Au fost înmânate diplomele de master pentru 32 de absolvenți ai USM
14:10, vineri, 7 iulie, 2017 | Cuvinte-cheie: diplome, masterate, masterate ortodoxe, usm

Zilele acestea Universitatea de Stat din Moldova a înmânat diplomele de licență și de master pentru absolvenții anului universitar 2016/2017.
32 de studenți de la programele de master creștin au susținut cu bine examenele de absolvire și teza de master, astfel le-a fost înmânată diploma binemeritată.
13 absolvenți sunt de la programul Studii filologice și spiritualitate creștină și 19 de la Istoria și cultura religiilor.
Astăzi, de Nașterea Sf. Ioan Botezătorul a avut loc atât ceremonia de înmânare a diplomelor de master pentru unii absolvenți, cât și săvârșirea unui Te Deum de mulțumire la capela universitară.
Un sobor de preoți absolvenți în frunte cu părintele profesor Octavian Moșin, curatorul acestor programe de master, au mulțumit Domnului pentru toate binefacerile revărsate asupra învățăceilor acestor programe.
Părintele Octavian a menționat că în cei patru ani, de când au fost inițiate programele de master creștin, 118 teologi, pedagogi, juriști și psihologi au susținut tezele.
Este de menționat că și în acest an de studii universitar, începând cu 24 iulie, pot fi depuse actele la programele de masterat din cadrul USM.
Informații suplimentare la nr. de telefon: 079481586.










Absolvenții din acest an ai Academiei de Teologie Ortodoxe din Moldova au participat joi, 14 iunie, la cursul festiv, când...
Interpretul de muzică populară Anatol Latîşev vrea să devină preot. Artistul, în vârstă de 56 de ani, a absolvit Academia...
Luni, 5 iunie 2017, într-o atmosferă festivă, alături de conducerea ATOM, de dascăli, de rude și de apropiați, noua pleiadă...
Niciodată nu ai să vezi un lup căruia să-i pese de părerea oilor. Chiar dacă cineva face o gaură în...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău