Fii cu Domnul în fiecare zi, clipă de clipă
7:28, miercuri, 1 iulie, 2020 | Cuvinte-cheie: binecuvantare, dumnezeu, fapte, gânduri, începerea lucrului cu Dumnezeu, jean claude larchet, multumire, plamada, rugăciune, Ține candela inimii aprinsă

Dintru început ia-ţi îndreptar credinţa, ca să dai rost şi noimă vieţii tale, s-o cârmueşti, adică, cu toate ale sale către Dumnezeu. Fără de El e vană şi deşartă, şi nimicnicie. Cu El, viaţa-i bogată şi plină de tâlc.
Fii cu Domnul în fiecare zi, clipă de clipă.
Fă-ţi cale către El cu faptele şi gândurile tale.
Cel care le-a făcut pe toate, a pus în toate un temei dumnezeiesc. Împărtăşeşte-te de ele, dar, duhovniceşte, cum le-a gândit pe ele Dumnezeu, cu gândul pururea la El. C-ai să dai seama de cum te-ai folosit de toate cele ale vieţii tale.
Începe tot lucrul tău, oricât de mic, cu Dumnezeu şi săvârşeşte-l ca înaintea feţei Sale.
Sârguieşte ca pe toate să le faci cu Domnul, şi fără El nimica să nu faci.
Ai pentru asta sfânta rugăciune. Pune plămada ei în fiecare faptă şi în fiecare gând. Ce-ai de făcut, începe cu binecuvântare, şi mulţumeşte când ai isprăvit. Izbânda pune-o pe seama lui Dumnezeu; pentru ponoase, cere-I Lui iertare. Roagă-te când lucrezi, ori măcar lucrează în duh de rugăciune. Că rugăciunea unelteşte ca nimeni alta unirea omului cu Dumnezeu.
Zi de zi, uită tot mai mult de tine şi uită-te tot mai mult la Dumnezeu. Trăieşte mai puţin din ale tale şi mai mult din ale Sale. Şi tot mai mult ai să te legi de El.
Seara, socoteşte câte greşale ai făcut şi te căieşte; dimineaţa, ia-ţi viaţa ta de la început, fiecare zi a ta să fie încă un pas spre Dumnezeu.
Nu-i trândăvie viaţa, ci trudă şi alergare. Adună în toată vremea vieţii tale cu Hristos, ca să nu ţi se risipească viaţa. Ca în veşnicie sp viem întru El, Cel ce este „totul întru toţi” (Col. 3, 11).
Jean-Claude Larchet, Ţine candela inimii aprinsă. Învăţătura Părintelui Serghie, Editura Sophia, p. 107-108


Cât de des ne îmbolnăvim numai din aceea că nu ne rugăm înainte de masă şi nu chemăm binecuvântarea lui...
Atunci când un credincios se apropie de un preot să-i ceară binecuvântare, Domnul îl binecuvântează pe preot, iar apoi preotul,...
Recent, un grup de 20 de profesori de la Liceul „Petru Rareș” din orașul Soroca, au trăit cele mai intense...
Prin această rugăciune, Părintele cere binecuvântarea lui Dumnezeu ca în vremea întregii zile să lucreze după voia Acestuia. Scrie: „Binecuvântează,...
Iubiți credincioși, multă zarvă, multă frământare este acum în lume, dar să zicem și noi, laolaltă cu psalmistul: „În Domnul...
Începe să faci lucrurile cele de fiecare zi și fie ca toată lucrarea ta să fie spre slava lui Dumnezeu....
În multe locuri, Sfânta Scriptură mărturiseşte despre responsabilitatea părinţilor faţă de copii. În Vechiul Testament găsim exemple despre cum sunt...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău