A văzut lumina tiparului cartea SLUJIND BISERICA ȘI NEAMUL, Cuvinte ale Mitropolitului Vladimir (Cantarean)
16:31, joi, 18 iulie, 2019 | Cuvinte-cheie: apariții editoriale, ÎPS Mitropolit Vladimir, mitropolit vladimir
Către aniversarea a 45 de ani de slujire clericală și a 30 de ani de slujire arhierească a Înalt Preasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove a văzut lumina tiparului cartea SLUJIND BISERICA ȘI NEAMUL, Cuvinte ale Mitropolitului Vladimir (Cantarean).
Lucrarea SLUJIND BISERICA ȘI NEAMUL, Cuvinte ale Mitropolitului Vladimir (Cantarean) a adunat între coperțile sale 30 de ani de istorie și viață bisericească în țara noastră, reprezentați prin pastoralele, predicile, interviurile și cuvântările Înalt Preasfințitului Mitropolit Vladimir, făcute pe parcursul slujirii arhierești (1989-2019) a celui mai longeviv Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova de până acum.
Această ediție jubiliară este expresia vie a dedicației totale, a muncii asidue și a dragostei creștinești ce caracterizează truda și activitatea Mitropolitului Vladimir în relația cu plinătatea Sfintei noastre Biserici.
Fiecare text este un argument în favoarea statorniciei în crez a Întâistătătorului, or, chiar dacă cele spuse aici au fost afi rmate în perioade de timp marcate de diferite frământări și incertitudini sociale, mesajul Mitropolitului a fost de fiecare dată clar, răsunător și exact – inspirat din învățătura Ortodoxiei și îndreptat spre buna înțelegere și armonia dintre oameni, fără a deveni maleabil în vâltoarea evenimentelor. Anume această calitate de mediator calm și ferm a Înalt Preasfinției Sale alimentează prezența sa cu credință, vitalitate și speranță, molipsind și pe cei din jur cu acești factori, care până la urmă duc spre depășirea tuturor obstacolelor ce stau în calea păcii și liniștii celor de obște.
Prin tactul, corectitudinea și diplomația sa, Vlădica Vladimir stă la polul opus al machiavelismului, demonstrând tuturor că o voce se poate face auzită și poate influența soarta unui întreg popor, fără a recurge la tertipuri, ci folosindu-se doar gândurile curate și dorința sinceră de a contribui la renașterea morală, culturală și spirituală a neamului.
Înainte de expunerea puternicului mesaj social, Mitropolitul are grijă să transmită atât clerului, cât și credincioșilor esența credinței dreptmăritoare, făcând acest lucru într-un mod natural, deci sincer, și într-o manieră lejeră, dar nu simplistă, astfel încât esența cuvântului său să fi e înțeleasă de oameni din categorii diferite, dar pe care îi unește cel mai important lucru – credința în Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Aceasta este una dintre calitățile-cheie ale Înalt Preasfinției Sale, care l-au consacrat ca un îndrumător chibzuit și iubitor de cei pentru care a făgăduit Domnului să-i păstorească și care este ascultat și urmat de creștini cu sinceritate și cu dragoste.
Nu vom exagera deloc dacă vom numi această culegere o radiografie a personalității spirituale și culturale a Mitropolitului Vladimir, pentru că, parcurgând aceste pagini, cititorul va înțelege foarte clar locul și rolul acestei distinse personalități în istoria noastră ca popor creștin, dar mai ales modul în care a știut să se facă remarcat și auzit.
Cuvântul este o amprentă a celui care l-a rostit sau l-a scris; astfel, cele afirmate de către Chiriarh în acești primi 30 de ani de arhipăstorie au lăsat urme adânci, demne de urmat, în cartea istoriei noastre recente de renaștere și regăsire, de revenire în albia fi rească a credinței noastre ancestrale.
Vă îndemnăm să citiți cu luare-aminte aceste mărturisiri de credință ale unui om care și acum, după atâția ani de slujire poporului său, rămâne plin de vitalitate, dând dovadă de sacrificiu, dar mai ales de ascultare, în marea operă de îndrumare a semenilor prin lumina Sfintei Evanghelii a lui Hristos.
Suntem ferm convinși că fi ecare dintre cei care vor lectura cartea se vor regăsi cu siguranță în reflecțiile Înalt Preasfințitului Mitropolit Vladimir, căci nu poate fi altfel atunci când vorbele sunt spuse din suflet pentru suflete, fi ind însoțite de fapte mari și folositoare, venite în sprijinul celor propovăduite.
Lucrarea SLUJIND BISERICA ȘI NEAMUL, Cuvinte ale Mitropolitului Vladimir (Cantarean) reprezintă crâmpeie de istorie, exprimate prin portretul unei conștiințe și marcate de dragostea de Dumnezeu și de aproapele – înțelegeți-le, trăiți-le și valorifi cați-le ca pe o adevărată hrană duhovnicească și ca pe o apă ce vine să potolească setea cunoașterii Adevă-
rului.
† IOAN (Moșneguţu),
Episcop de Soroca,
vicarul Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove