. Sfânta Scriptură ne relatează că familia este instituită şi binecuvântată de către Dumnezeu, referindu-se la protopărinţii Adam şi Eva, precum şi la evoluţia familiei pe parcursul istoriei biblice.

Totodată, familia dobândeşte în creştinism un statut aparte, Nunta sau Căsătoria fiind ridicată la nivel de Taină. S-au scris mii de tratate despre familie, care este primordială creşterii, educării şi formării personalităţii. Începând cu secolul IV d. Hr. Sfinţii Părinţi şi scriitorii creştini dezvoltă tema familiei creştine, care este privită drept „biserica cea mică” sau „biserica de acasă”. Astfel, în istoria bisericească descoperim numeroase modele de familie, care au trăit şi au desăvârşit morala creştină. Din vechime, creştinii îi invocă în rugăciuni pe Sfinţii Adrian şi Natalia, pe Sfinţii Mucenici Gurie, Samon şi Aviv, iar în spaţiul slav pe Sfinţii Petru şi Fevronia, drept protectori ai familiei.

Caracteristica vieţii este iubirea. „Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el.” (I Ioan 4, 16). Or, familia pentru a fi trainică şi durabilă, împlinindu-şi misiunea, urmează să stăruie în dragoste. Dragostea în ortodoxie este una jertfelnică şi culminează cu dăruirea în numele Domnului şi a aproapelui.

Tema familiei a fost un subiect mereu analizat, discutat şi actual pentru orice vreme şi orice societate. Dar cea mai supusă provocărilor este familia în contemporaneitate. Are mult de suferit aspectul duhovnicesc al familiei.

Nimic nu este mai important şi mai temeinic în această viaţă decât consolidarea şi desăvârşirea familiei. Nu în zadar se zice că toate pornesc din familie şi la sigur revin în familie. Să valorificăm familia şi cu „instrumentele”, „armele” creştine.

Familia a trecut prin diverse etape evolutive, dar scopul ei a rămas acelaşi: procrearea şi într-ajutorarea izvorâtă din dragoste.

Ceea ce familiile creştine nu pot dobândi prin eforturi comune, încearcă s-o facă cu ajutorul dumnezeiesc. Or, familia este nucleul vieţii sociale şi cea care primeşte o dublă binecuvântare întru buna ei creştere şi dezvoltare: pe de o partea, cea a părţilor, pe de alta, a Domnului.

Tinerii trebuie pregătiţi pentru viaţa de familie de sine stătătoare. Orice cuplu din faza incipientă e bine să se dezvolte aparte, în „cuibul” său, ca să nu fie afectat de factori externi. Un prim obstacol în creşterea şi maturizarea familiei sunt chiar părinţii tinerilor ce se căsătoresc, când încearcă să-i dădăcească mai toată viaţa.

Cei care întemeiază o familie trebuie să fie la maximum de responsabili de obligaţiunile lor, căsătoria fiind izvorâtă din sentimente sincere şi curate. Totodată, tinerii trebuie să renunţe la sine, deci să depăşească egoismul, înţelegând că trebuie să se jertfească familiei.

E bine ca până la întemeierea familiei tinerii să stăruie întru o viaţă curată, neprihănită, prin aceasta se vor evita multe păcate şi vicii de care este contaminată societatea modernă.

Familia creştină trebuie să-şi rânduiască viaţa nu doar după voia sa, ci şi după învăţătura Bisericii şi astfel se vor evita diverse tensiuni şi obstacole în viaţă.

Important este ca toţi membrii familiei să fie în acelaşi duh, dar şi să se pună cu toţii în acelaşi „jug” de slujire unul altuia şi împreună celor din jur şi Domnului.

Anii de restriște au eliminat elementul religios în formarea personalităţii. Punem multă nădejde că Biserica va redeveni factor decisiv în formarea şi creşterea familiilor. Or, astăzi se încearcă readucerea învăţăturii şi moralei creştine în viaţa de zi cu zi, aceasta fiind mereu un factor important în consolidarea familiei.

Preot Octavian MOȘIN