Cântăriţi sufletul şi veţi afla greutatea omului care îl poartă

Cântăriţi sufletul şi veţi afla greutatea Omului care îl poartă, a spus odată Grigore Vieru la un cenaclu literar.

A spus-o, desigur, la figurat, ca pe o metaforă de ordin filozofic, fără să bănuiască, probabil, că în lume există deja câteva laboratoare supersecretizate, în care procedeul are o semnificaţie concretă…

Astfel, din puţinele informaţii care s-au strecurat în afara acestor laboratoare, s-a aflat că, în clipa morţii, din corpul muribundului se degajă o materie invizibilă, care nu poate fi văzută cu ochiul liber, dar care este înregistrată de senzorii unor aparate supersofisticate. Această materie „are o masă măsurabilă”, nu este afectată de nici un fel de bariere fizice şi, după ce planează un timp deasupra celui decedat, se deplasează cu viteză incredibilă într-o dimensiune total necunoscută…

În lipsa altor opţiuni despre esenţa ei, savanţii au numit-o, pur şi simplu… Suflet!

Deci, până şi ştiinţa are dovezi că sufletul există. Şi doar o parte dintre noi (cei care uită de părinţi, de neam, de Patrie; cei care trădează, fură sau omoară; indivizii fără demnitate şi coloană vertebrală) speră să trăiască fără suflet şi se prefac că nu observă cum, nevăzuţi de nimeni, de dincolo de faptele pe care le comit, îi pândesc arcaşii Providenţei, gata să sloboadă către ei săgeţile dreptăţii…

Cum să te aperi? Cu ce să te prezinţi în faţa Judecăţii de Apoi?

Sacrificiul şi jertfa – iată singurii martori care pot adeveri că nu eşti vinovat. A te sacrifica nu înseamnă a renunţa la Eu-l tău, a-ţi amputa propria personalitate, ci mai degrabă – a-ţi pune în valoare cele mai frumoase calităţi şi a servi cu dăruire un scop înălţător. Una e să te „jertfeşti” în vorbe goale, fără să faci nimic, şi cu totul alta e să făureşti din sacrificiul tău o treaptă pentru înălţarea celorlalţi. Sufletul care nu face nimic pentru mântuirea altora, ajunge în cele din urmă să eşueze pe un drum greşit.

– Un suflet este aidoma unui instrument muzical, afirma Nicolae Iorga. Dacă nu-l foloseşti cum trebuie, se dezacordează şi devine fals. Odată falsificat, el va cânta greşit toate ariile în care va fi utilizat…

* * *

Mulţi îşi imaginează că Sufletul este un dar divin pe care la naştere îl primim de-a gata, ca pe o favoare. Nimic mai fals decât această rătăcire! Fără curajul de a da în fiecare zi cu dalta în noi înşine, ajungem nişte împietriţi…

La naştere, primim doar datoria de a creşte Suflet. Făurirea propriului spirit – iată adevărată menire a omului creat de Dumnezeu!

Dacă dorim să prindem rădăcini cât mai adânci în ceea ce se cheamă Nemurire, atunci să nu uităm că singurul material din care putem crea un Suflet viguros e Binele, e Fapta Bună!

Extras din Fărâme de suflet, Aurelian Silvestru, Ed. Tocono, 2011, p. 293-296