Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi
10:09, miercuri, 18 martie, 2015 | Cuvinte-cheie: Adam, dumnezeu, eva, iisus, masa, neascultare, omul, pacatul, pacatul invidiei, pocăinţă, porunca, puterea sufleteasca, sfaturi duhovnicești, stare, ucenicii

Omul, săvârşind păcatul, se ascunde de Dumnezeu, deci se îndepărtează, se înstrăinează de El.
Locul dragostei, respectului şi ascultării faţă de Dumnezeu este luat de cel al fricii, al temerii de El; aceasta pentru că omul îşi dă seama că a greşit prin neascultare faţă de porunca dată de Dumnezeu; în această stare, omul nu mai are puterea sufletească de a cere iertare şi a se apropia de Dumnezeu; Adam dă vina pe Eva iar Eva pe şarpe – diavolul.
Păcatul, oricare ar fi el, produce o tulburare în sufletul omului. Să ne amintim ce a zis Dumnezeu către Cain care invidia pe fratele său, Abel; „Pentru ce te-ai întristat şi pentru ce s-a posomorât faţa ta? Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!” (Fac. 4, 6-7). Cain n-a putut să biruiască păcatul invidiei şi, ca urmare, a ucis pe fratele său, Abel (Fac. 4, 8).
Tulburarea produsă de păcat înseamnă o îmbolnăvire a minţii şi a sufletului omului. Păcătosul este numit în Sfânta Evanghelie, bolnav: „Şi pe când şedea El la masă, în casă, iată, mulţi vameşi şi păcătoşi au venit şi au şezut la masă împreună cu lisus şi cu ucenicii Lui. Şi, văzând fariseii, au zis ucenicilor: <Pentru ce mănâncă învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii?> Şi auzind El, a zis: <Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Dar mergând, învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfa; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă>” (Mat. 9, 10 – 13).
Din Înaltpreasfințitul Pimen, Povățuiri pentru spovedanie, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2002, p. 7-8

Lumea s-a îndepărtat de Dumnezeu. Nu-şi mai aminteşte de El, nici nu mai trăieşte după poruncile Lui. Bisericile sunt goale,...
„(Ştim)… că Dumnezeu este atotputernic şi poate să facă absolut tot, tot ce nu poţi gândi… şi mai mult (decât...
„Dacă păziți poruncile Mele, veți rămâne întru iubirea Mea”. (Ioan 15,10) Există trei lucruri pe care trebuie să le țină...
La o conferinţă, primeam bilete. Şi-mi zice unul că el are un păcat mic. Dar eu cunosc un păcat şi...
Dacă omul nu lucrează (pentru Dumnezeu), caută mereu să se îndreptăţească. „Diavolul m-a pus să păcătuiesc”, sau „Adam e de...
Nu se poate pune astfel de întrebare, fiindcă există şi femeie, şi bărbaţi păcătoşi dar şi sfinţi. Mulţi consideră că...
Spuneam să nu dispreţuim prostiile. Acum zic să nu dispreţuim nici păcatul, ca putinţă de a ne revela virtutea, dacă...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău