Apariție editorială: Volumul enciclopedic “Vrednici ostenitori ai Bisericii”
9:21, luni, 21 august, 2017 | Cuvinte-cheie: apariții editoriale, preoti basarabeni, volum enciclopedic, vrednici ostenitori

Cu ocazia popasului aniversar a 65 de ani de viaţă pământească a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, a avut loc lansarea volumului enciclopedic “Vrednici ostenitori ai Bisericii”, care se înscrie în colecţia “Personalităţi basarabene” iniţiată de către protoiereul Octavian Moşin, doctor în teologie, şi preotul Mihail Bortă.
Lucrarea înglobează în sine oameni, destine, evenimente într-o formulă enciclopedică. Sunt oamenii care au lăsat urma lor de neşters în istorie, sunt destine care pot servi ca modele de virtute umană şi de slujire cu devotament şi dăruire Sfintei Credinţe, evenimente care ne-au marcat existenţa în diferite perioade, epoci, sub diferite regimuri.
În Cuvântul înainte al lucrării ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, evidenţiază că: “Volumul Vrednici ostenitori ai Bisericii vine cu exemple, cu modele concrete care ne vor ghida în trăirea vieţii de zi cu zi, aşa cum au trăit-o moşii şi strămoşii noştri – oameni de rugăciune, oameni de credinţă, oameni cu demnitate şi cu jertfire de sine în numele semenilor. Să ne concentrăm şi noi pe fapte plăcute lui Dumnezeu. Să ne extindem viaţa, apucându-ne de lucru, şi harul Sfântului Duh va fi cu noi.
Prin această lucrare, alcătuitorii pun în lumină vieţile pământeşti, uneori uimitoare, ale unor personalităţi neordinare, care au pus adevărul, credinţa sinceră şi valorile morale mai presus de orice, chiar şi de propria existenţă.
Astăzi, omenirea are nevoie de o trezire la realitate, de repere trainice, iar modelele de viaţă expuse în lucrarea Vrednici ostenitori ai Bisericii ar putea fi un imbold pentru acţiune şi revenire la normalitate. Sperăm că volumul va constitui încă un pas spre adoptarea unui comportament moral, care promovează demnitatea persoanei umane – chip şi asemănare a Creatorului. ”
Editori:
Octavian MOŞIN, preot, doctor în teologie, conferenţiar universitar
Mihail BORTĂ, preot
Cuvânt-înainte:
VLADIMIR (CANTAREAN), Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove
Au colaborat:
IOAN (MOŞNEGUŢU), Episcop de Soroca
SILUAN (ŞALARI), Episcop de Orhei
NICOLAE CIOBANU, preot
Redactor coordonator: Angela Levinţa
Redactor literar: Larisa Erşov


Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim. Viața și învățăturile Autor: Arhim. Antipa Burghelea Editura: BASILICA Descriere Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de...
În curând, pasionații de teologie, medicină și istorie se vor putea bucura de lansarea celei de-a doua ediții extinse a...
Editurile Patriarhiei Române au publicat anul acesta numeroase titluri ziditoare de suflet, lucrări de cercetare de nivel academic, cărți de...
Volumul „Slujba Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei, făcătorul de minuni – pe notație psaltică” a apărut la Tipografia Cărților Bisericești...
Autor: Iurie Colesnic. ISBN: 9789975865319. Editura:CARTIER. Colecție:C(ART)IER. An ediţie: 2021. Format: 166×240, legat. Număr de pagini: 380. Ideea cărții mi-a...
Voi nu trebuie să știți ce-am pătimit noi acolo (în temnițe). Voi trebuie să știți trei lucruri. Cum am intrat...
La Editura Basilica a Patriarhiei Române a fost reeditat volumul de predici la Duminicile de peste an „Evanghelia slavei lui Hristos”, semnat de Preafericitul...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău