Apel de ajutor pentru pruncul Dragoș, diagnosticat cu cancer la ochișor
21:24, sâmbătă, 1 iunie, 2024 | Cuvinte-cheie: act de caritate

Bună ziua, suntem o familie tânără, avem un băiețel minunat, Dragoș iar astăzi, 1 iunie chiar de ziua copilului, face un anișor.
Trebuia să fie o zi specială pentru noi, însă anul acesta va fi o zi mai tristă. La data de 28 mai 2024, la un control de rutină oftalmologic am aflat vestea cruntă că copilul nostru suferă de retinoblastom (mai pe popular, cancer la ochișor), care în cazul nostru este într-o formă foarte agresivă.
În Republica Moldova nu se tratează astfel de diagnostic și suntem nevoiți să plecăm cât mai urgent peste hotare la o clinică specializată pentru un tratament de lungă durată și foarte costisitor pe care la moment nu ni-l permitem financiar.
Vrem ca să îi putem oferi copilului nostru o copilărie fericită însă nu vom putea reuși fără ajutorul DVS, al oamenilor cu sufletul bun.
Vă rog ca o mamă cu sufletul care îi plânge, să ne ajutați copilașul în această luptă cruntă.
Mulțumesc tuturor celor care ne susțineți deja și Mulțumesc anticipat celor care ne vor ajuta în acest drum anevoios.
Dumnezeu să aibă grijă de toți copilașii !!!
a menționat mama pruncului Dragoș.
Se donează cu orice tip de card in orice valută, conversia se face automat de către bancă la cursul zilei respective
Vă mulțumim pentru donație!
Expediați un SMS cu conținutul 1028 la:
2910 (abonatii Unite), 1 SMS – 45 MDL
2910 (abonatii Moldcell), 1 SMS – 45 MDL
Sună la numărul 090009002 (abonatii Moldtelecom), pentru a dona 45 lei.
(Donațiile parvenite în urma apelurilor telefonice, se împart echivalent la toate cazurile active).
Pentru informaţii privind adresele de poziţionare a terminalelor MMPS, vizitaţi www.mmps.md
Indicaţi codul: 1028
Sistemul de plată PayPal vă permite rapid, convenabil și sigur să efectuați donații de pe site-ul nostru la [email protected]
Vă mulțumim pentru donație!
Rechizite bancare pentru transfer în MDL (lei moldoveneşti)
Beneficiar: Fundaţia „Caritate.MD”
Adresa: bd. Moscovei 17/4, mun.Chisinau, Republica Moldova, MD-2068
C/f: 1010620001522
IBAN MDL: MD47MO2224ASV35534787100
Banca: OTP Group S.A.,
Codul bancii: MOBBMD22
Adresa băncii: bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt 81A, mun. Chişinău, MD-2012
DE
Rechizite bancare pentru transfer în EUR (euro)
Beneficiar: Fundatia „Caritate.MD”
Address: bd. Moscovei 17/4, mun.Chisinau, Republica Moldova, MD-2068
IBAN EURO: MD06MO2224ASV05215347100
Cod IDNO: 1010620001522
Beneficiary’s Bank Name:OTP Group S.A.,
Beneficiary’s Bank Address: Moldova, Chisinau, MD-2012, str. Stefan cel Mare, 81A
Beneficiary’s Bank BIC: MOBBMD22XXX
Correspondent Bank Name: Commerzbank, Frankfurt am Main, Germany
Correspondent Bank BIC: COBADEFFXXX
Remitance information : for patient (name)
Rechizite bancare pentru transfer în USD (dolari sua)
Beneficiar: Fundatia „Caritate.MD”
Address: bd. Moscovei 17/4, mun.Chisinau, Republica Moldova, MD-2068
IBAN USD: MD02MO2224ASV05215427100
Cod IDNO: 1010620001522
Beneficiary’s Bank Name:OTP Group S.A.
Beneficiary’s Bank Address: Moldova, Chisinau, MD-2012, str. Stefan cel Mare, 81A
Beneficiary’s Bank BIC: MOBBMD22XXX
Correspondent Bank Name: Societe Generale, New York, USA
Correspondent Bank BIC:IRVTUS3NXXX
Remitance information : for patient …
Sursa: https://www.caritate.md/




„Flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și...
În dimineața zilei de 17 iunie 2022, la numai 26 de ani diaconul Gheorghe Cioruța, cleric al bisericii „Sf. Arh....
În ajunul sărbătorii Nașterii Domnului, 6 ianuarie 2023, episcopul Ioan de Soroca, vicar mitropolitan, s-a deplasat în orașul Drochia, unde,...
Joi, 19 decembrie 2019, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, la Reședința mitropolitană din Chișinău, peste 30 de copii proveniți...
Comunitatea parohială cu hramul în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae din orașul Cricova a distribuit rechizite școlare pentru peste 100 de...
Fericit cel care caută la sărac şi la sărman; în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul. (Psalmul...
În urma apelului lansat de preotul Alexandru Milovan, comunitatea din Bacea a strâns 12.000 euro, sumă cu care a fost...
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău