Cântarea Psaltirii Maicii Domnului – CATISMA VI - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Cântarea Psaltirii Maicii Domnului – CATISMA VI

9:52, marți, 23 noiembrie, 2021 | Cuvinte-cheie: ,

CATISMA VI

Psalmul 37

Preasfântă Doamnă Fecioară, nu cu mânia Sa și cu dreptatea Judecății Sale

Să ne pedepsească Domnul pentru greșelile și fărdelegile noastre infernale.

Tu ești, Maică, a tot milostivă, înainte stătătoare, mijlocește pentru noi iertare,

Că singuri nu avem răspuns pentru păcatele noastre, ești unica noastră salvare!

Tu ești nădejdea și așteptarea noastră cea nemincinoasă, care nu ne rușinează,

Căci nu este pace în oasele noastre din cauza păcatelor care ne dezonorează.

Prin tine doar cu Preasfântul Rod al pântecului tău, Dumnezeu, ne vom împăca,

Harul Lui și nemăsuratele tale mile, să fie de-a dreapta noastră, spre a ne ierta!

Psalmul 38

Cu duhul meu sârguitor și trupul neputincios Împărătesei cerului făgăduiesc,

Ca izbăvitoarele căi ale iubitului ei Fiu să le păzesc și Harul lui să-L primesc!

Din înălțimea slavei tale te rog, ajutătoarea mea din ceruri, să mă miluiești,

Ca să nu-mi scapete nicicând picioarele mele de la calea dreptății tale cerești!

Păzește-mă, Maică, să nu alunec și să mă împiedic de piatra patimilor rele,

Făcând bucurie vrăjmașilor mei și a sufletului meu, iar mie cumplită durere!

Te rog, Preacurată Maică,  pururea Fecioară, ascultă a mea rugăciune umilă,

Să n-o  treci cu vederea, fie-ți milă de mine, preamilostiva noastră Stăpână!

Psalmul 39

Am așteptat harul tău, răbdând și nădăjduind, Doamnă Preasfântă Fecioară,

Iar tu cu milostivire mi-ai făcut și m-ai răsplătit după mulțimea milelor tale!

Cu multă îngăduire ai auzit ale mele smerite rugăciuni și m-ai scos necontenit

Din ucigătoarea prăpastie a patimilor mele iubitoare de păcat ferm și neobosit.

Să se bucure și să se veselească de tine toți cei care te iubesc cu adevărat,

Iar toți cei, ce te urăsc pe tine și al tău nume să se coboare nemilos în iad!

Ale tale minuni mari sunt neîncăpute, necercetate și neînchipuite din plin,

Binecuvântată și preaslăvită ești, tu, Maică Stăpână, în vecii vecilor. Amin!

Psalmul 40

Fericită și preamărită în veci ești, Maică Fecioară, Născătoare de Dumnezeu,

Căci îi înțelepțești pe cei săraci cu duhul și pe cei smeriți cu inima mereu,

În neputințe și încurcatele greșeli, mărturisite înaintea Tatălui nostru ceresc

Și înaintea Maicii noastre, Preacurata Fecioară, chip sfânt, pe care-l slăvesc!

Atotputernicia și nemărginita milă a Bunului Dumnezeu neîncetat lucrează,

Iar  dragostea și mijlocirea necontenită de Mamă pretutindeni ne veghează!

Slavă, ție, Maică Stăpână, a celor neajutorați și sărmani, ajutătoare neobosită,

Care ești pentru cei mulți, smeriți și săraci bogăție fără de preț și nemărginită!

Psalmul 41

Cum cerbul apele izvoarelor își dorește, așa către iubirea ta de Sfântă Maică,

Împărăteasa cerului și a pământului, sufletul meu însetat și dornic aleargă!

Doar tu ești viața vieții mele și a sărmanului meu trup milostivă hrănitoare,

Care cu lapte L-ai hrănit pe al sufletului meu Mântuitor, Maică ocrotitoare!

Tu, însăși, Preasfântă Fecioară, lumină luminată de  Divina Lumină cerească,

Te-ai hrănit cu nepieritoarea Lui hrană, învățătura cea Sfântă, dumnezeiască!

Luminează, Maică, întunericul lăuntricului meu, în Numele Fiului tău Iisus,

Ca să se-naripeze în lumina ta mintea și dorința mea spre Sionul cel de Sus!

 

Psalmul 42

Judecă-mă Maică, și-mi fă dreptate  în cearta mea cu lumea înșelătoare,

Cu trupul, diavolul, șarpele viclean și cu aspida cea de moarte aducătoare,

Ca să mă izbăvesc de vrăjmașii cei vicleni și înfricoșători cu al tău ajutor,

Slăbește-le puterile și întărește-mă, zdrobește-le, Stăpână, capetele lor!

Dreapta ta atotputernică și neobosită mereu întru întărire mie să-mi fie,

Că ții cu ea pe Cel Neîncăput, care toate le ține, pururea Fecioară Marie!

Să învie Domnul în mine cu al Său dar măreț și nemărginit, fără a zăbovi,

Iar cu a tale sfinte rugăciuni de bună Maică toți vrăjmașii mei vor pieri.

Psalmul 43

Stăpână Maică, Preacurată Fecioară, părinții noștri demult ne-au vestit,

Încât, cu-ale noastre urechi am auzit și cu ai noștri ochi neîncetat am mărit

Necercetatele și numeroasele tale preamilostive îndurări și divinele minuni,

Când nemărginitele și bogatele tale mile vin prin ale tale sfinte rugăciuni!

Răsăritul și apusul, amiaza și miazănoapte de ele generos sunt luminate,

Iar ale tale bunătăți cerești sunt răspândite cu mare milostivire și pietate

Celor care laudă cu credință preasfântul și preaputernicul ei  măreț nume,

Slăvind astfel  pe Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, necontenit în lume!

Psalmul 44

Doar la auzul cuvântului cel bun inima mea smerită tresaltă de bucuria

Mărețului nume a Maicii Dumnezeului nostru, Preasfânta Fecioara Maria!

Cu cea mai divină răsuflare, dulcețe cerești din gura ei minunată izvorăsc,

Iar cu Preasfântul Rod al pântecului ei ale mele păcate multe se curățesc!

Doar prin a ei Preacurată  Feciorie, sufletului meu neputincios i s-a dat

Fericita nemurire prin viața veșnică de la Domnul nostru, Sfântul Împărat!

Iar cu a ei minunată și de-a pururi slăvită Naștere suntem salvați și izbăviți

Din a iadului fioroasă robie și reîntorși în veșnica patrie cerească, pocăiți!

Psalmul 45

Maică, Stăpână, tu ești scăparea noastră din toate ale noastre mari nevoi,

Tu ești tăria și puterea care zdrobești pe toți vrăjmașii cumpliți și îi înmoi!

De ale tale minunate și nemăsurate bunătăți generos tot pământul e cuprins,

Revărsându-se și făcându-se văzute în cele de mai de jos ale lui, ca în vis.

Din bunătatea nemărginită a darului tău cei, care-n iad au fost, se veselesc,

Căci prin preaslăvita și fecioreasca ta Naștere, de el pe veci se izbăvesc!

Astfel, oamenii muritori s-au bucurat și din inimă te-au cântat și slăvit,

Căci doar prin tine părtași ai îngerilor, celor fără de trup, ei au devenit!

 

PSALTIREA MAICII DOMNULUI ÎN VERSURI
Autor: Alexandra Tkacenko-Nagnibeda

Contact Form Powered By : XYZScripts.com