Articole scrise de Natalia Lozan
Rugăciune către Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu la vreme de necaz şi de întristare
alcatuita de episcopul Nicolae Velimirovici Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său. Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările. Umple-mi inima…
12:27, sâmbătă, 14 septembrie, 2013 | Continuarea
Când te vei întoarce și vei suspina, atunci te vei mântui…
„Când te vei întoarce și vei suspina, atunci te vei mântui; și vei cunoaște unde ai fost.” (Isaia 30, 15) Desori ne imaginăm că, în grijiile și greutățile noastre, nu trebuie să lipsească niciodată o stare de apăsare și panică. Nu-i înțelegem și-i judecăm pe cei ce adoptă o atitudine calmă față de necazurile vieții….
11:27, sâmbătă, 14 septembrie, 2013 | Continuarea
Răspuns acuzelor aduse părintelui arhimandrit Justin Pârvu de către I.N.S.H.
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei Arhiepiscopia Iaşilor Mănăstirea Sfinţilor Arhangheli – Petru Vodă – comuna Poiana Teiului, judeţul Neamţ, cod 617.346 Nr: 32 / 12 Septembrie 2013 RĂSPUNS ACUZELOR ADUSE PĂRINTELUI ARHIMANDRIT JUSTIN PÂRVU DE CĂTRE I.N.S.H. După Sfînta Scriptură, ceea ce onorează (cinsteşte) pe om este dacă respectă sau nu Adevărul mărturisit de ea,…
9:35, sâmbătă, 14 septembrie, 2013 | Continuarea
În regiunea Yaroslavl o bunicuţă cu banii stânşi a ridicat o biserică
În regiunea Yaroslavl o bunicuţă cu banii stânşi a ridicat o biserică. Biserica a fost construită pe donațiile care timp de opt ani au fost colectate de locuitoarea satului Artemievo Zoya Popova. Bătrânica a relatat de ce a decis să construiască o biserică în locurile natale. Din copilărie își amintește de Biserica veche cu hramul Nașterii…
2:19, vineri, 13 septembrie, 2013 | Continuarea
PRO TV atacă şi jigneşte BOR
Naţiunea a văzut cum un episod din show-ul TV „Patru nunţi şi o provocare”, difuzat aseară de PRO TV, a făcut propagandă unei nunţi gay. Era de aşteptat, după frământările legate de noua Constituţie. Ceea ce m-a uimit a fost faptul că un post TV care are ca deviză gândirea liberă, toleranţa şi democraţia îşi…
11:20, vineri, 13 septembrie, 2013 | Continuarea
În ajunul pomenirii Sfinţilor Petru şi Fevronia, în Moscova se va face o rugăciune pentru scăderea numărului divorţurilor
Sâmbătă, 14 septembrie 2013, la orele 18.00, în biserica Sfântul Ioan Teologul din Moscova, va fi adusă racla cu moaştele Sfinţilor Cneji Petru şi Fevronia. Rectorul Universităţii Ortodoxe Ruse, egumenul Petru Ermeev, va săvârşi slujba privegherii mari, după care va oficia un Te Deum de mulţumire. „Dragostea este un dar, care nu trebuie numai protejat,…
10:21, vineri, 13 septembrie, 2013 | Continuarea
Necazurile ni se trimit pentru păcatele noastre?
„Și ucenicii Săi L-au întrebat, zicând: „Învățătorule, cine a păcătuit, el sau părinții lui de s-a născut orb”. Iisus a răspuns: „Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca-ntru el să se arate lucrurile lui Dumnezeu”. (Ioan 9, 2-3) Necazurile ni se trimit, oare, pentru păcatele noastre? În vechime așa se credea, dar Mântuitorul…
10:06, vineri, 13 septembrie, 2013 | Continuarea
Bucurie duhovnicească la Sfânta Mănăstire Ciuflea
Întâmpinat de Arhiereii Mitropoliei Moldovei, de obștea Sfintei Mănăstiri Ciuflea, în frunte cu Preacuviosul Părinte Nicolae Roșca și zeci de pelerini, Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala așezământului monahal. Acest serviciu divin a fost prilejuit de aniversarea a cincisprezece ani de slujire arhierească a Prea Sfințitului Anatolie, Episcop…
8:23, vineri, 13 septembrie, 2013 | Continuarea
Aşezarea în raclă a brîului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
Cinstitul Brîu al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, cel adus în Constantinopol într-un sicriaş de aur cu pecetluire împărătească, a fost pus în biserica pe care dreptcredinciosul împărat Teodosie cel Tînăr o zidise în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la locul ce se numea Halcopratie, adică „tîrgul de aramă”. După mulţi ani, pe vremea împărăţiei lui…
11:02, joi, 12 septembrie, 2013 | Continuarea
Liturghie praznicală la catedrala episcopală din orașul Ungheni
Astăzi, 12 septembrie 2013, Catedrala Episcopală din orașul Ungheni s-a îmbrăcat în straie de sărbătoare, pentru a-și sărbători ocrotitorul ceresc, pe Sf. Bin. Cneaz Alexandru Nevski, pomenirea căruia o săvârșim. Serviciul divin a fost săvârșit de Ierarhul nostru, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, înconjurat de un ales sobor de preoți, dintre care…
7:42, joi, 12 septembrie, 2013 | Continuarea
De la începutul „primăverii arabe” în Egipt au fost distruse mai mult de 40 de biserici creștine
De la începutul „primăverii arabe” în Egipt au fost distruse mai mult de 40 de biserici creștine, iar copții băştinaşi – cea mai veche comunitate creștină din lume – au devenit obiectul persecuțiiilor islamiștilor radicali. După „dezvoltarea continuă a democrației” copții vor fi sortiţi distrugerii complete. Ce transformări aduce „democrația occidentală” în lumea arabă, este…
6:37, joi, 12 septembrie, 2013 | Continuarea
Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk: creștinii sunt ostatici politicii țărilor occidentale în Orientul Mijlociu
Conflictul militar din Siria, care este adesea numit război civil, nu este doar un război civil, deoarece în Siria luptă şi mercenari străini. Este cunoscut că Siria a devenit scena unui conflict militar, în care sunt implicate alte ţări străine. Aceasta desigur complică foarte mult soluționarea problemei siriene, dar cred că îndeosebi în ultimele zile,…
12:08, joi, 12 septembrie, 2013 | Continuarea
Slujbă Arhierească la Catedrala ”Sf. Irh. Vasile cel Mare„ din or. Edineț
La 11 septembrie 2013, în ziua prăznuirii ”Tăierii capului Sfîntului Ioan Botezătorului”, mai mulți credincioși au participat la Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie oficiată de către Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, la catedrala ”Sf. Irh. Vasile cel Mare” din or. Edineț. După Sfînta Evanghelie, pericopa a fost explicată de către prot. Ioan Cernea…
10:49, joi, 12 septembrie, 2013 | Continuarea
Sfântul Alexandru din Svir – sfântul care s-a învrednicit să vadă Sfânta Treime
„Iar noi, minunându-ne de această preaminunată arătare a Treimii în chip îngeresc, ţie îţi cântăm: Bucură-te, slujitor tainic al Preasfintei şi Celei de o fiinţă Treimi; Bucură-te, părtaş al strălucirii treimice, celei în chipul focului; Bucură-te, închinător al Dumnezeirii Celei în Trei străluciri!” (Icosul 7 din Acatistul sfântului Alexandru din Svir) Ţelul duhovnicesc spre care…
11:22, miercuri, 11 septembrie, 2013 | Continuarea
Acatistul Maicii Domnului la icoana Sporirea Minţii
Rugăciunile începătoare, obligatorii: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre….
5:00, miercuri, 11 septembrie, 2013 | Continuarea

