Articole din rubrica Anunțuri, Articole, Biserica, Ştiri
La mănăstirea Ciuflea va fi adusă spre închinare icoana Sfântului Luca, Arhiepiscopul Crimeei cu părticele din sfintele sale moaște
Iubiți credincioși, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Vladimir, sâmbătă ora 13.00, în scuarul de lângă porțile orașului va fi întâmpinată icoana Sfântului Luca, Arhiepiscopul Crimeei şi Simferopolului cu părticele din sfintele sale moaște. De la porțile orașului icoana va fi dusă în procesiune pe următorul traseu: Bulevardul Dacia, Viaduct până la mănăstirea „Sf. M. Mc….
9:37, miercuri, 6 noiembrie, 2013 | Continuarea
A fost resfințită biserica „Sf. M. Mc. Ecaterina” din orașul Lipcani
Comunitatea de credincioși din orașul Lipcani, raionul Briceni, a trăit marți, 5 noiembrie 2013, în ziua pomenirii Sfîntului Apostol Iacob, ruda Domnului, clipe de înaltă bucurie duhovnicească, prilejuită de resfințirea bisericii din localitate, la care s-au efectuat vreme de mai mulți ani ample lucrări de restaurare și renovare. Slujba de resfinţire a bisericii cu hramul „Sf. M….
7:17, marți, 5 noiembrie, 2013 | Continuarea
Bucurie duhovnicească în parohia „Sf. M. Mc. Dimitrie” din satul Coteala, Briceni
Duminică, 3 noiembrie 2013, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul mulțimii credincioșilor parohiei „Sf. M. Mc. Dimitrie” din satul Coteala, Briceni, unde a oficiat în fruntea unui sobor de preoți și diaconi slujba de sfințire a bisericii renovate și Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie. În dimineața zilei, Ierarhul a fost întîmpinat cu…
8:31, luni, 4 noiembrie, 2013 | Continuarea
Sfânta liturghie oficiată de preasfințitul Petru, episcop de Ungheni și Nisporeni, la catedrala episcopală din or. Ungheni
La 3 noiembrie 2013, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a liturghisit în Catedrala Episcopală “Sf. Bin. Cneaz Alexandru Nevski” din orașul Ungheni. Preasfinția Sa a fost întâmpinat, după obicei, în dimineața zilei de secretarul Episcopiei, preotul Vadim COROSTINSCHI, împreună cu slujitorii catedralei și creștinii adunați la această slujbă. În cadrul Sfintei…
8:13, luni, 4 noiembrie, 2013 | Continuarea
Sîmbăta morților la Mănăstirea ”Nașterea Domnului„ din Zăbriceni
Sîmbătă, 2 noiembrie 2013, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul obștii monahale și a închinătorilor mănăstirii ”Nașterea Domnului” din comuna Zăbriceni, raionul Edineț. Aici Prea Sfinția Sa a adus în dar pentru Sfînta Mănăstire, Darohranitelnița pentru pururea pomenirea părinților săi, Vasile și Ana, după care a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un…
2:00, duminică, 3 noiembrie, 2013 | Continuarea
KGB-ul sovietic şi Biserica Ortodoxă din RSSM
Raporturile dintre statul sovietic şi Biserică n-au fost stabilite imediat după cedarea Basarabiei. Guvernul bolşevic nu manifesta niciun interes faţă de problemele Bisericii, dimpotrivă, el stimula haosul şi deruta. Primele acţiuni de protest împotriva regimului bolşevic, manifestate de clerul basarabean prin suplinirea parohiilor rămase fără preoţi, au pus în gardă autorităţile sovietice. Astfel, în septembrie…
4:00, sâmbătă, 2 noiembrie, 2013 | Continuarea
Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, s. Coada Iazului, r. Sângerei
MĂNĂSTIREA COADA IAZULUI Mănăstire de maici cu hramul Adormirea Maicii Domnului Anul înfiinţării: ca schit – 1999, ca mănăstire – 2005 Stareţă – monahia Evpraxia (Bojii) Duhovnic – arhimandrit Rafael (Bodiu), stareţ mănăstirea Nicoreni Obştea – 20 persoane Satul Coada Iazului, raionul Sângerei Una din noile mănăstiri cu hramul Adormirea Maicii Domnului este amplasată…
9:20, vineri, 1 noiembrie, 2013 | Continuarea
Sub omofor. O istorie pentru cei care se simt dezarmaţi în faţa maşinăriei de sistem
Interviu cu Prot. Severian Gheras, parohul bisericii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava din mun. Chişinău O istorie pentru cei care se simt dezarmaţi în faţa maşinăriei de sistem, pentru care viaţa, adevărul, dreptatea, sau chiar Dumnezeu au ajuns să încapă, reduse la nişte decizii arbitrare, în limitele unei construcţii, pe undeva barbare, sau…
2:06, vineri, 1 noiembrie, 2013 | Continuarea
Bătrânii în atenţia copiilor – dragostea faţă de Dumnezeu şi de aproapele se învaţă prin fapte
În satul Cruglic raionul Criuleni în fiecere zi de vineri copiii se întâlnesc cu preotul la orele opționale de religie. Pe lângă faptul că învaţă din cărţi despre dragostea faţă de Dumnezeu şi de aproapele, copiii împreună cu preotul Nicolae Ciobanu, parohul bisericii din localitate, merg la un bătrân şi-l ajută în gospodărie. Astfel, au…
11:36, vineri, 1 noiembrie, 2013 | Continuarea
Festivalul „Portul Național” organizat de biserica din or. Vadul lui Vodă, la prima ediție
La 27 octombrie, a.c., în ziua prăznuirii Sf. Parascheva, în orașul Vadul lui Vodă a avut loc prima ediție a festivalului „Portul Național”, organizat de parohia „Sf. Dumitru” din localitate, cu susținerea familiei Domnului Gheorghe Leontii. Evenimentul a demarat cu un serviciu divin oficiat de părintele-paroh Igor Mămăligă, după care participanții s-au îndreptat la baza…
9:54, joi, 31 octombrie, 2013 | Continuarea
Nodul
Ai dreptate preacucernice părinte Octavian în ultima postare de pe blog. Cine a cunoscut vieţile sfinţilor ştie că sfinţenia nu este un vis.Pînă la urmă omul acesta neputincios, făcut din lut şi din Duh, ajunge într-o bună zi să înţeleagă că Duhul, harul este ce este. El este realitatea, iar toate celelalte, vorba apostolului Luca,…
7:25, joi, 31 octombrie, 2013 | Continuarea
Mănăstirea „Sfinţii şi Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana”, s. Miciurin, r. Drochia
MĂNĂSTIREA ODAIA Mănăstire de maici cu hramul Sfinţii şi Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana Anul înfiinţării – fondată în anul 2000, ca parohie Soră superioară – monahia Ioachima (Sachovschi) Duhovnic – schi-ieromonahul Nicolae (Cvasnîi) Obştea – 2 slujitori, 9 monahii, 1 monah, 5 rasofore, 2 ascultătoare Adresa – MD-5221, cartierul Odaia, s. Miciurin, r-nul Drochia…
9:52, miercuri, 30 octombrie, 2013 | Continuarea
Mănăstirea „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, s. Negrea, r. Hânceşti
MĂNĂSTIREA NEGREA Mănăstire de maici cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil Anul înfiinţării: ca parohie – 1878, ca mănăstire – 1997 Duhovnic-administrator – protoiereu Andrei Târsână s. Negrea, r. Hânceşti. În lista noilor mănăstiri este înscrisă şi cea de la Negrea, r. Hânceşti, reorganizată din parohie. Satul răzăşesc Negrea[1], aşezat pe valea Lăpuşniţei, datează…
11:01, marți, 29 octombrie, 2013 | Continuarea
A trecut la Domnul protoiereul Nicolae Volcu
Astăzi s-a mutat la cele veșnice un vrednic slujitor al altarului – părintele Nicolae Volcu – cleric al bisericii „Sf. Ioan. Botezătorul” din Chișinău. Sfinția sa și-a dedicat viața activității pastoral-misionare, fiind până în ultima clipă un activ propovăduitor al Adevărului lui Hristos, bucurându-se astfel de prețuirea confraților slujitori și a numeroșilor credincioși. În aceste…
4:56, marți, 29 octombrie, 2013 | Continuarea
Mănăstirea “Învierea Domnului”, or. Briceni
Mănăstirea “Învierea Domnului”, or. Briceni MD, 4701 or. Briceni, str. Mănastirii 1 Tel: (+373) 688-99-937; (+373) 609-14-100 Stareţă – egumena Daniela (Mereuţă) Așezare: la aprox. 225 km N de Chisinau, lângă Briceni (nordul Basarabiei) A fost întemeiată în aprilie 2000 pe locul sanatoriului Dumbrava din pădurea Briceni. Pe 28 mai 2000 are loc sfintirea paraclisului cu hramul…
9:37, luni, 28 octombrie, 2013 | Continuarea

