Articole scrise de Magdalena Munteanu
Sf. Nicolae Velimirovici – Gânduri pentru a 6-a săptămână a Postului Mare: „Roagă-l pe Dumnezeu să îţi curăţească inima, şi vei vedea o neaşteptată minune”
„Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pre Dumnezeu.” (Mat. 5:8) 1. Ochiul curat vede lumea şi tot ce este în lume; iar ochiul în care a intrat un pai nu poate nici să se uite, nici să vadă. Aşa este şi cu inima omului. Dumnezeu a dăruit inima omenească cu osebită vedere….
6:22, luni, 22 aprilie, 2024 | Continuarea
Cel ce-şi neglijează familia, pe motiv de evlavie e mai rău decât un păgân
Sfântul Pavel spune că, cel ce-şi neglijează familia, de exemplu, pe motiv de evlavie, acela a căzut din credinţă şi este mai rău decât un păgân. Adică, faptul de a trăi duhovniceşte, nu înseamnă că te rupi de viaţă şi nu te mai ocupi de familie, de copii, ci înseamnă că încerci să le transfigurezi,…
4:52, joi, 18 aprilie, 2024 | Continuarea
Când nu iubești, îl simţi pe celălat ca pe o povară
Când există dragoste adevărată şi răbdare, atunci îl îndreptăţeşti pe celălalt. Ca să-l rabzi pe celălalt, trebuie să-l iubeşti, să te doară pentru el. Dacă nu te doare pentru el, îl simţi ca pe o povară. Când există dragoste adevărată şi răbdare, atunci îl îndreptăţeşti pe celălalt şi te acuzi doar pe tine însăţi: “Dumnezeul…
2:40, joi, 18 aprilie, 2024 | Continuarea
Toate se întâmplă cu îngăduința lui Dumnezeu
Tot ceea ce este desăvârșit și înalt, totul este din Pronia lui Dumnezeu. Dar, de asemenea, și tot ceea ce este haotic este îngăduit de Domnul. Nici aici, pe pământ, nici în Ceruri – nimic nu se întâmplă fără Pronia și fără îngăduința lui Dumnezeu. Tot ceea ce este desăvârșit și înalt, totul este din…
2:16, joi, 18 aprilie, 2024 | Continuarea
De o mie de ori este mai bine să îl stăpânească pe om risipa, decât zgârcenia
Dacă îl stăpâneşte pe om zgârcenia, boală mai mare nu există. Economia este bună, dar să ia aminte omul ca să nu-l stăpânească încet-încet diavolul cu zgârcenia De cel zgârcit îşi bat joc toţi. A fost un moşier foarte bogat. Avea ogoare într-o regiune, avea şi în Atena clădiri, dar era foarte zgârcit. Odată a…
5:12, marți, 16 aprilie, 2024 | Continuarea
Familia preotului
Familia preotului, mai mult ca oricare altă familie, are datoria de a forma biserica din casă. Pentru înființarea ei e nevoie de viața duhovnicească a părinților, mai ales a tatălui. Copiii simt această viață și se inițiază odată cu vârsta. E necesar să se găsească întodeauna timp pentru discuții și rugăciuni în comun, după cum…
3:45, marți, 16 aprilie, 2024 | Continuarea
Vreau să mă fac călugăriţă
– Aş dori să merg la mănăstire. Nu ştiu dacă se poate, nu ştiu unde să merg, ce condiţii trebuie să îndeplinesc, cu ce să merg şi cum să procedez. Cu recunoştinţă şi mulţumire şi pentru acest site şi pentru efort. Doamne ajută! (Cristina) – Dacă vreţi cu adevărat să vă faceţi călugăriţă, atunci lumea…
1:56, marți, 16 aprilie, 2024 | Continuarea
De unde atâta iubire?
Trăim într-o lume în care nu doar ura face numeroase victime, ci şi falsa iubire. Cea din urmă este o boală mai perfidă şi mai greu de vindecat decât cancerul răutăţii. Perfidă, pentru că „iubăreţului” i se pare că este sănătos tun. Alţii sunt cei bolnavi. Greu de vindecat, întrucât falsa iubire pentru semeni este……
11:47, marți, 16 aprilie, 2024 | Continuarea
Postul ne ajută să apreciem mâncarea ca pe o binecuvântare
Desigur, este greu să fii un bun postitor. Noi învăţăm smerenia atunci când ne dăm seama cât de lipsiţi de putere suntem în faţa costiţelor la grătar, a puiului fript, a cozonacului. Stomacul nostru şi papilele gustative sunt corupte până la degradare şi nu le place până nu li se face voia. Abțineți-vă de la…
2:26, joi, 11 aprilie, 2024 | Continuarea
Imnul Heruvimilor – Heruvic, P. I. Ceaikovski
P. I. Ceaikovski – Imnul Heruvimilor – Heruvic. Interpretat de Corul de Cameră al Ministerului Culturii URSS, în interiorul catedralei „Sf. Catedrala lui Vasile” din Moscova.
7:52, miercuri, 10 aprilie, 2024 | Continuarea
Biserica online: Preoții și vloggingul
Datori să-l comunice pe Dumnezeu, preoții mileniului trei au înțeles că acest lucru poate și trebuie să fie făcut inclusiv prin noile tehnologii. Contextul recent al pandemiei a adus aproape instant în mediul digital o cantitate uriașă de conținut video religios însă câștigul cel mai important este conștientizarea că platformele de socializare sunt un mijloc…
6:06, miercuri, 10 aprilie, 2024 | Continuarea
Adunarea Ordinară a Vicariatului de Orhei: Preoții se angajează în inițiative pentru solidaritate și unitate înainte de Sărbătorile Pascale
Într-o atmosferă de solemnitate și unitate spirituală, a avut loc adunarea ordinară a Vicariatului de Orhei, desfășurată ca de fiecare dată cu Binecuvântarea Prea Sfințitului Siluan, Episcop de Orhei. Unul dintre aspectele centrale ale discuțiilor a fost siguranța lăcașelor de cult în timpul sărbătorilor de Paște. Sa decis implementarea măsurilor suplimentare de securitate pentru a…
5:27, miercuri, 10 aprilie, 2024 | Continuarea
A se învăţa omul a posti este o luptă şi trebuie voinţă
Ai auzit de Cuviosul Paisie cel Mare? Patruzeci de ani a trăit numai cu Sfânta Împărtăşanie. Se împărtăşea o dată la 40 de zile şi nu-i mai era foame şase săptămâni! Şi mergând el odată prin pustie, tocmai în ziua în care a împlinit 40 de zile, a întâlnit un om care se tăvălea pe…
9:41, miercuri, 10 aprilie, 2024 | Continuarea
Maica Domnului și sectarii – p. Pimen Vlad
Ascultați un cuvânt al p. Pimen Vlad în care acesta abordează tema lipsei de respect a (neo)protestanților relativ la Maica Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos, cea care a fost și este atât de curată încât s-a învrednicit să-L nască după trup pe însuși Dumnezeu. Vizionare plăcută! Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelni… Pentru…
9:32, marți, 9 aprilie, 2024 | Continuarea
REC din casa Domnului. Povestea călugărului de la Nicoreni
REC din casa Domnului. Povestea călugărului Afanasie de la Mănăstirea Nicoreni. Reportaj realizat de Agora Moldova, www.agora.md
9:02, marți, 9 aprilie, 2024 | Continuarea


În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc