„Credincioşi” nenorociţi

Religia noastră este religia religiilor, sau, prin revelaţie, adevărata religie. Celelalte religii sunt omeneşti, găunoase. Ele nu cunosc măreţia Dumnezeului Celui în Treime. Nu cunosc că ţelul, chemarea noastră este să devenim dumnezei după har, să ne asemănăm cu Dumnezeu cel în Treime, să devenim una cu El şi în mijlocul nostru. Aceste lucruri nu sunt cunoscute de celelalte religii. Cel mai înalt ţel al religiei noastre este ca toţi să fie una. În aceasta se întregeşte lucrarea lui Hristos. Religia noastră este iubire, este dragoste, este înflăcărare, este nebunie, este dorire arzătoare a celor dumnezeieşti.

Pentru mulţi însă, religia este o luptă, un chin şi o frământare. De aceea, ei îi socotesc pe mulţi dintre cei „credincioşi” nenorociţi, căci văd în ce hal se află. Şi de fapt aşa şi este. Pentru că, dacă cineva nu înţelege adâncimea religiei şi nu o trăieşte, religia sfârşeşte prin a deveni boală, şi încă una înfricoşătoare. Atât de înfricoşătoare, încât omul îşi pierde stăpânirea propriilor fapte, devine nehotărât şi slab, este plin de chinuri şi de frământări, şi este purtat de duhul cel rău. Face metanii, plânge, strigă, chipurile se smereşte, şi întreagă această smerenie este o lucrare drăcească. Asemenea oameni trăiesc religia ca pe un fel de iad. În biserică fac metanii, cruci, zic „suntem păcătoşi, nevrednici”, şi îndată ce ies afară încep să hulească cele dumnezeieşti dacă cineva îi necăjeşte puţin. Se vede limpede că la mijloc este un diavol. În realitate, religia creştină îl preschimbă şi îl tămăduieşte pe om. Întâia temelie pentru ca omul să desluşească şi să deosebească adevărul este smerenia. Egoimul întunecă mintea omului, îl încurcă, îl duce la înşelare, la erezie. Este important ca omul să cunoască adevărul.

Din Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  p. 160-161