Articole din rubrica Ştiri
“Să stăm bine, să stăm cu frică, să luam aminte!” Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil cinstiți în rugăciune la Mănăstirea Suruceni
…Dumnezeu pe toate le‑a făcut pentru om și, pe lângă aceasta, chiar și pe Îngeri i‑a făcut spre slujirea lui. Câtă vrednicie, câtă măreție, cât de mare este menirea omului – această suflare a lui Dumnezeu! (Sf. Iosif Isihastul) Biserica Ortodoxă îi cinstește în fiecare an la 8/21 noiembrie pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil…
4:25, luni, 21 noiembrie, 2022 | Continuarea
Soborul mai marilor Arhistrategi Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Selatiil, Gudiil şi Varahiil și al tuturor cereștilor, fără de trup Puteri
Mai-marilor voievozi ai oștilor cerești, rugămu-vă pe voi noi, nevrednicii; cu rugăciunile voastre să ne acoperiți pe noi, cu acoperămîntul aripilor slavei voastre celei netrupești păzindu-ne pe noi, cei ce cădem cu diadinsul și strigăm: Izbăviți-ne din nevoi, ca niște mai-mari peste cetele puterilor celor de sus. (Tropar, gl. 4) Sărbătoarea Soborului mai marilor Arhangheli…
1:27, luni, 21 noiembrie, 2022 | Continuarea
Sfințirea bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din satul Salcia, raionul Șoldănești
În Duminica a XXIII-a după Cincizecime, 20 noiembrie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Episcopul Ioan de Soroca, Vicar mitropolitan, a săvârșit slujba sfințirii Prestolului și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Salcia, raionul Șoldănești. La slujba praznicală au participat: prot. Nicolae CRAVEȚ, protopop de Soroca, prot….
10:10, duminică, 20 noiembrie, 2022 | Continuarea
În Duminica a XXIII-a după Cincizecime PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
În Duminica a XXIII-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. Preasfinței Sale i-a coliturghisit soborul de slujitori ai Catedralei. Pericopa evanghelică a acestei Duminici îl prezuntă pe Domnul Hristos…
4:04, duminică, 20 noiembrie, 2022 | Continuarea
Duminica a XXIII-a după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni
„Noi trăim ca şi cum Hristos n-ar fi înviat din morţi, ca şi cum acest unic eveniment nu ar avea nici un sens pentru noi.” (Părintele Alexander Schmemann) În Duminica a XXIII-a după Cincizecime, numeroși creștini s-au adunat la Mănăstirea Suruceni pentru a participa alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie, oficiată de slujitorii așezământului…
3:57, duminică, 20 noiembrie, 2022 | Continuarea
Duminica a XXIII-a după Pogorârea Sfântului Duh – Învierea fiicei lui Iair de către Mântuitorul Hristos
În Duminica a XXIII-a după Pogorârea Sfântului Duh, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie duminicală la Mănăstirea Ciuflea, a fost săvârșită de către Duhovnicul-administrator al Sfântului Așezământ, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae (Roșca), împreună cu soborul preoțesc. Răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie au fost date de corul Mănăstirii Ciuflea, dirijat de presbiterea Olga Ghețiu. În cuvântul rostit, Arhimandritul…
3:44, duminică, 20 noiembrie, 2022 | Continuarea
Moaștele Fericitei Matrona vor fi aduse spre închinare la Catedrala episcopală din Soroca
Cu binecuvântarea Preasfințitului IOAN, Episcop de Soroca, racla cu fragmente din moaștele Fericitei Matrona vor fi aduse spre închinare Luni, 21 noiembrie 2022 în municipiul Soroca. Sfințeniile vor fi întâmpinate de preoții și credincioșii soroceni la intrarea în oraș ( ora 15:00) iar mai apoi procesiunea se va îndrepta spre Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului”. Chivotul…
12:18, vineri, 18 noiembrie, 2022 | Continuarea
Ridicarea Cinstitei Cruci pe clopotnița mănăstirii din s. Nicoreni
Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat-o nouă; că se îngrozește și se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei; că morți i-ai sculat și moartea o ai surpat, pentru aceasta ne închinăm îngropării Tale și Învierii Astăzi s-a ridicat Crucea pe clopotnița Manastirii. Slavă, Domnului nostru Iisus Hristos pentru toate.
9:53, joi, 17 noiembrie, 2022 | Continuarea
Episcopul Ioan de Soroca în pelerinaj pe insula Patmos, locul de exil al Sfântului Evanghelist Ioan Teologul
În perioada 12 – 16 noiembrie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Episcopul Ioan de Soroca, vicar mitropolitan, a întreprins un pelerinaj la câteva locuri sfinte din Grecia. Astfel, pelerinajul a demarat cu vizitarea insulei Patmos, locul de exil al Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul. În timpul pelerinajului, Preasfinția…
8:55, miercuri, 16 noiembrie, 2022 | Continuarea
La Mănăstirea Marta și Maria” a avut loc Simpozionul Național Ateneul de Cultură și Credință „Biserica Albă”, ediția a 3-a
La 15 noiembrie 2022, Biblioteca Națională a Republicii Moldova în colaborare cu Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, Liga Bibliotecarilor din Republica Moldova ALEXE RĂU și Societatea Științifică de Bibliofilie și Ex-libris „Paul Mihail” din Moldova, a organizat Simpozionul Național Ateneul de Cultură și Credință „Biserica Albă”, ediția a 3-a, 2022, cu genericul „Părinți și…
7:01, miercuri, 16 noiembrie, 2022 | Continuarea
VIDEO | FOTO Simpozionul internațional „Moștenirea spirituală și culturală a Sfântului Paisie de la Neamț. 300 de ani de la naștere” a început la Iași
Anul 2022 are o însemnătate aparte pentru tradiția isihastă română, dar și internațională, deoarece se împlinesc 300 de ani de la nașterea Sfântului Paisie Velicicovschi. Pentru a marca acest popas istoric deosebit, Arhiepiscopia Iașilor, prin Sectorul Cultural și Comunicații Media, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” și Mănăstirea Neamț organizează în perioada 13-16 noiembrie 2022…
9:09, luni, 14 noiembrie, 2022 | Continuarea
Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni, în Duminica a XXII-a după Pogorârea Duhului Sfânt
Pe 13 noiembrie, 2022, în Duminica a XXII-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni. În dimineața zilei, Chiriarhul a fost întâmpinat de preoții și credincioșii prezenți. În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările și ajutorul…
2:31, duminică, 13 noiembrie, 2022 | Continuarea
ÎPS Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni aniversează 17 ani de arhierie
„Un asemenea arhiereu se cuvenea să avem…” (Evrei 7, 26) Înaltpreasfinția Voastră, Înaltpreasfințite Stăpâne, Ziua de 13 noiembrie a fiecărui an, din 2005 încoace, ne face pe noi clerul, cinul monahal și credincioșii Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, să venim în fața lui Dumnezeu cu rugăciuni de mulțumire, iar către Înaltpreasfinția Voastră cu cuvinte de…
1:59, duminică, 13 noiembrie, 2022 | Continuarea
PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit în Duminica a XXII-a după Cincizecime la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
În Duminica a XXII-a după Cincizecime cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. Preasfinței Sale i-a coliturghisit soborul de slujitori ai Catedralei. Evanghelia Duminicii a 22-a după Rusalii așază înaintea ochilor noștri…
1:27, duminică, 13 noiembrie, 2022 | Continuarea
Duminica a XXII-a după Rusalii la Mănăstirea Suruceni
„Lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri.” (Efeseni 6, 12) În Duminica a XXII-a după Cincizecime numeroși credincioși s-au rugat alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie. Evanghelia din această Duminică ne prezintă fragmentul de la…
1:21, duminică, 13 noiembrie, 2022 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare prot. Iulian Rață, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la hirotonia în treapta de preot
Alătură-te Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, Ediția a VII-a
Peste 120 de copii de la grădinița ABC s-au împărtășit la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești