Articole din rubrica Monitorizarea presei
Părintele Constantin Necula – Catedrala este Țara, cu noi toți
Într-un editorial despre simbolistica și importanța Catedralei Naționale publicat în Ziarul Lumina, Părintele Constantin Necula a spus că aceasta „este Țara, cu noi toți, fiecare în parte, care suim coasta de lumină a nemuririi în Ortodoxie”. Părintele Constantin Necula a evidențiat că „suntem dinaintea unei provocări la etica lumii urbanizate în care trăim, care și-a…
10:15, sâmbătă, 24 noiembrie, 2018 | Continuarea
Mozaic valoros din Cipru, reprezentând pe Sf. Marcu, repatriat după 40 ani
Un mozaic ce datează din secolul al șaselea, care ilustrează pe Sfântul Marcu, a revenit în Cipru, loc de unde a fost furat acum peste 40 de ani. AFP a anunţat că mozaicul a fost predat Ambasadei Ciprului din Haga de un detectiv specializat în recuperarea pieselor de artă furate, Arthur Brand, şi a fost…
5:58, vineri, 23 noiembrie, 2018 | Continuarea
O distincţie eparhială care adaugă încredere şi speranţă
De cînd am scris despre Hîrceşti au trecut patru ani. Nu ştiu dacă s-a schimbat ceva de atunci. Scriam despre insistenţa cu care un cetăţean al Italiei, Gianluigi Graziani, promovează ideea construcţiei unui apeduct în localitate. Am găsit nişte numere de telefon în reţea şi am format cîteva dintre acestea pînă cînd cineva a răspuns,…
12:03, vineri, 23 noiembrie, 2018 | Continuarea
Patriarhul Ilia al Georgiei a mai botezat 700 de copii. De ce oficiază aceste ceremonii în masă
Preafericitul Părinte Ilia al II-lea, Patriarhul Catolicos al întregii Georgii, a botezat duminică 700 de copii, fiind a 56-a ceremonie de botez în masă. Evenimentul a avut loc în Catedrala Sfânta Treime din Tbilisi, capitala Georgiei, informează Patriarhia Georgiei, citat de Orthochristian. Din 2008 până în prezent, Preafericirea Sa a devenit naş pentru 37.200 de copii şi a început această…
7:15, miercuri, 21 noiembrie, 2018 | Continuarea
O biserică veche de peste un mileniu din Capadocia a fost restaurată
Mai mulți experți din cadrul Ministerului Culturii al Turciei și studenți italieni de la Universitatea din Tuscia au restaurat biserica Tokali, una dintre cele mai vechi biserici construită în stâncă din Capadocia. Proiectul, care a fost derulat pe parcursul a patru ani, a avut scopul de a proteja biserica respectivă, în care se găsesc zeci…
6:10, miercuri, 21 noiembrie, 2018 | Continuarea
Galerie Foto: La Belgrad a fost inaugurată o statuie în memoria Patriarhului Pavle
La împlinirea a noua ani de la moartea Patriarhului Pavle al Serbiei, în data de 15 noiembrie 2018, a fost inaugurat o statuie dedicată acestuia în parcul Tasmajdan din Belgrad, informează Biserica Ortodoxă a Serbiei. Nikola Selakovic, secretarul general al cabinetului Preşedintelui Serbiei, Goran Vesić viceprimarul Belgradului, şi arhitectul Milutin Folic au fost cei care au dezvelit monumentul…
7:40, luni, 19 noiembrie, 2018 | Continuarea
Minuni la sărbătoarea Sfântului Nectarie. Mărturisire a Mitropolitului Macarie de Nairobi
Seminarul patriarhal din Nairobi își desfășoară activitatea de aproape patru decenii. Zilnic, aici, se oficiază Sfânta Liturghie. Conform Mitropolitului Macarie de Nairobi, din Patriarhia Alexandriei, „slujba începe zilnic la ora 6 dimineața. Toți cei care se află în Seminar, de la episcop până la ultimul seminarist, vin la biserică pentru slujire”. „Pe 8 noiembrie 2018,…
10:43, luni, 19 noiembrie, 2018 | Continuarea
Dezastrul din California. Zeci de morți, sute de dispăruți, case făcute scrum. Printre ruine și fum, biserica din serialul HBO „Westworld” a rămas în picioare
California este devastată de cele mai mari incendii care au avut loc vreodată în acest stat, flăcările necruțând pe nimeni. Cel mai devastator incendiu a fost numit „Camp Fire” și a izbucnit în districtul Butte, la nord de Sacramento și în drumul către Malibu a distrus micuțul orășel Paradise, acolo unde au fot înregistrate cele…
8:54, duminică, 18 noiembrie, 2018 | Continuarea
„Autobuzul de ajutor” pentru cei fără adăpost și-a reluat activitatea în Mitropolia de Novosibirsk
„Autobuzul de ajutor” (‘Bus of Salvation’) și-a reluat activitatea în orașul Novosibirsk din Rusia pentru a veni în ajutorul celor fără adăpost pe timpul nopților de iarnă (în această perioadă temperaturile se apropie de -20 °C). Proiectul care aparține Mitropoliei de Novosibirsk are ca obiectiv oferirea de servicii sociale complexe pentru persoanele fără adăpost. Autobuzul patrulează…
9:26, vineri, 16 noiembrie, 2018 | Continuarea
Ce s-a vorbit la Iași și Neamț despre Părintele Sofian Boghiu „Duhovnicul Bucureștilor”
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi au organizat în perioada 13-15 noiembrie 2018 Colocviul Internaţional „Întâlnirea cu Duhovnicul”, dedicată „Duhovnicului Bucureștilor” – Părintele Sofian Boghiu (1912-2002). Mitropolitul Teofan despre „Duhovnicul Bucureștilor” În cuvântul de binecuvântare rostit la Iași, Mitropolitul Teofan a vorbit despre rațiunea organizării unui asemenea eveniment: „dorul după…
1:32, vineri, 16 noiembrie, 2018 | Continuarea
În Sierra Leone va fi construită o şcoală primară cu specific ortodox
Preafericitul Părinte Teodor, Patriarhul Alexandriei, a așezat duminică piatra de temelie pentru o şcoală primară cu specific ortodox, care va fi construită într-una dintre cele mai sărace zone ale oraşului Freetown, capitala statului Sierra Leone. Şcoala care urmează să fie construită în mahalaua Crew Bay va oferi acces la educaţie pentru foarte mulţi copii care…
5:52, miercuri, 14 noiembrie, 2018 | Continuarea
Ediţia din acest an a colocviului „Întâlnirea cu Duhovnicul” este dedicată pr. Sofian Boghiu
Colocviul Internaţional „Întâlnirea cu Duhovnicul”, organizat săptămâna viitoare la Iași și Mănăstirea Neamț, va fi dedicat părintelui Sofian Boghiu. Ediția din acest an, care se va desfăşura în perioada 13-15 noiembrie, va reuni invitaţi atât din țară, cât și din străinătate, anunţă Doxologia. Evenimentul va debuta marți, 13 noiembrie 2018, de la ora 17:00, în Sala…
6:25, luni, 12 noiembrie, 2018 | Continuarea
Sute de credincioşi şi-au luat rămas bun de la Părintele Nicolae Bordaşiu
Sute de credincioşi şi-au luat luni rămas bun de la Părintele Nicolae Bordaşiu care a fost depus la Biserica Sfântul Silvestru din București. Slujba de înmormântare a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, şi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. După slujbă, Părintele Nicolae Bordaşiu a fost înhumat în cimitirul…
6:20, luni, 12 noiembrie, 2018 | Continuarea
Moldova merită mai mult decît tăcere
Pînă la urmă, textul care urmeză să se aştearnă ascultător pe albul hîrtiei din faţa mea este o urmare firească a articolului precedent. Scriam atunci despre acea distinţie bisericească care i-a fost înmînată lui Gianluigi Graziani la Padova de către Înalt Preasfinţia Sa Vladimir, Mitropolitiul Chişinăului şi al Întregii Moldove, după ce, aici, în capitala…
12:44, luni, 12 noiembrie, 2018 | Continuarea
Sensul vieţii se regăseşte în credinţă şi familie: Adrian Papahagi
„Credința și familia. Țineți de ele, oricât v-ar disprețui nefericiții care pretind că și-au găsit fericirea în filosofisme și gnoze, în spiritualități difuze și umanitarism autogratificant, în munca sterilizantă și remunerația ei, în amoruri bizare și succese efemere”, a scris istoricul şi filologul Adrian Papahagi într-o postare pe contul oficial de Facebook. În analiza pe care a…
9:49, joi, 8 noiembrie, 2018 | Continuarea

