Header image

Biserica Ortodoxă Bulgară anunță că refuză să participe la orice slujbă împreună cu Papa Francisc

21:46, marți, 9 aprilie, 2019 | Cuvinte-cheie: ,

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Bulgariei, în frunte cu Patriarhul Neofit,  a anunțat că nu va participa la nicio slujbă în comun cu Papa Francisc și delegația sa, informează The Sofia Globe.
Sfântul Sinod al țării vecine a anunțat că a decis să-i scrie lui Anselmo Guido Pecorari, nunțiul papal în Bulgaria, informându-l că ar fi cel mai bine ca vizita liderului de la Vatican să fie coordonată împreună cu autoritățile de stat, de vreme ce acestea l-au invitat pe Papa Francisc.
Membrii Sfântului Sinod au anunțat că sunt dispuși să-l primească pe Papă într-o vizită privată și să-i permită acestuia să viziteze catedrala Sf. Alexandr Nevski, dar că este exclusă „orice formă de serviciu religios sau liturgic, precum și purtarea veșmintelor liturgice, pentru că Sfintele canoane nu permit așa ceva”.
De asemenea, tot din aceleași motive, este interzisă și participarea corului patriarhal. Mai mult decât atât, Sfântul Sinod nu permite niciunui cleric bulgar să ia parte la vizita Papei, inclusiv ca translator.
Papa Francisc va sosi la Sofia pe 5 mai, unde va fi așteptat de premierul Bulgariei, Boiko Borisov. Pe 6 mai, liderul Vaticanului va vizita o tabără de refugiați din Bulgaria, iar pe 7 mai va ajunge în Macedonia de Nord.
Liderul Bisericii Romano Catolice va sosi și în România, pe 31 mai, la invitația președintelui Iohannis. Conform programului, Papa se va întâlni cu Patriarhul Daniel, într-o vizită privată la Palatul Patriarhiei, iar apoi se va deplasa la Catedrala Mântuirii Neamului. Conform purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, la Catedrala Națională vor fi alocuțiuni, cântări și se va rosti „Tatăl Nostru”.
Sursa: www.activenews.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com