Articole din rubrica Monitorizarea presei
Nicio lucrare în Biserică nu trebuie să se facă pentru succesul personal
Atunci cand, in cadrul unei intalniri ocazionate de cel de-al 7-lea Festival „Credinta si Cuvant” – derulata in aceste zile – a fost intrebat despre criteriile care ar trebui aplicate în derularea unui serviciu bisericesc de informare într-o manieră calitativa și profesionala, mai ales în sfera care tine de caritate și asistența sociala, Patriarhul Kiril…
6:00, luni, 7 noiembrie, 2016 | Continuarea
IPS Justinian Chira, înmormântat la Mănăstirea Sf. Ana – Rohia
Slujba de înmormântare a fost oficiată de Părintele Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, susținut de alți 17 episcopi din țară și străinătate care au ținut să fie prezenți la ceremonie. „Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian rămâne în memoria noastră a tuturor ca fiind un ierarh luptător, un păstor dinamic și un evlavios slujitor liturgic. Totodată,…
10:21, joi, 3 noiembrie, 2016 | Continuarea
Desenul animat Masha şi Ursul, printre cele mai periculoase pentru copii, potrivit psihologilor din Rusia!
Desenul animat ”Mașa și Ursul” a fost declarat cel mai periculos desen animat pentru psihicul copiilor, în conformitate cu un clasament al celor mai nocive filme de animație, realizat de psihologi ruși. ”Faptul că eroina principală, Mașa, nu ascultă, capriciile ei, purtarea rea, se pot reflecta în comportamentul copiilor – copilul poate să creadă că acest…
12:43, joi, 3 noiembrie, 2016 | Continuarea
Întrunirea comisiei de canonizare a părintelui Arsenie Boca
Luni, 31 octombrie 2016, la Mănăstirea Prislop, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, s-au desfășurat lucrările Comisiei speciale teologice mitropolitane, în vederea întocmirii dosarului pentru propunerea de canonizare a părintelui Arsenie Boca, ne-a precizat Adrian Nicolae Petcu, membru în comisia de canonizare. Lucrările comisiei s-au concretizat într-o sistematizare teologico-științifică a scrierilor Părintelui Arsenie Boca, a…
10:31, miercuri, 2 noiembrie, 2016 | Continuarea
Sfântul Mormânt al Domnului a fost deschis pentru prima dată (FOTO, VIDEO)
În timpul lucrărilor de restaurare efectuate la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, un grup de arheologi a descoperit miercuri, 26 octombrie 2016, lespedea (catafalcul) pe care a fost aşezat Trupul Mântuitorului Iisus Hristos după răstignirea Sa. Acest catafalc de piatră calcaroasă nu a mai fost văzut din anul 1555 d. Hr., fiind acoperit cu marmură….
12:19, miercuri, 2 noiembrie, 2016 | Continuarea
O nouă muceniţă înscrisă în calendarul Bisericii Ortodoxe Române: Sf. Agnia
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat înscrierea în Calendarul bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române a Sfintei Muceniţe Agnia (prăznuită la 21 ianuarie). Hotărârea a fost adoptată în şedinţa de lucru desfăşurată în ziua de 29 octombrie 2016, în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală. În continuare vă prezentăm viaţa sfintei: Sfânta Muceniţă Agnia s-a născut…
10:24, luni, 31 octombrie, 2016 | Continuarea
Moaștele Sfântului Luca al Crimeei şi Icoana Maicii Domnului „Adormirea”, aduse la Chișinău
Moaștele Sfântului Luca al Crimeei şi Icoana Maicii Domnului „Adormirea” de la Lavra Pecerska din Kiev vor fi aduse spre închinare credincioșilor din ţara noastră. Acestea vor fi aduse duminică la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Capitală şi se vor afla acolo pe parcursul a 30 de zile. Sfințeniile vor fi întâmpinate la ora 8.45,…
9:35, sâmbătă, 29 octombrie, 2016 | Continuarea
Politicienii se folosesc de Dumnezeu În campania electorală
Bisericile Protestante din Austria au denunțat, ieri, o acțiune de „manipulare” prin folosirea numelui lui Dumnezeu de către un candidat de extremă-dreapta, Norbert Hofer (foto), în campania sa, înainte de alegerile programate pentru data de 4 decembrie 2016. Reprezentanții Bisericilor, conform agenției catolice austriece Kathpress, au explicat, într-o declarație comună, ca Dumnezeu nu se lasă…
5:41, miercuri, 26 octombrie, 2016 | Continuarea
Sfat de la Patriarhul Kiril pentru presa on-line
În cadrul celei de-a VII-a ediții a Festivalului ”Credință și cuvânt” din Rusia, Patriarhul Kiril, a îndemnat presa eclezială să ofere cititorilor săi mai multe comentarii și analize despre problemele cotidiene cu care se confruntă societatea. CHIȘINĂU, 25 oct – Sputnik. Mass-media eclezială, în afară de subiecte pur bisericești, trebuie să vină cu propria viziune…
7:57, marți, 25 octombrie, 2016 | Continuarea
Turnul Eiffel din Paris, umbrit de centrul ortodox rus
Rusia a inaugurat astăzi, în centrul Parisului, un mare „centru spiritual şi cultural”, încununat de cinci cupole aurite ale unei catedrale ortodoxe. Complexul ce se află în apropierea Turnului Eiffel. Centrul spiritual şi cultural rus a fost inaugurat, miercuri la Paris, cu participarea ministrului rus al Culturii, Vladimir Medinski, dar în absenţa preşedintelui Vladimir Putin,…
10:49, miercuri, 19 octombrie, 2016 | Continuarea
Patriarhul Chiril a săvârșit o litie la mormântul mitropolitului de Suroj Antonie (Blum)
La 17 octombrie 2016 Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril care vizitează Marea Britanie cu prilejul sărbătoririi aniversării a 300 de ani de prezență a Bisericii Ortodoxe Ruse pe Insulele Britanice a săvârșit sfințirea noii plăci funerare pe locul înmormântării mitropolitului de Suroj Antonie (Blum) din cimitirul Brompton, or. Londra, precum a și slujit…
9:22, marți, 18 octombrie, 2016 | Continuarea
Iconari în Otopeni: ediţia de anul acesta este consacrată Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul
Centrul Cultural Ion Manu din orașul Otopeni găzduiește în perioada 17 – 22 octombrie 2016 a patra ediție a Simpozionului Național de Artă Liturgică, intitulat Iconari în Otopeni, dedicat anul acesta Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, informează Radio TRINITAS. În cadrul evenimentului, publicul poate observa cum sunt pictate icoanele, cum se sculptează în piatră sau cum se realizează mozaicul….
9:56, luni, 17 octombrie, 2016 | Continuarea
Între Biserică și sănătate nu este concurență
În opinia publică s‑a lansat – și este reluată din când în când – o presupusă opoziție între Biserică și sistemul național de sănătate. Tema are două componente principale: concurența la resursele statului, respectiv presupusa detașare a Bisericii față de problemele medicale ale românilor. Iar vârful de lance al campaniei este sloganul „Vrem spitale, nu…
12:03, joi, 13 octombrie, 2016 | Continuarea
Părintele Sofian Boghiu de la mănăstirea Antim a fost cinstit în satul natal
Mai mulţi preoţi şi credincioşi din Moldova şi România s-au adunat la Cuconeştii Vechi pentru a cinsti memoria marelui duhovnic Sofian Boghiu, unul dintre fondatorii grupului de rezistenţă „Rugul Aprins”, informează Sputnik Moldova. Vineri, 7 octombrie, cu binecuvântarea Mitropolitului Vladimir şi a Episcopului Nicodim a fost săvârșită slujba de pomenire a părintelui Sofian Boghiu, după…
2:03, marți, 11 octombrie, 2016 | Continuarea
Paul Cameron: Homosexualitatea este periculoasă pentru societate
Sociologul american Paul Cameron atenționează asupra pericolului propagandei homosexualității în rândul copiilor, prezentând rezultatele unui studiu amplu în privința comportamentului sexual deviant, informează Sputnik Moldova. ”Homosexualitatea este periculoasă pentru persoană și pentru societate”. Declarația aparține sociologului american Paul Cameron, care a susținut marți, la Chișinău, o conferință de presă în care a prezentat rezultatele celui…
12:46, joi, 6 octombrie, 2016 | Continuarea

