Cântarea Psaltirii Maicii Domnului – CATISMA X - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Cântarea Psaltirii Maicii Domnului – CATISMA X

0:39, vineri, 7 octombrie, 2022 | Cuvinte-cheie: ,

CATISMA X

Psalmul 70

Spre tine, Doamnă pururea Fecioară, am nădăjduit și-n veac nu mă voi rușina,

Izbăvește-mă pe mine, păcătosul, de toate răutățile mele cu nemăsurata mila ta!

Pentru multele mele păcate, Maică, sunt neputincios, înfricoșat și foarte înrăutățit

Vrăjmașii mei capul meu au covârșit, m-au întărtat și toată ziua urât m-au ocărât.

Preamilostivă Doamnă, întinde dreapta ta puternică că rău mă amărăsc, ia aminte,

Ajută-mă pe mine, cel pierdut, să nu slăbești ale tale rugăciuni de Maică Sfântă!

Doar în tine, blândă Maică, eu m-am întărit, din pântecele maicii mele începând,

De aceea tu, Maică, ești singura mea apărătoare nemincinoasă în cer și pe pământ!

 

Psalmul  71

Dumnezeule Cel Veșnic, viu și adevărat, Judecata Ta Dreaptă dă-O Fiului Tău Iubit,

Ca Împăratul împăraților să judece întru dreptate poporul Tău, de veacuri prigonit!

Trimite mila Ta peste noi, prin Iubita Lui Maică, care-n brațe va ține Sfântul Trofeu,

Pe Mântuitorul nostru și Viața noastră Veșnică, pe Fiul Unic și Iubit a lui Dumnezeu!

Sfântă Doamnă, de slavă ta sunt pline cerul și pământul și inimile noastre se-ndulcesc,

Fă, bună Maică, să uităm de patimi, ce duc spre păcate, care-n viață dur ne năvălesc!

Cu a Raiului dulceață ne adapă inimile rătăcite, depărtând  deșarte și nemernice porniri

Iar cu legăturile bunătăților tale ne atrage și ne trezește setea spre cele veșnice gândiri!

 

Psalmul  72

Cât de bun și milostiv este Domnul celor drepți cu inima, care din toată inima lor

Pe Preacurată Lui Maică cu multă râvnă o cinstesc și o  iubesc smerit și străduitor!

Doar cu ale ei neobosite și fierbinți rugăciuni bineplăcuți suntem noi Domnului,

Cu a ei înflăcărată apărare se întoarce de la noi, păcătoșii, groaznica mânie a Lui.

Cu a ei mijlocire temeinic și îngăduitor ale noastre osteneli se binecuvântează vădit,

Iar pentru cei, ce o iubesc și o cinstesc, ea va sta mereu ca o apărătoare de neclintit

La Judecata  Dumnezeului nostru Atotputernic și Atotțiitor  dreaptă și înfricoșătoare,

Iar, cei, care se vor îndepărta de Preasfânta Fecioară, vor pieri urât și fără cruțare!

 

Psalmul  73

Preasfânta Doamnă, pururea Fecioară, nu ne lepăda pe noi, te rugăm cu umilință,

Până în sfârșit, în ziua întristării noastre, plină de amărăciune și multă neputință!

Rugăciunea noastră cu multă nădejde înaintea ta, milostivă Stăpână, să se-ntoarcă,

Iar glasul celor ce suspină în deznădejde nu-l trece cu vederea, buna noastră Maică!

Vrăjmașul cumplit al sufletului arcul său veninos împotriva noastră și-a încordat,

Atotputernică Împărăteasa, întinde mâinile tale spre a lui trufie ferm și detașat,

Alungă-l întru sfârșit, Sfântă Maică, spre locul veșnicei osânde, pe care l-a meritat,

Căci, doar în tine ne este speranța de salvare și a noastră mântuire cu adevărat!

 

Psalmul  74

Mărturisi-mă-voi, ție, Doamnă Preasfântă Maică Fecioară, din toată inima mea

Și, necontenit mă voi veseli și mă voi bucura de măreața și preaslăvita lauda  ta!

Cântați-i cântece pentru eterna și nemărginita ei slavă toți cei, ce pe pământ  trăiți,

Iar binecuvântata ei laudă cu sârguință și vrednicie peste tot neobosit să o vestiți!

Închinați-vă ei, cu multă râvnă și bucurie întru a ei sfântă frumusețe unică, cerească,

Slăviți-o în neistovita ei bunătate pentru cei care-n ea își pun speranța omenească!

În vecii vecilor pomeniți cu mare cinste și cucernicie numele ei măreț și sfânt,

Iar puterile ei nesfârșite și preaslăvitele minuni pomeniți-le și nu le uitați nicicând!

 

Psalmul  75

Bine cunoscut este în Iudeea Dumnezeu, Tatăl nostru Ceresc și Stăpânul Atotțiitor

Și al Lui Nume Neîncăput de mare este în Israelul cel Nou după Harul Său Înălțător!

Preaslăvit și mai dulce decât mierea și fagurul este numele Stăpânei noastre, Crăiasă,

Prea binecuvântatei pururea Fecioarei Maria, a cerului și a pământului Împărăteasă!

Milostivele ei îndurări sunt mai plăcute decât toate aromele parfumate de pe pământ,

Iar din feciorescul ei Rod  mântuire și viață, mir și slavă ni s-au duruit prin legământ!

o cinstească cerurile și pământul pe Maica Domnului, Împărăteasa preaslăvită,

Toate făpturile să o lăudați, iar mila eio înălțați mereu, căci ea este nemărginită!

 

Psalmul  76

Cu glasul meu desperat către Preasfântă Fecioară Maria am strigat și ea m-a auzit,

Și din necazul meu și deznădejde cu ale ei mile și căi sfinte m-a scos și m-a izbăvit!

Cu blândețea ei duhul mi l-a înviat, slăbiciunea voinței în bună nădejde mi-a schimbat

Și cu privirea ei de porumbiță cerească a făcut să cânte tot dinlăuntru meu neîncetat!

Cu ajutorul ei de grijulie și ajutătoare Maică, Domnul din ale morții gheare m-a scos,

Din a vrăjmașului mâini fioroase m-a salvat și m-a izbăvit de cel rău, viclean și odios!

Cu plecăciuni îți mulțumesc, ție, Dumnezeul meu Atotputernic și Mântuitorul meu

Și grabnicei mele ajutătoare, Împărătesei noastre, preaiubitei Maici a lui Dumnezeu!

 

PSALTIREA MAICII DOMNULUI ÎN VERSURI
Autor: Alexandra Tkacenko-Nagnibeda

Contact Form Powered By : XYZScripts.com